Indicaţiile lui Ion Antonescu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: „Cine va fi prins că omoară sau batjocoreşte populaţia să fie executat pe loc“
La neregulile petrecute în spatele frontului, mareşalul Ion Antonescu cerea pedepse maxime. „Este în interesul superior al conducerii războiului să apărem în faţa poporului român şi din teritoriile ocupate ca liberatori de sub jugul bolşevic, iar nu ca barbari care au venit să-i jefuiască, să-i batjocurească, să-i omoare“, spunea el.
Istoricii Alesandru Duţu şi Mihai Retegan au publicat în volumul „Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1“ jurnalul de front al Armatei Române.
Prezentăm, în continuare câteva fragmente consemnate în lucrare.
La 20 august 1941 mareşalul Ion Antonescu a discutat cu generalii despre situaţia frontului, despre educaţia tinerilor şi despre suprimarea monedei germane care circula în Basarabia.
În cea de-a 60-a zi de război, generalul Arthur Hauffe îi promite o divizie germană pentru cucerirea Odessei, propunerea fiind refuzată de Ion Antonescu pe motiv că era „încrezător în reuşită numai cu trupele româneşti”.
-
Începând cu noaptea de 19 spre 20 august 1941, trupele Corpului de munte trec Bugul, pe la Voznesensk. Încadrate la nord de Corpul de cavalerie şi la sud de Corpul 30 armată german, brigăzile române de cavalerie şi vânători de munte înaintează spre est, pe direcţia generală Novi Bug – Bol. Alexandrovka – Bol. Lapieha, pe un timp extrem de călduros şi secetos, pe drumuri prăfuite, militarii români suferind de lipsa apei până la 25 august, apoi de ploaia măruntă şi deasă, care a desfundat drumurile şi a îngreuiat deplasarea, locul prafului fiind luat de noroi.
-
Pe frontul de la Odessa, luptele au un aspect contradictoriu. Unele divizii obţin succese, alte înregistrează înfrângeri.
-
Dacă generalul Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei 4 elogiază, în ordinul de zi nr. 8, faptele de arme ale diviziilor 1 grăniceri, 5 şi 7 infanterie, generalul Alexandru Ioaniţiu, şeful Marelui Cartier General, constată: „În ultimele lupte au fost multe unităţi care au ezitat să atace sau au atacat fără elan. De asemenea, au fost unităţi care contraatacate de forţe puţin numeroase au dat înapoi fără un motiv bine justificat“.
-
În faţa acestei situaţii, generalul Ion Antonescu dispune luarea comenzii şi ridicarea drepturilor de pensie pentru toţi comandanţii „ale căror trupe nu sunt duse la atac cu vigoarea cuvenită“. Printre aceştia se află şi generalul David Popescu, care este înlocuit la comanda Diviziei 11 infanterie cu general Nicolae Pălăngeanu.
-
Măsuri drastice se iau şi împotriva ostaşilor care nu executau întocmai şi la timp ordinele date. „Atunci când o unitate se dă înapoi – ordonă şeful Marelui Cartier General – şefii vor aşeza mitraliera în spate şi vor trage fără cruţare contra fugarilor. Domnul general Antonescu atrage cu insistenţă atenţiunea că orice slăbiciune, ezitare, dezinteresare în conducerea operaţiunilor va fi sancţionată fără cruţare“. Încercând să impulsioneze trupele în luptă, Ion Antonescu cere comandanţilor să atragă din nou atenţia trupelor: „Trebuie să se ştie că fiecare ostaş că de modul cum se comportă în faţa inamicului depinde onoarea neamului şi însăşi existenţa ţării. Cine moare pentru ţară este cinstit şi el şi ai lui de acasă, dar cine nu-şi face datoria în faţa inamicului este un laş şi un ticălos, nevrednic de a se chema român şi a mai trăi între ai săi. O viaţă avem. Să ne-o dăm cu drag pentru reîntregirea ţării şi propăşirea neamului decât să trăim în sclavie şi ruşine”.
-
În contextul în care neregulile petrecute în spatele frontului continuau, Ion Antonescu a decretat: „Este în interesul superior al conducerii războiului să apărem în faţa poporului român şi din teritoriile ocupate ca liberatori de sub jugul bolşevic, iar nu ca barbari care au venit să-i jefuiască, să-i batjocurească, să-i omoare. Atrag atenţia tuturor şefilor de la cei mai mari la cei mai mici că vor plăti cu pierderea comenzii şi a gradului orice toleranţă sau lipsă de autoritate asupra unităţilor ce comandă. Cine va fi prins că omoară sau batjocureşte populaţia sau jefuieşte bunurile ei să fie executat pe loc fără cruţare. Voi fi la rândul meu fără cruţare faţă de şefii care nu sunt în stare să-şi stăpânească unitatea“.
-
În şedinţa de guvern de la Bucureşti sunt discutate probleme referitoare la administrarea Basarabiei, nordului Bucovinei, dar şi a Transnistriei, la rolul pe care urmau să îl aibă instituţiile statului. Referindu-se la Transnistria, Mihai Antonescu precizează că va fi vorba de o „administraţie provizorie cu caracter de ocupaţie militară“, cu titlu de „gaj politic, economic şi militar“, guvernul român nefăcând „nicio declaraţie de anexiune“.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: