IMAGINI VIDEO SOCANTE cu avioanele de vanatoare ale RUSIEI atacand tinte din Siria. Vezi consecintele: „Teroare si frica”
Rusia a declansat, miercuri, atacuri aeriene asupra unor tinte din Siria. Kremlinul a declarat ca au fost vizate pozitiile detinute de ISIS, insa oficiali francezi si americani sustin ca au fost lovite zonele controlate de rebelii anti-Bashar.
UPDATE: Ministerul Apararii din Rusia a postat pe internet un film cu loviturile executate de avioanele de lupta, sustinand ca zona atinsa este controlata de ISIS, afirma aktual24.
„Este o stare de teroare si frica printre oameni cum nu a mai fost pana acum”, a declarat unul dintre locuitorii orasului Talbiseh, care a fost atacat de rusi.
Peste 20 de oameni au fost ucisi, printre care femei si copii, mentioneaza The Guardian.
Alte lovituri au avut loc la Homs, unde de asemenea au fost ucisi si civili. In total, numarul mortilor este de cel putin 36, anunta agentiile de stiri. Sirienii au inceput sa posteze pe internet imagini cu avioanele rusesti si cu consecintele loviturilor aeriene.
„Toate obiectivele atacate miercuri de fortele aeriene ruse au fost civile”, a declarat Khaled Khodja, liderul Coalitiei Nationale Siriene, informeaza site-ul cotidianului Le Figaro.
„In zonele vizate de aviatia militara rusa nu sunt militanti ai grupurilor teroriste Stat Islamic, Frontul al-Nusra sau Al-Qaida”, sustine Khodja.
Secretarul de Stat american, John Kerry, i-a transmis ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, ca raidurile aeriene ruse „nu vor ajuta” la solutionarea conflictului din Siria. In plus, Kerry ar fi cerut Rusiei sa se implice imediat pentru dezarmarea partilor beligerante, informeaza site-ul cotidianului The Washington Post.
„Raidurile aeriene ruse nu vor modifica in niciun fel misiunile Statelor Unite sau ale coalitiei impotriva retelei teroriste Stat Islamic”, a reactionat John Kirby, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american.
„Rusia devine singura tara care efectueaza operatiuni la solicitarea Administratiei legitime din Siria”, a replicat Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Presedintiei Rusiei.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: