INCREDIBIL. ABANDONAT de Armata cand i s-a frant coloana. SOLDAT folosit ca MAGAR de Armata si declarat DEZERTOR cand a paralizat
Ionuţ Amarandei s-a înrolat în 2007, cu dorinţa de a lupta în războiul din Afganistan. A fost tratat ca un cărăuş până când coloana vertebrală a cedat. În 2010 a suferit o semiparalizie. În loc să-l ajute cu o mică pensie pentru tratament, spune el, şefii MApN l-au aruncat ca pe un inamic.
Visul copilăriei lui Ionuţ Amarandei (30 de ani), petrecute pe străzile pustii din Botoşani, când credea că militarii sunt fraţi la bine şi la rău, s-a spulberat la 26 de ani, când – soldat fiind- s-a ales, de la echipamentul de 40 de kg care i se punea în spate, cu o hernie de disc severă care i-a afectat coloana.
Camarazii, povesteşte el, l-au ignorat, iar „superiorii mă numesc şi acum un mincinos care vrea să înşele Armata ca să primeasc o pensie de boală, adica imensa sumă de 1.000 de lei pe lună”. I-au spus că se plânge ca o femeie, a fost trecut în rezervă în 2011 şi apoi lăsat să se lupte singur cu boala cu care s-a ales în timp ce servea ţara. Legenda care spune că în Armată nimeni nu este abandonat, a fost uitată de şefii Apărării Naţionale (MApN) în cazul tânărului din Botoşani.
Pentru a-şi apăra drepturile, a dat în judecată MApN cerând să-i fie prelungit contractul. Armata s-a apărat, susţinând că soldatul nu i-a anunţat că doreşte un nou contract.
Ionuţ Amarandei s-a înrolat, în baza unui contract de patru ani, în 2007. După cele trei luni de antrenament la Făgăraş a fost repartizat la Unitatea Militară 02110 din Bistriţa. „Aici se pregătesc soldaţii şi ofiţerii care apoi urmează să fie trimişi în Afganistan”, spune Ionuţ.
Postul său a fost de pistolar – servant trei la aruncătorul de rachete de 82 de mm. „Trebuia să car în spate placa de tragere a aruncătorului, care are 18 kg, plus echipamentul şi armamentul din dotare, peste 15 kg”, calculează tânărul.
A aflat din cărţi adevărul
Timp de peste doi ani a mărşăluit, zilnic, 14 km cu 40 de kg în spate, fără să se plângă. „Dar eu nu am vrut să mă îmbolnăvesc, să ajung să nu-mi mai simt uneori spatele şi un picior, ca şi cum aş fi paralizat”, explică Ionuţ. Disperat că nu îl ajută nimeni, a început să citească lucrări de specialitate, manualele Armatei, şi a aflat că echipamentul pe care îl căra el în spate trebuia să fie transportat cu măgarul sau cu TAB-ul.
Acesta ne-a descris o parte din tratamentul „camaraderesc” la care a fost supus timp de un an.
AMENINŢAT. În vara lui 2010 se afla acasă, în concediu medical, şi a fost căutat de către caporalul Ahrisculesei care i-ar fi cerut să se prezinte la unitate, în caz contrar fiind declarat dezertor.
ŞICANAT. În septembrie 2010, locotenentul Ovidiu Bîtcău i-ar fi cerut prin telefon să-şi dea demisia deorece nu mai are nevoie de el.
TORTURAT. În octombrie 2010, tot în concediu medical, s-a prezentat la unitate, iar locotentul Ciprian Necula i-ar fi interzis să mai plece şi i-ar fi ordonat să se echipeze, deşi, spune Ionuţ, de-abia se ţinea pe picioare.
UMILIT. În decembrie 2010 s-a dus la medicul unităţii UM 02264, locotent colonel Dinu Chioralia, pentru a-l consulta, însă medicul i-ar fi reproşat că-şi ia banii degeaba şi ar trebui să strângă din dinţi şi să stea la serviciu.
ÎNFOMETAT. În luna ianuarie, când cineva i-a adus de mâncare la unitate, locţiitorul comandantului, maiorul Ioan Paul Suzucs, i-ar fi spus rudei lui Ionuţ că acesta nu mai figurează în baza de date şi să meargă înapoi acasă.
„Nu ştiu ce au avut cu mine. Nu m-am certat cu nimeni. Poate superiorii au luat asta ca pe un afront pentru faptul că stau în concediu medical după operaţii”, încearcă să găsească o explicaţie logică Ionuţ.
Echipamentul de peste 40 de kg trebuia să fie transportat cu măgarul sau cu TAB-ul
O zi din viaţa unui „dezertor”
Catalogat ca dezertor, Ionuţ Amarandei suferă de o discopatie lombară lumbago cronică. „Dimineaţa şi nu numai, spatele mă doare îngrozitor de tare, încât uneori nu pot sta în picioare”, se plânge tânărul. De altfel, pentru că are coloana deformată, în momentele de criză, lui Ionuţ îi este mai bine cu o greutate în spate decât fără: „Iarna, îmi este şi mai greu. Durerile cresc în intensitate şi durată”. La masă, nu poate sta mereu pe scaun, aşa că uneori mănâncă din picioare alături de prieteni, care rămân pe scaune. Uneori ajunge să nu-şi mai simtă piciorul drept. Noaptea e tot un chin, doarme doar pe burtă de mai bine de trei ani. Nu se plânge de chinul acesta, ci de faptul că nu mai are niciun ban să-şi trateze boala.
Apt medical doar pe timp de război, inapt pe timp de pace
Reprezentanţii Armatei ne-au transmis că Ionuţ Amarandei nu poate să aibă dreptate din moment ce a pierdut ambele procese cu MApN (în unul a cerut reîncadrarea, în al doilea daune de 500.000 de lei). „Eu vreau să-l cred şi să-l putem ajuta pe acest tânăr, dar nu văd cum, când el nici nu a cerut în 2011 prelungirea contractului”, ne-a explicat Constantin Spînu (foto), purtătorul de cuvânt al MApN. Ionuţ Amarandei se apără, răspunzând că superiorii nu i-au spus că se schimbase legea şi el trebuia să înainteze o solicitare de prelungire.
În răspunsul primit de la Armată, ni se precizează că botoşăneanul a fost apt medical înainte de înrolare:”A fost angajat între 25 iunie 2007 – 24 iunie 2011, în calitate de gradat profesionist. În ambele situaţii, domnul Amarandei a fost apt din punct de vedere medical, la data angajării”.
A devenit invalid în uniformă
Referitor la situaţia medico-militară a lui Ionuţ, reprezentantul MApN spune că acesta „a fost expertizat medico-militar la comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar de Urgenţă Iaşi, fiind declarat inapt pentru serviciul militar în timp de pace, apt limitat în timp de război, conform HG nr. 56/2011 (incapacitate adaptivă 56 la sută)”. „De asemenea, a fost încadrat în gradul III de invaliditate, ca boală obişnuită, cu revizuire în luna decembrie 2013. La acest termen, caporalul Amarandei Ionuţ nu s-a mai prezentat”. ni s-a mai precizat de la MApN.
În legătură cu dreptul la pensie, de la Biroul de Presă ni s-a punctat „că în cazul afecţiunii sale nu au fost întrunite condiţiile legale pentru încadrarea în condiţiile de boală profesională”.
Trecerea în rezervă a militarului a survenit în condiţiile legii (Potrivit art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 384/2006). „Soldaţilor şi gradaţilor profesionişti le încetează contractul în situaţia în care una din părţi nu mai optează pentru reînnoirea acestuia”, mai explică reprezentanţii MApN.
„A fost încadrat în gradul III de invaliditate, ca boală obişnuită, cu revizuire periodică.”
MAPN, Biroul de Presă
500 de bolnavi în fiecare an
Deşi este catalogat de Armată ca un soldat care nu a făcut o simplă cerere pentru a rămâne în soldă, Amarandei a ajuns să ducă o luptă de gherilă pentru cariera şi viaţa sa. A făcut chiar şi plângeri penale la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj.
Falsa audienţă
Pe 23 decembrie 2013, tânărul primeşte rezoluţia de neîncepere a urmării penale împotriva superiorilor săi de la Bistriţa, întocmită de prim procurorul clujean, colonel magistrat Viorel Siserman.
În rezoluţie se precizează însă că situaţia lui Ionuţ este cunoscută şi de ministrul MApN. „Ulterior a făcut demersuri la Ministerul Apărării, fiind primit în audienţă de către domnul ministru, însă nu i s-a rezolvat problema reîncadrării”, scrie Siserman.
Ionuţ contrazice documentul întocmit de procurorul militar. „Nu am fost primit în audienţe niciodată de ministrul MApN. Am încercat să cer ajutorul lui Corneliu Dobriţoiu, când era ministru, şi acuma lui Mircea Duşa, dar nu am fost băgat în seamă prea mult”, se mai plânge acesta. Şi reprezentanţii Biroului de Presă al MApN ne-au precizat că Ionuţ Amarandei nu a ajuns în audienţă la ministrul Apărării.
Tot mai mulţi inapţi În ultimii ani, soldaţii români primesc tot mai multe rezoluţii prin care sunt declaraţi inapţi. În 2011, Comisia centrală de expertiză medico-militară a expertizat peste 2.100 de militari, find clasaţi cu „apt limitat” peste 400 de cadre militare şi gradaţi profesionişti, iar 128 au primit „inapt pentru serviciul militar”.
În 2012, au fost analizate mai mult de 2.000 de persoane, dintre care 500 de militari au fost declaraţi „apt limitat” şi 47 de cauzuri cu „inapt pentru serviciul militar. Armata Română numără 75.000 de angajaţi.
De doi ani, Ionuț nu este angajat de nimeni din cauza problemelor medicale
„Dacă ascund boala sunt întrebat de ce am fost dat afară din Armată. Nimeni nu angajează pe cineva concediat din Armată.”
IONUŢ AMARANDEI, caporal în rezervă
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: