In laboratoarele liberarilor vechi se coace o variantă SURPRIZA pentru şefia PNL
Când doi se ceartă al treilea câştigă. Cât timp Orban şi Cîţu se atacă şi se bat pe fotoliul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, in laboratoarele liberalilor vechi se pregăteşte un candidat surpriză: Dan Motreanu. Potrivit surselor Observator, varianta trebuie să fie aprobată şi de Palatul Cotroceni.
Mai mulţi liberali, în frunte cu Ilie Bolojan, Dan Motreanu, dar şi alţi lideri cu greutate în partid s-au întâlnit pentru a se decide de partea cărui candidat se vor poziţiona: Florin Cîţu sau Ludovic Orban. Nu au ajuns la niciun consens, tocmai de aceea a apărut această a treia variantă.
În trecut, Klaus Iohannis şi Dan Motreanu au avut mai multe discuţii cu privire la acest aspect, însă nu au ajuns la vremea respectivă la nicio concluzie. Tocmai de aceea, este greu de crezut că acum Klaus Iohannis va ceda şi îl va susţine pe Dan Motreanu pentru a ocupa funcţia de preşedinte al PNL. Lucrurile sunt extrem de complicate şi urmează negocieri dure în interiorul Partidului Naţional Liberal.
Ceea ce este cert în acest moment, este că nici Ludovic Orban şi nici Florin Cîţu nu au tot partidul de partea lor, astfel încât să se declare câştigători. Însă mai este timp şi asta pentru că Congresul va avea loc abia pe 25 septembrie.
Sursa: observatornews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: