EDUCATIV - CULTURAGENERALNOUTATI

Imnul de Stat ar putea “suna” şi altfel?

SONY DSC

Dintre miile de poezii patriotice, cineva a ales ca IMN NAŢIONAL o poezie care desfiinţează ideea că am fi şi DACI. În aste mâini mai curge UN sânge, nu 2, şi acela de roman. E vorba de UN nume, şi acela de Traian, fără a aminti şi de Decebal… Iar acest Traian a fost ”biruitor în luptă”, nu cotropitor, jefuitor, asasin, cuceritor, înrobitor al unui neam paşnic, drept, viteaz, avansat…

Iată cum aş scrie eu Imnul Naţional :

Deșteaptă-te, române, acum, cât mai e vreme
Nu aștepta să vie semnalul prea târziu
Nu simți cum mama-ți plânge, cum fiu-n brațe-ți geme?
Purifică-ti destinul, acum cât mai esti viu!

Deșteaptă-te, române, din somn și indolență
Ți-e moartea mai aproape și nu-i un simplu joc
Căci crizei mondiale nu poți să-i ceri clemență
Iar pâinea ce dispare nimic n-o pune-n loc

Deșteaptă-te, române, din prea comoda lene
Grânarul Europei ai fost cândva. Mai știi?
Acum ai rol de paria pe ale lumii scene
Când fi-vei iarăși rege? Te-aștept să reînvii!

”Acum ori niciodată” e-un ultimatum groaznic
Căci, iată, din păcate e și adevărat
Străinii vin să facă în țara noastră praznic
Și ne aruncă resturi prea greu de digerat

Ridică-te, române, prin muncă și cultură
Nu aștepta pomană sau sfaturi de la proști
Mihai, Ștefan, Corvine muriră si tăcură
Nu vin să te salveze cu niciun fel de oști

Deșteaptă-te, române, cu Bunul Simț pe steaguri
Cu Patria în suflet, Familia în gând
Să trecem cu mândrie istoricele praguri
Cu Tricolorul sacru deasupra fluturând!

De Radu Pietreanu

Sursa: Vatra Daciei

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.