MEDICAL

INCREDIBIL! Cuba a descoperit vaccinul impotriva CANCERULUI! Statele Unite au luat foc!

05-OBAMA-RAUL-CASTRO-EPA_edfd1c70b5

Recent, preşedintele SUA şi cel al Cubei au căzut de acord să normalizeze relaţiile între cele două state, după un embargo de 55 de ani impus de americani. Acum, ies la iveală “comorile” ascunse ale republicii conduse de Raul Castro.

În urmă cu patru ani, presa din toată lumea scria despre existenţa unui vaccin care tratează cancerul pulmonar, numit Cimavax, produs de cubanezi. Oameni de ştiinţă faimoşi au încercat în zadar să afle ce conţine medicamentul şi dacă este eficient, dar nu au reuşit să pună mâna pe nici o mostră.

Zilele trecute, la scurt timp după ridicarea embargoului american asupra Cubei, Havana a decis, ca o dovadă de prietenie, să permită expedierea pentru studiu în SUA a produsului Cimavax. Imediat, şi alte state şi-au arătat interesul, dar s-au lovit de un refuz.

În Cuba, acest vaccin costă doar un dolar, dar bolnavii au acces gratuit la el – cu rezultate, pare-se, incredibile! Centrul de Imunologie Moleculară din SUA şi faimosul Institut Roswell au început deja să analizeze substanţa sperând că se va adeveri că Cimavax e cu adevărat un leac.

“E un proiect colosal, trebuie să descifrăm vaccinul şi apoi să-l recreem şi să începem testele clinice. Deocamdată, e de neînţeles pentru noi cum un astfel de medicament e atât de ieftin, deşi se spune că face minuni”, a declarat directoarea Institutului Roswell.

Ea a afirmat că, pentru început, poate dezvălui doar că substanţele conţinute de Cimavax au ca efecte secundare greaţă, frisoane şi uneori febră, dar că nu e deloc toxic. Potrivit mărturiilor din Cuba, terapia cu Cimavax inhibă dezvoltarea tumorilor pulmonare şi stopează metastazarea lor.
Se bazează pe proteina EGF?

O proteină pe care corpul uman o produce – EGF (factor de creştere epidermal) – ar fi baza Cimavax, medicamentul la care ar putea avea acces milioane de bolnavi de cancer pulmonar din întreaga lume, în viitorul apropiat.

EGF se găseşte în sânge şi stimulează creşterea celulelor, numai că tumorile, atunci când apar, stimulează organismul să producă prea multă EGF. Proteina în exces hrăneşte celulele canceroase, iar boala atacă virulent.

Transformată în vaccin (în combinaţie cu compuşi ţinuţi deocamdată secreţi), EGF acţionează exact invers: după injectarea în venele bolnavului, stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi, care, culmea, suprimă efectele obişnuite ale proteinei. Astfel, tumorile nu se mai dezvoltă. Însă nici nu dispar.
Un «Sfânt Graal», care ar salva lumea de boli

Zgârciţi în declaraţii, oamenii de ştiinţă care sunt implicaţi în proiectul recreerii Cimavax speră să confirme veridicitatea leacului şi chiar să creeze, plecând de la el, altele, pentru restul tipurilor de cancer.

“Cuba ar putea fi deţinătoarea unui «Sfânt Graal » care să salveze omenirea de bolile incurabile. Nu ne hazardăm, dar de ce să nu sperăm? Cert e însă că un astfel de medicament nu va fi deloc ieftin”, a menţionat directorul Centrului de Imunologie Moleculară din SUA. (sursa)

VEZI SI: Totul despre Diabet

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.