NOUTATIPOLITICA

IMAGINI EXCLUSIVE: Sustinatorii lui VICTOR PONTA au fost PLATITI cu 20 lei fiecare!

banipsd1
Victor Ponta s-a lansat sâmbătă – pentru a treia oară chiar – în cursa pentru prezidenţiale. Totul s-a întâmplat în cadrul unui show grandios organizat pe Arena Naţională din Capitală.
Înainte de eveniment, organizatorii se lăudau că vor aduce până la 70.000 de susţinători din toată ţară pentru a-i oferi candidatului Victor Ponta o petrecere de lansare cu adevărat naţională, un „cadou” pentru liderul pesedist, care a împlinit azi 42 de ani. După cum au relatat mai multe surse din presă în cursul zilei, bucuria lansării şi a plimbării gratuite până în Capitală nu au fost singurele stimulente pentru susţinători. Unii au primit şi bani pentru „sandvişuri şi o sticlă de apă sau de suc”, după cum a explicat la Digi24 primarul Vanghelie.

Susţinătorii veniţi din toată ţara la lansarea de azi a premierului Victor Ponta în cursa pentru prezidenţiale au primit bani de la partid pentru deplasarea la Bucureşti nu a mai fost contestat de nimeni. Într-o intervenţie la Digi24 în timpul spectacolului de pe Naţional Arena, Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5, a explicat că nu este deloc anormal ca oamenii să primească nişte bani pentru un drum atât de lung, în cazul unora: oamenii au nevoie de nişte sandvişuri ori de o sticlă de suc sau de apă, a explicat edilul.

Într-o filmare cu camera ascunsă făcută de reporterii Digi 24, unul dintre susţinătorii lui Ponta a explicat că cei plecaţi de la Iaşi au primit 100 de lei pentru a participa la evenimentul de pe Arena Naţională. Organizatorii le-au oferit acestora gratuit şi mâncare şi transportul până la Bucureşti.

„Ne-au dat bani. (…) 100 de lei”, spune participantul intervievat. „De ce să nu mergem? Mergem, ne plimbăm (…) Ne-au adus ei, ne-a luat după seria de buletin”, adaugă el.

Numai de la Iaşi au plecat spre Bucureşti 1.000 de simpatizanţi ai PSD, în timp ce din Timiş şi Cluj au urcat în autocarele care urmau să ajungă la Arena Naţională câte 500 de susţinători ai lui Victor Ponta.

Se pare că bani ar fi primit şi cei din Bucureşti care au participat, din partea UNPR, la eveniment şi au venit să îl susţină pe Ponta, dar cu 80 de lei mai puţini. Un tânăr a publicat pe blogul personal o discuţie pe care a avut-o pe Facebook cu o persoană care ar fi recrutat participanţi pentru show-ul de pe Arena Naţională. El ar fi putut să primească 20 de lei dacă s-ar fi prezentat astăzi la stadion, conform Titanul.ro, care citează un blog.

aplaudac

Mai jos, imagini surprinse de Ziarul Gandul pe Naţional Arena în care un bărbat împarte bani unor susţinători:

banipsd3 banipsd4

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.