IMIGRANȚII sunt SUPĂRAȚI că Suedia nu le oferă CASE, JOBURI și IUBITE. „De ce primiți refugiați, dacă nu le puteți oferi O VIAȚĂ DEMNĂ ȘI ÎMPLINITĂ?”

Oricât s-ar strădui guvernanții suedezi să lupte cu nedreptățile acestei lumi rasiste și homofobe, tot nu reușește să șteargă toate lacrimile victimelor.

Nici măcar legile care-i aruhncă pe suedezi în pușcărie dacă vorbesc de rău imigranții, gau și transexualii nu sunt suficiente.

“Nu pot să cred că asta e Suedia. (…) De ce ați deschis porțile refugiaților dacă nu îi puteți ajuta să aibă o viață demnă și împlinită, în care să se bucure de respectul cuvenit?” O fi Suedia singura „superputere umanitară” a lumii, dar migranții nu sunt deloc mulțumiți de condițiile de viață oferite de autorități pe banii contribuabililor suedezi.

„Ne-ați făcut viețile mizerabile” s-a plâns Mohammad Jumaa jurnaliștilor de la postul public de radio. Sirianul spune că se aștepta la o viață mult mai bună când a ajuns în Suedia. „Suntem oameni, nu animale care nu au nevoie de altceva decât să mănânce și să doarmă”.

Jumaa spune că se aștepta ca suedezii să-i ofere o casă și un job bine plătit. În loc de asta, e silit să aștepte locuind în condiții modeste într-un apartament pe care-l împarte cu alți refugiați. Nu vrea să audă niciun fel de explicații din partea reporterului care-l intervievează.

Nu-i pasă că mulți tineri suedezi l-ar invidia că locuiește la Stokholm, metropolă în care criza de locuințe e acută.

„Nu-mi spuneți că aveți foarte mulți refugiați în Suedia. Știu asta! Ce nu înțeleg este de ce vreți să ne ucideți a doua oară. Pentru că așteptarea e egală cu moartea”. Jumaa spune că mulți blestemă ziua în care au ajuns în Suedia.

Faptul că așteaptă de un an și opt luni să i se rezolve situația îl stresează și îl face să aibă resentimente. Dar Jumaa nu e singurul nemuțumit. Concetățeanul său Mahmoud vrea și el o casă a lui. Nu vrea să trăiască într-un apartament, chiar dacă nimeni nu-i cere chirie. Faptul că e nevoit să împartă bucătăria cu alți refugiați îi diminuează șansele de a-și găsi o iubită.

„Aveam speranțe mari că mi se va oferi o casă. Și după aceea mi-au oferit camera asta. E ca într-o tabără de refugiați. Care e diferența? (…) Am 25 de ani și nu am avut o iubită până acum. Sunt încă virgin. Aș vrea să-mi găsesc o iubită, o soție, dar e imposibil. Cum aș putea să-mi fac o viață în camera asta?”

Nici el nu e impresionat când prezentatoarea emisiunii, Katarina Gunnarsson îi spune că are toate facilitățile unei camere de hotel. De altfel, jumătate dintre emigranții care locuiesc în blocul din Norrtälje au pornit recent în marș spre departamentul de servicii sociale să le ceară socoteală autorităților pentru modul în care sunt tratați.

Purtătorii de cuvânt ai așa-zișior refugiați spun că mulți refugiați sunt atât de dezamăgiți încât au dezvoltat depresii și gânduri sinucigașe. Despre falimentul „utopiei” suedeze am tot scris în ultimele luni. Statutul de “superputere umanitară” pe care și-l arogă elitele care conduc această țară este în mare măsură o halucinație a unor minți intoxicate de neo-marxismul contemporan.

A deschide brațele unui număr imens de imigranți, în majoritate zdrobitoare bărbați extrem de tineri, nu poate duce în niciun caz la integrarea lor. Dimpotrivă, va aduce numai probleme – violuri și creșterea exponențială a criminalității.

Iar propaganda neîntreruptă care susține că imigranții sunt victime nu face decât să-i convingă pe aceștia că li se cuvine totul și că cei care li se opun sunt niște rasiști.