GENERAL

Incepe RAZBOIUL CIVIL in Afganistan?

Război civil în Afganistan? Talibanilor li se promite o fermă ripostă armată din partea urmașului unui fost luptător anti-sovietic.

El susține că are depozite de arme și muniție strânse cu răbdare de-a lungul timpului, pentru că a știut că se va ajunge la acest moment.

Război civil în Afganistan? Articol publicat în The Washington Post
Ahmad Massoud, fiul fostului combatant anti-sovietic din anii ’80, Ahmad Shah Massoud, s-a angajat să reziste prin forța armelor, din bastionul său situat în Valea Panjshir, în fața regimului taliban.

Massoud, 32 de ani, a publicat un articol în The Washington Post, în care afirmă că soldați afgani, inclusiv din unitățile Forțelor Speciale de elită, au aderat la cauza anti-talibani.

El a cerut, de asemenea, ajutor din partea statelor occidentale în perspectiva confruntărilor cu militanții.

„Avem depozite de arme și muniții, pe care le-am strâns cu răbdare de pe vremea tatălui meu, pentru că știam că va veni această zi”, susține el, adăugând că militarii care i s-au alăturat au venit cu propriile arme.

”Vor primi o ripostă fermă”
Fiul fostului comandant mujahedin avertizează că, dacă războinicii talibani vor lansa un atac, vor fi vor primi o ripostă fermă.

Articolul scris de Ahmad Massoud vine după declarația vicepreședintelui afgan Amrullah Saleh.

Pe vremuri, Saleh a fost unul dintre cei mai apropiați adjuncți ai lui Ahmad Shah Massoud.

Acum, după fuga președintelui Ashraf Ghani, vicepreședinte susține că este președintele „legitim” în Afganistan.

Valea Panjshir, situată la nord de capitala Kabul, este încă plină cu resturi, datând de acum peste trei decenii, ale vehiculelor sovietice de luptă, distruse în campania eșuată de a cuceri regiunea din mâinile mujahedinilor, notează Al Arabiya, potrivit antena3.ro.

Au rezistat talibanilor în anii în care aceștia s-au aflat la putere în Afganistan
Mai mult, regiunea a rezistat talibanilor în anii în care aceștia s-au aflat la putere în Afganistan, în perioada 1996 – 2001.

Sursa citată mai adaugă că Ahmad Shah Massoud a fost ucis înaintea atacurilor din 11 septembrie 2001, care au declanșat intervenția internațională în Afganistan.

Reputația mujahedinului are încă multă greutate, atât în Afganistan, cât și dincolo de granițele acestuia.

Deocamdată, nu este foarte clar dacă forțele anunțate de fiul lui Ahmad Shah Massoud sunt capabile să respingă un asalt al talibanilor – care încă nu au încercat să intre în Valea Panjshir – sau dacă afirmațiile din Washington Post reprezintă un pas preliminar în perspectiva negocierilor.

Ahmad Massoud recunoaște că forțele sale nu vor fi capabile să reziste fără sprijin vestic și a apelat, în acest sens, la SUA, Marea Britanie și Franța.

„Talibanii nu sunt o problemă doar pentru poporul afgan. Sub controlul talibanilor, Afganistan va deveni, fără nicio îndoială, punctul zero al terorismului islamic radical. Comploturile împotriva statelor democratice vor fi din nou puse la cale aici”, a estimat el.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.