Imens CUTREMUR FINANCIAR la nivel mondial!
Este panică uriașă pe bursele internaționale, după ce acțiunile au închis puternic pe roșu atât pe piețele financiare din Europa cât și în Statele Unite ale Americii.
Bursele europene au închis vineri în scădere puternică
Bursele europene au închis vineri în scădere puternic, investitorii reacţionând la ultimele decizii de politică ale Băncii Centrale Europene (BCE) şi la o inflaţie peste aşteptări în Statele Unite, transmite CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua în scădere cu 2,7%, componenta bancară scăzând cel mai mult, cu 4,9%, în timp ce toate sectoarele şi bursele majore au închis în teritoriu negativ.
DAX al bursei din Frankfurt a coborât cu 3,08%, CAC 40 al bursei din Frankfurt cu 2,7%, iat FTSE 100 al bursei din Londra cu 2,12%.
BCE şi-a confirmat joi intenţia de a majora ratele dobânzilor cu 0,25 de puncte procentuale la reuniunea sa din iulie, fiind aşteptată o nouă creştere în septembrie, a cărei amploare va fi determinată de perspectivele inflaţiei pe termen mediu.
Banca centrală şi-a revizuit semnificativ în urcare aşteptările inflaţioniste pentru zona euro şi şi-a retrogradat previziunile de creştere.
Acţiunile europene au scăzut drastic şi joi, după anunţarea deciziei BCE şi conferinţa de presă a preşedintelui BCE Christine Lagarde şi au continuat să scadă şi vineri, înainte ca datele privind inflaţia din SUA să agraveze pierderile.
Wall Street a închis vineri în scădere
Wall Street a închis vineri în scădere, iar indicele Dow Jones a consemnat al 10-lea declin săptămânal consecutiv din ultimele 11 săptămâni, după ce un raport foarte aşteptat referitor la inflaţie a arătat o creştere peste aşteptări a preţurilor, în timp ce încrederea consumatorilor a atins un minim record, transmite Reuters.
Indicele preţurilor de consum din luna mai a ajuns la cel mai înalt nivel din 1981, punând presiune pe bursă. Preţurile au crescut cu 8,6% de la an la an şi cu 6% excluzând preţurile alimentelor şi energiei.
Economiştii chestionaţi de Dow Jones se aşteptau la o creştere de 8,3% de la an la an pentru indicele principal şi de 5,9% pentru indicele de bază.
Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 1,9%. S&P 500 cu 2,08%, în timp ce Nasdaq Composite a coborât cu 2,72%.
Vânzarea au fost ample, aproape fiecare membru al Dow Jones, din cele 30 de companii, având o evoluţie negativă a acţiunilor.
Titlurile Apple au scăzut cu 2,9%, în timp ce acţiunile Microsoft şi Dow, Inc. au coborât cu peste 3%. Acţiunile Salesforce a scăzut cu 4%.
Scăderea de vineri a acţiunilor a făcut ca Wall Street să consemneze încă o săptămână de pierderi.
Acţiunile Netflix au scăzut vineri cu 5%
Acţiunile Netflix au scăzut vineri cu 5%, după ce Goldman Sachs a retrogradat recomandarea privind titlurile companiei de streaming de la ”neutru” la ”vânzare”, din cauza riscurilor de scădere a cheltuielilor consumatorilor şi a concurenţei dure din partea Amazon şi Walt Disney, transmite Reuters.
În aprilie, Netflix a pierdut abonaţi pentru prima dată în mai bine de un deceniu, semnalând probleme viitoare pentru industrie, deoarece preţurile în creştere ale alimentelor şi gazelor au lăsat oamenii cu puţini bani de cheltuit pentru divertisment.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: