Inadecvarea Irinei Rimes vs. Neobrăzarea lui CTP

Prestaţia submediocră a solistei din Republica Moldova în rolul de promoter al lui Constantin Brâncuşi a stârnit reacţii la fel de nepotrivite, culminând cu cea foarte stridentă a tot mai radicalului gazetar Cristian Tudor Popescu.

Iniţiativa Ministerului Culturii de a numi un ambasador al Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi” este, în esenţă, una meritorie, fiind inspirată din cele mai bune practici de management cultural. Cu atât mai mult cu cât este vorba de un simbol naţional precum Brâncuşi, era important a-l face cunoscut pe ilustrul sculptor unei audienţe cât mai largi. Să-l prezinte în manieră didactică a fi fost la îndemână, însă nu tocmai eficientă dacă vrem ca Brâncuşi să ajungă şi la alte segmente de public decât cel mai avizat. În schimb, o abordare neconvenţională are potenţialul de a amplifica mesajul; cu condiţia să fie pusă în operă în mod profesionist.

Diplomaţia culturală sau în slujba unor cauze nobile constituie o practică de mult timp încetăţenită în Occident. De pildă, regretata soprană Montserrat Caballé a fost ambasador onorific al UNESCO, tenismenul Novak Djokovic este în prezent ambasador UNICEF, fostul boxer Manny Pacquiao a fost ambasador onorific pentru diverse cauze umanitare în Filipine, campionul de automobilism Lewis Hamilton este ambasador al Royal Academy of Engineering din Marea Britanie, actorul Jackie Chan a fost numit ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze în 2014 şi exemplele pot continua la nesfârşit. Admirabil faptul că toţi aceştia şi-au asumat benevol rolul ambasadorial, întocmai cum susţine şi Irina Rimes că nu a primit niciun onorariu, fără să avem motive să ne îndoim de spusele sale.

Aşadar, pentru a ţinti categorii demografice precum publicul tânăr din ţară ori românii de peste Prut, Ministerul Culturii i-a acordat anul acesta titlul onorific de ambasador al Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi” solistei Irina Rimes. Originară din Republica Moldova, cântăreaţa este foarte apreciată şi cunoscută în România atât ca artist, cât şi ca vedetă de televiziune. A nu se înţelege că laud Ministerul Culturii, întrucât promiţătoarea iniţiativă a fost complet descalificată prin punerea sa în aplicare într-o manieră în cel mai bun caz superficială. Tot ce era lăudabil s-a încheiat de îndată ce Irina Rimes a deschis gura la conferinţa de presă, improvizând un discurs stângaci şi bolovănos.

Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele. (Constantin Brâncuşi)

Pro TV este o foarte eficientă fabrică de staruri deoarece clădeşte vedetele aproape de la zero, instruindu-le cum să arate, cum se comporte, cu ce să se îmbrace, şi, mai ales, ce să vorbească! La acest din urmă capitol a dat dovadă de diletantism Ministerul Culturii, considerând că o celebritate este din oficiu capabilă să vorbească presei pe o temă care îi este străină, fără o minimă pregătire prealabilă.

În afară de vizita la Târgu-Jiu şi de citit pliante cu biografia lui Brâncuşi, cum au pregătit-o cei de la Ministerul Culturii pe Irina Rimes înainte de a da ochii cu presa? Avem facultăţi bune de relaţii publice în România, însă niciun absolvent al acestora nu lucrează în ministerul condus de Bogdan Gheorghiu?

În spaţiul public au fost vizate de tirul criticilor diverse puncte din scurta alocuţiune a Irinei Rimes ca ambasadoare „mai mainstream” a lui Brâncuşi. Însă nimeni nu pare să fi remarcat pasajul în care tânăra afirmă că ştie ce a făcut marele sculptor pentru „poporul românesc”. Las la o parte faptul că mai firesc spunem „poporul român” (la fel ca „poporul francez” şi nu „poporul franţuzesc”). De remarcat aici oportunismul Irinei Rimes de a juca la două capete şi a nu spune „poporul nostru” ca să nu-şi pună în pericol şansele de a prinde concerte plătite de administraţia anti-românească a lui Igor Dodon, care promovează „poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească”. Pentru faptul că s-a împlinit profesional în România, la fel ca mai toţi artiştii de peste Prut, ar fi fost frumos ca Irina Rimes să spună că suntem acelaşi popor şi că Brâncuşi le aparţine în egală măsură moldovenilor.

Dacă prestaţia Irinei Rimes în rol ambasadorial a fost stânjenitoare, cu totul altfel poate fi calificată „reprezentaţia” junalistului Cristian Tudor Popescu de a maimuţări accentul de Chişinău al solistei, întrecând cu mult pragul bunei cuviinţe în emisiunea de la Digi24. Probabil că nu şi-ar fi permis să ironizeze maliţios perfectul simplu al oltenilor, diftongul egal al graiurilor din Transilvania sau fonetica bănăţeană cu consoane palatalizate. Dar şi-a permis-o cu graiul basarabenilor, pe care oricum îl confundă cu cel de la Iaşi, unde, afirmă CTP, ar fi fost discriminat din pricina accentului său de bucureştean. Personal, călătoresc frecvent de ani buni atât la Iaşi, cât şi la Chişinău şi interacţionez cu mulţi oameni, fără ca vreodată să mi se fi întâmplat să fiu măscărit pentru accentul meu de „mitic” (mă mai cheamă şi Dumitru).

Toate graiurile vorbite în provinciile istorice (inclusiv în Basarabia), cât şi dialectele româneşti din Balcani nu sunt cu nimic mai prejos limbii române „standard” care se utilizează la Bucureşti. În România trăiesc numeroşi basarabeni, mulţi dintre ei stăpânind limba română mai bine decât Irina Rimes, şi nu merită să le fie măscărit graiul de acasă pentru amuzamentul unui ziarist posac cu grimase adânc săpate pe chip, care se căzneşte să aibă umor vineri seara.

Cu totul lipsită de viziune şi propunerea lui CTP ca ambasadorul onorific al Zilei Brâncuşi să fie Andrei Pleşu, care – altminteri un intelectual hors catégorie în România – nu spune multe adolescenţilor. Oricât ne-ar plăcea ca despre geniul din Hobiţa să vorbească un critic de artă reputat, să recunoaştem că publicul căruia i se adresează Andrei Pleşu, sau mai exact publicul la care cuvintele sale au trecere, îl cunoaşte deja pe Brâncuşi. Şi i-am face un mare deserviciu lui Brâncuşi şi nouă ca popor român să-l claustrăm în cărţi academice şi în simpozioane cu circuit închis, fără ca publicul larg să-l cunoască.

„Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele”, afirma însuşi Constantin Brâncuşi. Şi fiecare copil care îl descoperă pe Brâncuşi, chit că află de existenţa lui de la Irina Rimes şi nu de la Andrei Pleşu, este un câştig pentru cultură.

Vezi: Nu știu cine este mai imbecil, Gheorghiu sau Irina Rîmeș!