UMOR

Închisoarea chiar l-a schimbat! Gigi Becali susţine drepturile homosexualilor

Dacă mai existau dubii că închisoarea l-a schimbat pe Gigi Becali, ultima declaraţie a patronului stelist risipeşte orice dubii. El a anunţat că îşi doreşte să sprijine toate demersurile comunităţii gay din România, atât financiar, cât şi moral.

El spune că viaţa din închisoare i-a oferit şansa să înţeleagă mai intim – , „din interior”, cum îi place lui să spună – ce înseamnă o viaţă de persoană gay. „Înainte, când eram homofob, vorbeam în necunoştinţă de cauză, ca să zic aşa. Aici însă m-am luminat pe subiect şi de câteva ori pe zi, iar acum sunt un om schimbat, mult mai tolerant cu minorităţile sexuale.”

Mai mult, Gigi Becali  i-a transmis subalternului Meme Stoica că pe stadion la Steaua se poate pune din nou piesa lui Freddie Mercury, „We are the champions”, pe care a interzis-o acum câţiva ani, după ce am aflat că Freddie Mercury era gay. „Mai mult, pe stadion vor putea fi auzite şi piese ale lui George Michael, Elton John sau Boy George”, a plusat patronul Stelei.

Sursa: TimesNewRoman.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.