INCENDIUL DIN CLUBUL COLECTIV – NUMARUL MORŢILOR CREŞTE DE LA O ORĂ LA ALTA
Cronologia unor morţi anunţate. Numărul victimelor decedate în incendiul de la Colectiv a ajuns la acest final de săptămână la 44.
În ultimele 24 de ore, 12 răniţi în incendiul din Colectiv au murit.
Ziua de sâmbătă a început cum nu se poate mai prost pentru medicii şi asistentele secţiilor în care se află internaţi răniţii în tragedia de la clubul din Bucureşti. La primele ore ale dimineţii, secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că doi dintre răniţi au pierdut lupta pentru viaţă şi s-au stins la Spitalul de Arşi. Unul dintre aceştia era Daniel Ciobanu, chitaristul trupei „Prea târziu”, iar cel de-al doilea, Ionuţ Popescu, iubita acestuia fiind de asemenea ucisă în tragedie. Odată cu moartea celor doi, numărul victimelor care şi-au pierdut viaţa în tragedia de la Colectiv ajungea la 34.
La o oră distanţă de la acest anunt, încă un rănit murea la Spitalul Universitar. Medicii au confirmat că era vorba de programatorul Ionuţ Maior, a cărui soţie fusese şi ea rănită în incendiu şi e în continuare internată.
La ora 12.00 premierul interimar Sorin Cîmpeanu confirma cel de-al patrulea deces al zilei de sâmbătă. Victima fusese internată la Spitalul Floreasca. Totodată Cîmpeanu anunţa că cei doi răniţi transportaţi în Olanda şi-au pierdut viaţa. Arafat a spus că aceştia ajunseseră stabili la Rotterdam, dar din nefericire, unul a decedat în salvare şi un altul la scurt timp după ce a ajuns la spital. Era vorba despre Tullia Ciotola o italiancă din Napoli, venită la prieteni în România şi de bodyguard-ul clubului Colectiv, Florin Cristian Popescu. Acesta ar fi putut scăpa din infern dar a ales să-i salveze pe alţii.
Ora 15.00 a adus cu ea vestea morţii celei de a 39-a persoane rănite în incediul de la Colectiv. Victima fusese internată la Spitalul de Arşi.
Preşedintele Klaus Iohannis a postat la ora 16.30 pe pagina sa de Facebook, un mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor din această zi neagră de sâmbătă … dar ziua încă nu se încheiase …
La ora 21.00 numărul celor trecuţi în nefiinţă în urma tragediei din Colectiv ajunsese la 41, după ce alte două decese fuseseră confirmate, unul la Spitalul Floreasca şi un altul la Bagdasar-Arseni. Astfel, bilanţul negru al zilei de vineri arăta că nouă persoane au pierdut lupta pentru supravieţuire într-o singură zi.
Dimineaţa zilei de duminică aducea vestea a încă două decese petrecute în cursul nopţii. Tânăra care lucra în Colectiv şi un student turc s-au prăpădit la Spitalul Floreasca. Tânărul de origine turcă fusese operat zilele trecute, dar cu toate acestea nu a rezistat. La nici o oră după această veste, numărul morţilor creştea din nou, ajungând la 44 după ce un bărbat de 27 de ani înceta din viaţă la Spitalul de Arşi.
VEZI SI: AFLA AICI CINE CONDUCE OPERAŢIUNEA DE MUŞAMALIZARE DUPĂ TRAGEDIA DIN „COLECTIV”
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Nici un comentariu…trist!
a trecut febra…