NATIONALSTIRI

Imagini TERIFIANTE de la Sulina, oraşul e înconjurat de flăcări! (video)

Arde Delta Dunării. Imagini terifiante au fost surprinse la Sulina, unde oraşul care e înconjurat de flăcări. Primarul stă însă liniştit şi spune că nu e niciun pericol. Nici n-a anunţat pompierii.

Incendiu de proporţii în Delta Dunării. Flăcări uriaşe s-au aprins la doar câteva sute de metri de casele din Sulina. Focul ar fi fost pus de localnici pentru a regenera vegetaţia, chiar dacă este ilegal. Edilul spune că stuful arde de fiecare dată în această perioadă şi că practica e necesară pentru ca animalele să aibă ce mânca. Primarul nu a anunţat pompierii, pentru că nu au fost pericole, spune el. Supraveghează totul de la fereastră.

Sunt imagini înfricoşătoare surprinse seara trecută în Delta Dunării. Flăcările înalte s-au extins pe o suprafaţă uriaşă, iar fumul gros inundă sute de case din Sulina.

Alarma în Delta Dunării s-a dat încă din timpul zilei. Inclusiv farul istoric din Sulina a fost înconjurat de flăcări. Iar animalele au şi ele de suferit.

Edilul, însă, nu e îngrijorat, spune că vede asta în fiecare an: „Situaţia nu e critică. În extravilanul localitatilor, crescatorii de animale dau foc la stuf pentru a se regenera şi a avea animalele pe care le cresc ce să mănâce. Creşte un stuf nou, subţire şi pot manca bovinele.”, spune Nicolae Răduş.

Nici fumul gros nu pare a fi o problemă, în viziunea primarului: „Mă uit pe geam de la birou. Nu mai arde. Am vorbit cu ISU Tulcea să vină în recunoştere.”

Florentin Danciu, purtător de cuvânt ISU Tucea, îl contrazice pe edil: „Nu am primit nicio solicitare! Nu pot să vorbesc în numele primarului dar în numele colegilor mei pot să vorbesc. Iar colegii mei nu au primit nicio solictare de intervenţie, de orice tip, de la Sulina!”

Dacă localnicii nu sunt speriaţi, ecologiştii, în schimb, sunt. Se gândesc la animalele şi plantele unice din zonă.

Pe lângă Sulina, incendii au mai izbucnit şi în dreptul localităţilor Letea şi Nufărul, pe terenurile aflate între canalele Dunării. Aici, însă, au intervenit pompierii.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.