Ilarion Ciobanu, marele actor care își doarme somnul de veci în Marea Neagră: „Am trăit ca pasărea cerului“
Crescut pe malul Mării Negre, Ilarion Ciobanu a visat în copilărie că va fi marinar, însă viața însă a avut cu el alte planuri. După moartea sa, familia a decis să-i împrăștie cenușa în întinderea albastră.
Familia sa a colindat țara în lung și-n lat. Așa a ajuns și la Constanța, unde tatăl său s-a angajat ca hamal în port, murind într-un accident în anul 1939. „Am trăit ca pasărea cerului – portul e un părinte mare şi generos care dă de mâncare la toate păsările. La 12 ani am intrat băiat la prăvălie, după care am urmat lunga caravană de meserii: hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar şi altele“, mărturisirea regretatul Ilarion Ciobanu.
În copilărie, visa să devină marinar, dar viața avea alte planuri cu el. În prefaţa cărţii de proze scurte pe care Ilarion a scris-o în 1980, „Un far la pensie“, scriitorul Titus Popovici a mai recompus câteva crâmpeie din biografia cineastului: „O copilărie amară, cea a orfanului de tată (mort, după cum se spune, încercând să oprească cu pieptul un tren), a copilului care s-a dus la şcoală încălţat cu pantofii mari şi scâlciaţi ai mamei, şi ai cărui pumni au tăiat radical pofta de râs inconştient şi de batjocură a celorlalţi, a hamalului de port la o vârstă când junii din high-life-ul epocii dansau conga şi boogie-woogie, a brigadierului voluntar pe şantierele romantice de la Bumbeşti-Livezeni, a şoferului de camion a şantierului de dureroasă amintire a primului Canal, a rugbistului de performanţă, poposit sau naufragiat (cine poate şti?) la Institutul de Teatru, de unde a fost exmatriculat ca să poată ajunge cel mai complex actor de film contemporan…”.
Mari roluri
Deşi a urmat IATC-ul, teatrul nu l-a atras pe Ilarion Ciobanu. A abandonat institutul pentru că marile roluri din cinematografie îl aşteptau. Iar el a devenit Gerula („Columna“), marinarul Gherasim („T oate pânzele sus“ ), ardeleanul-cowboy Traian Brad (seria „Ardelenii“), comisarul Mihai Roman (din filmele de acţiune ale lui Sergiu Nicolaescu), Stroe Buzescu („Mihai Viteazul“), Vasile Stegaru („Nemuritorii“), Petre („Răscoala“), Tatăl („Lumini şi umbre“) şi mulţi-mulţi alţii.
Întotdeauna personajul jucat de Ilarion Ciobanu reuşea să fie eroul secundar care strângea simpatia şi admiraţia spectatorilor, care îl vedeau întruchiparea celui puternic, cumpătat, drept, viteaz, neînfricat – pe scurt „omul dintr-o bucată“ aşteptat de cinematografia românească.
„Tatăl meu a iubit marea ca un copil“
La 7 septembrie 2008, Ilarion Ciobanu a murit, fiind diagnosticat cu un cancer esofagian. Ţinând cont de dorul său permanent, familia ia decizia ca actorul să se întoarcă la Constanţa. Cenuşa marelui actor a fost împrăştiată în Marea Neagră, pe valurile pe care el visa să navigheze solitar, între cer şi pământ, pe o barcă purtată de pânze.
„Tatăl meu a iubit marea ca un copil. Acolo şi-a petrecut adolescenţa şi era foarte ataşat de ea. Din păcate pentru el, din cauza unei interdicţii medicale, în ultimii 25 de ani ai vieţii nu a mai avut voie să meargă pe litoral. Şi-ar fi dorit să se întoarcă acolo şi îi vom îndeplini dorinţa: îi vom arunca cenuşa în mare”, a mărturisit Ioachim, fiul lui Ilarion Ciobanu, pentru Libertatea.[/lockercat]
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: