Incredibil! Ce salarii uriașe au încasat angajații DSP-urilor
Cu toate că s-au plâns că iau bani puțini la un volum mare de muncă, unii dintre ei ajungând chiar să demisioneze, epidemiologii și angajații DSP-urilor din țară au încasat sume mai mult decât îndestulătoare. Astfel, potrivit unui raport al Curții de Conturi, în perioada stării de urgență, un simplu angajat al Direcției de Sănătate Publică încasa un venit net de 24.570 de lei.
Decizia Ministerului Sănătății de a majora salariile angajaților și conduceriii DSP-urilor din țară nu prea a avut justificare. Și asta deoarece, în perioada stării de urgență, veniturile salariale ale personalului din cadrul DSP-urilor care au beneficiat de stimulentul de risc, ore suplimentare și venituri suplimentare conform Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, au crescut considerabil, ajungându-se spre exemplu la aproximativ 42 mii lei/lună brut pentru un angajat, potrivit Curții de Conturi.
Considerând angajații din subordinea Ministerului Sănătății iau prea puțini bani, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care salariile acestora se majorează considerabil. Astfel, până la data încetării stării de alertă, instituită în condițiile legii, comitetul director va beneficia de un spor pentru condiții epidemiologice deosebite de 40% la salariul de bază, iar funcţionarii publici care desfășoară activități în domeniul controlului în sănătatea publică, din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, vor beneficia de un spor de 30% la salariul de bază.
”Scopul actului normativ este ajustarea diferențelor salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării alertă, în vederea atragerii de personal calificat pe de o parte, cât și menținerii celui existent pe de altă parte, în condițiile în care numărul angajaților din aceste instituții este unul redus”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de guvern.
Nereguli majore la instituțiile Ministerului Sănătății
Verificările Curții de Conturi au scos la iveală nereguli grave la nivelul direcțiilor de sănătate publică. Printre acestea s-au numărat acordarea stimulentului de risc unor angajați care nu au fost implicați direct în activități de prevenire și/sau combatere a infectării cu coronavirus Covid-19, precum și ore suplimentare acordate unor categorii de personal neprevăzut în actele normative aplicabile în acest sens în perioada 15.03.2020-15.05.2020.
De aceste drepturi salariale suplimentare ar fi trebuit să beneficieze doar angajații care au prestat activități specifice prin asigurarea serviciului de permanență în regim de 24/7, prin serviciul de gardă sau chemări de la domiciliu, după caz, așa cum s-a prevăzut la art.8, alin.(4) din OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei. ”În fapt, s-au plătit ore suplimentare și altor categorii de personal (ex. personal TESA), plăți efectuate în afara cadrului legislativ incident, în sumă de 306 mii lei (DSP: Argeș, Botoșani, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Neamț, Olt și DSPMB). Au existat situații în care orele suplimentare evidențiate/plătite unor membri ai comitetului director au depășit orele lucrate conform normei legale de 8 ore/zi, respectiv ajungându-se la 239 ore suplimentare pe luna aprilie 2020 (DSPMB)”, se precizează în raportul Curții de Conturi.
Pe ce s-au dus banii?
Controalele la DSP-uri au mai scos la iveală majorări salariale necuvenite sau calculate eronat, acordate în lunile martie și aprilie 2020 angajaților acestora, servicii de carantinare la nivelul capacității maxime de cazare (64 persoane) și nu la numărul de persoane pe zi efectiv cazate, respectiv nu la nivelul serviciilor efectuate, în sumă de 53 mii lei (DSP Arad), servicii de carantinare neefectuate, în sumă de 283 mii lei (DSP: Bacău, Brașov, Galați), precum și decontarea din transferuri de la Ministerul Sănătății a unor cheltuieli, în sumă de 121 mii lei, cu carantinarea persoanelor care nu au respectat condițiile izolării sau au părăsit locul de carantinare (DSP: Botoșani, Dâmbovița și Prahova).
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: