MEDICAL

În spitalele asaltate de bolnavi Covid nu există tratamente! Guvernul nu a știut că vine valul 4. Nici medicamente nu a cumpărat

Pentru Guvernul României, pandemia s-a încheiat după valul 3, astfel că achiziția de medicamente vitale pentru cazurile Covid nu s-a mai făcut. Abia în 29 septembrie, când se înregistrau peste 10.000 de cazuri pe zi, s-au dat în grabă 300 milioane de lei pentru a le cumpăra. Din păcate, în afară de remdesivir, un antiviral ineficient și foarte scump, niciun alt tratament nu a ajuns în spitale.

Nu incompetența Guvernului este de vină pentru situația din spitale, ci nevaccinații, insinuează autoritățile. Este cât se poate de clar că valul 4 i-a luat pe cei care gestionează pandemia total pe nepregătite. În parte, pentru că nimeni nu se aștepta ca acest val să fie atât de agresiv. Însă datoria Executivului era să se asigure că există stocuri de medicamente. Ce s-a făcut în toate acele luni de liniște pe frontul pandemiei? Absolut nimic. În aprilie s-au dat bani pentru achiziția medicamentelor din protocol, dar s-au luat înapoi, considerându-se că nu este cazul să-i mai cheltuie. Abia când numărul de cazuri Covid a explodat, pe la sfârșitul lui septembrie, au încropit în grabă un act normativ pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, în vederea achiziționării medicamentelor din protocolul de tratament Covid. Ce s-a cumpărat până acum? Tot remdesivir, antiviralul ăla despre care și Organizația Mondială a Sănătății a spus că nu are niciun efect în tratarea Covid.

”Necesarul pentru remdesivir estimat pentru următoarele 3 luni, în actualul context de evoluție rapidă a infecției cu SARS-Cov-2, transmis prin adresa din 21 septembrie de Comisia de boli infecțioase, este de 200.000 de flacoane. Consumul mediu lunar pentru primele 9 luni ale anului 2021 a fost de 30.000 flacoane. La data de 27 septembrie, stocul de remdesivir existent în depozitul Unifarm era de 24.185 flacoane, la care se va adăuga o cantitate de 32.800 flacoane ce vor fi achiziționate printr-un contract subsecvent din bugetul actual al Ministerului Sănătății. Prin urmare, necesarul de achiziționat până la sfârșitul anului 2021 este de 142.015 flacoane de remdesivir. Bugetul estimat pentru achiziția celor 142.015 flacoane este de 240.286.652 lei (preț flacon 1.680,15 lei)”, se arată în actul normativ pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății.

Criză acută de tocilizumab

Tocilizumab-ul, medicament vital pentru cazurile grave, nu se mai găsește acum prin spitale. În 29 septembrie, Ministerul Sănătății anunța că mai are doar 3.300 de flacoane și că ar mai avea nevoie de aproape 13.000 pentru următoarele luni.” În vederea asigurării medicamentului tocilizumab, Ministerul Sănătății a încheiat trei acorduri cadru cu producătorul SC Roche România, necesarul transmis în data de 16 septembrie de Comisia de boli infecțioase fiind de 16.000 de flacoane. Stocul existent la data de 28 septembrie era de 3.297 flacoane, fiind necesară achiziția a 12.703 flacoane, bugetul estimat fiind de aproape 34 milioane de lei”, se preciza în Hotărârea de Guvern. Evident că la acea dată pe piață nu mai era niciun flacon disponibil de tocilizumab și, cu toată activarea Mecanismului de protecție civilă a Uniunii Europene, până în prezent medicamentul nu a ajuns în România și nici nu are șanse să ajungă prea curând. Consecința este, fără îndoială, creșterea numărului de morți Covid, însă, evident, vinovați sunt nevaccinații.

Nu au mișcat un deget pentru anticorpii monoclonali

Deși toate statele europene tratează cu anticorpi monoclonali, care previn într-un procent uriaș cazurile grave, România așteaptă, pasiv, aprobarea EMA și achiziția prin Comsia Europeană a acestui tratament. Abia acum câteva zile, când Italia ne-a donat 5.206 doze, autoritățile au catadicsit să elaboreze și norme de administrare a acestui medicament. Și abia de ieri medicamentul a fost distribuit spitalelor, pentru tratarea a doar 2.603 pacienți. ”DG Sante din cadrul Comisiei Europene a încheiat contractul pentru achiziția de anticorpi monoclonali prin care România va putea achiziționa o cantitate minimă de 10.000 de flacoane la un preț de 2.250,85 euro, echivalentul a 11.254,25 lei atunci când medicamentul va fi aprobat de Agenția Europeană a medicamentului. Se așteaptă aprobarea de către EMA până la sfârșitul anului 2021. Bugetul estimat pentru achiziția celor 10.000 de flacona fiind de 112.542.500 lei”, potrivit Guvernului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.