GENERAL

Incendiul de la Cernobîl. Cât de aproape suntem de pericol. Alertă ANM


Deși autoritățile ucrainene au anunțat că incendiul de proporţii care a făcut ravagii în pădurile din zona contaminată de excludere de la Cernobîl a fost stins, pericolul nu a trecut.

Activiştii de mediu au avertizat, luni, că norul de fum prezintă risc radioactiv. În acest context, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis marţi estimări meteorologice privind deplasarea acestui nor de fum din zona Cernobîl, Ucraina.

”Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, în perioada 14 – 16 aprilie 2020, se apreciază că:

În cursul zilei de marți, 14 aprilie și în prima parte a nopții de 14/15 aprilie, direcția dominantă a vântului va fi dinspre nord către sud, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei, zona Odesa.

Ulterior, din a doua parte a nopții de 14/15 aprilie, circulația aerului se va reorienta și se va realiza predominant dinspre vest către est – sud-est apoi spre nord-est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de îndepartare către estul Ucrainei și apoi spre Rusia”, a anunțat ANM.

Incendiul, unul dintre mai multe astfel de evenimente care s-au declanşat pe fondul condiţiilor meteorologice neobişnuit de aride, a izbucnit la 3 aprilie în partea vestică a zonei de excludere şi s-a răspândit în pădurile din apropiere.

Poliţia a anunţat că a fost identificat un localnic în vârstă de 27 de ani, acuzat că a pornit în mod deliberat incendiul. Nu se cunoaşte deocamdată dacă persoana, care ar fi mărturisit că a aprins mai multe focuri „pentru distracţie”, este parţial sau deplin responsabilă.

Explozia produsă în 1986 la reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobâl, situată la 100 km de Kiev, este considerată cel mai grav dezastru nuclear din istorie. În jurul centralei a fost creată atunci de teama radiaţiilor o zonă de excludere cu o rază de 30 de kilometri.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.