Imagini cumplite în secţia COVID-19 de la spital!
Pacienţii cu COVID-19 care ajung la Spitalul Judeţean din Reşiţa sunt trataţi în condiţii inumane. Mai multe imagini din spital, greu de privit, arată dezastrul din cea mai mare unitate medicală a judeţului Caraş-Severin.
Paturi murdare, pacienţi dezbrăcaţi care se târăsc pe hol, un mort ţinut în salon învelit în sac, toalete infecte, porumbei care intră în saloane. Sunt scene surprinse în Spitalul Judeţean Reşiţa şi postate pe Facebook.
Managerul unităţii medicale, Alina Stancovici, recunoaşte dezastrul, dar ridică din umeri. „Într-adevăr, imaginile nu sunt dintre cele mai frumoase. Trebuie precizat că acestea au fost surprinse pe secţia de pneumologie. Acolo unde este clădirea destinată tratării pacienţilor pozitivi. Clădirea în sine este o clădire degradată. Dacă de 30 de ani nu s-aau făcut investiţii, vă puteţi da seama ce condiţii oferă”, a declarat Alina Stancovici pentru observatornews.ro.
La rândul său, noul preşedinte al CJ Caraş-Severin, în subordinea căruia se află spitalul, a dat vina pe situaţie pe fosta conducere a Consiliului Judeţean Timiş. „Am moştenit o situaţie foarte grea, nu numai spitalul din Reşita are probleme. Suntem blocaţi în absolut toate sectoarele. Nu sunt bani, avem datorii foarte mari. O mare parte din medici fac prezenţa, după care pleacă acasă sau pleacă să îşi trateze bolnavii prin cabinetele private”, a declarat Dunca pentru sursa citată.
„Pozele sunt reale. Bătrânul care stă pe jos e tatăl meu, internat la începutul lunii noiembrie. Pe 13 noiembrie a murit. Sunt nişte mincinoşi. De câte ori am sunat ne spuneau că e ok şi se face bine şi apoi a murit”, a comentat unul dintre utilizatorii Facebook.
„Eu am fost anul trecut înăuntru o săptămână la rând. Este de trei ori mai rău, din păcate”, a comentat un alt utilizator.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: