INCEPE RAZBOIUL? Primul tânăr român a primit ordinul de încorporare de a se prezenta la Centrul Militar Zonal
Președinții Ucrainei, Petro Poroșenko, Rusiei, Vladimir Putin, Franței, Francois Hollande, și cancelarul german Angela Merkel au ajuns la un acord privind încetarea focului în estul Ucrainei, după 14 ore de negocieri. Acordul va intra în vigoare pe 15 februarie. Conflictul din Ucraina i-a pus în gardă şi pe oficialii români.
Pentru a avea o evidenţă a rezerviştilor români, în aceste zile are loc o verificare. Galice Aurelian a fost înştiinţat să se prezinte astăzi, 12 februarie, la Centrul Militar Zonal din Bucureşti cu o serie de acte pentru a fi luat în evidenţă. „Nu mă tem câtuşi de „putin””, a scris acesta pe contul de Facebook. Structura care a emis ordinul de chemare este Centrul Militar Zonal, care ar trebui să aibă o evidență clară a rezerviștilor din Bucureşti.
În primăvara anului trecut, în Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toţi tinerii sunt obligaţi să-l deţină la recrutare, în perioada stării de război. Conform prevederilor legale, în cazul mobilizării sau a războiului, sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar toţi bărbaţii apţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. – NapocaNews
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Mai d-le Mandruta,sa inteleg ca tu crezi ca razboiul va mai fi ca in 1915.Tu chiar crezi ca suntem o tara de prosti?Pai de ce se mai fabrica atatea arme nucleare,de distrugere in masa?Doamne cate lucruri frumoase s-ar fi facut cu acei bani cheltuiti,pana si sterilizarea femeii sau chiar si a barbatului(de ce nu si el ),ca sa nu se mai inmulteasca poulatia pe planeta.Sa se lupte in sabii ,mai marii conducatori si care castiga alui sa fie bucata de pamant..