Cine se află cu adevărat în spatele imperiului DIGI – RCS & RDS! Povestea secretă a miliardarului fără chip. Detalii pe care nimeni nu le-a știut până acum
UNGURUL DIN FRUNTEA RDS-RCS!
Zoltan Teszari este unul din cei mai puternici oameni din România. Deține cel mai mare trust de presă de la noi, este implicat în politică și în afaceri în multe țări din Europa, are o avere cu foarte multe zerouri . Numai că, așa cum se va vedea din ancheta Capital, pe care o publicăm astăzi, biografia sa este plină de semne de întrebare.
Povestea lui Zoltan Teszari (47 ani) ar putea deveni oricând un best-seller sau un scenariu de film american, care ar ajunge rapid numărul 1 în box-office. Pe scurt, subiectul ar fi următorul: un băiat modest, provenit dintr-o familie simplă reuşeşte să construiască un imperiu.
Aşa cum spuneam, ca şi în cazul altor miliardari români, cum ar fi Marius Vizer, viaţa lui Zoltan Teszari a început ca sportiv pasionat de judo. Din judocan ajunge om de afaceri specific anilor 90, adică bişniţar şi apoi miliardar. Sportul pare să-l fi educat temeinic, întrucât contrar firului logic al acţiunii, el nu începe să-şi împrăştie banii pemaşini scumpe şi femei, nu-şi cumpăra elicopter ca să zboare până în Capri pentru o porţie de paste cu trufe, nu-şi ridică palate cu turnuleţe şi sclipici şi nici măcar nu-şi înlocuieşte, în lumina reflectoarelor, lunar, iubitele fotomodel.
Nu, Zoltan Teszari provine din cu totul şi cu totul alt film. Discret până la paroxism, el este cel care şi-a dorit să fie profilat ca Miliardarul fără Chip. Nu vorbeşte cu presa, nu vorbeşte nici măcar cu proprii angajaţi, iar prietenilor apropiaţi nu le răspunde niciodată la telefon. „Noi îl sunăm şi el când vede sună înapoi. Dar sună când vrea el”, ne-a povestit unul dintre cei cu care Zoltan Teszari comunică relativ des.
„Nimeni de la Digi nu ştie cum să dea de Teszari. Maxim au acces la adresa sa de mail cei cu funcţii mai mari în televiziune, unde îi mai trimit diverseinformaţii. Dar am înţeles că nu ar răspunde. Cel puţin, nu direct”, ne-a mărturisit o veche angajată a Digi24.
Vreau să fac precizarea că pe parcursul documentării am intervievat mai multe surse, dar acestea ne-au rugat să le păstrăm anonimatul ţinând cont de faptul că Zoltan Teszari este foarte atent cu cine stă de vorbă, dar mai ales ce se vorbeşte despre el.
Aparatul de fotografiat este duşmanul lui cel mai mare. Refuză să apară în fotografii. Se fereşte de blitz, chiar şi atunci când este în vacanţă cu familia. „Nu vrea să apară în nicio poză. Este mai degrabă pe principiul că amintirile îţi rămân în minte, nu în poze”, ne-a povestit un amic al lui Teszari.
Odată un fotograf ungur i-a făcut o poză în cadrul unei recepţii, dar Zoltan Teszari l-a observat şi nu l-a lăsat să plece până când nu s-a convins că acesta şterge fotografia. Informaţia a fost publicată de săptămânalul maghiar Magyar Narancs.
Și totuşi în anul 2002, „Speranţa anului” a venit să-şi ridice personal premiul cu ocazia Galelor Oskar Capital. De atunci, nimeni nu l-a mai surprins în prim plan. Doar paparazzi de la CanCan au reuşit să fure un cadru cu un Teszari înfofolit, vorbind la telefon, plimbându-se prin parc.
RCS & RDS este gigantul de telecomunicaţii cu care miliardarul fără chip şi-a propus să cucerească lumea. A început în România în anul 1994, a continuat în Ungaria în anul 1998, iar în momentul de faţă compania este deja prezentă şi în Spania şi Italia, numărând în total peste 14 milioane de clienţi. Digi|RCS &RDS este astăzi numărul 3 în Europa şi nu se va opri aici.
„Îmi doresc să transform RCS în cel mai important grup de comunicaţii din România”, mărturisea Zoltan Teszari în anul 2002, pentru Revista Capital, cu ocazia lansării pe piaţa românească a primului clasament al celor mai bogaţi oameni de afaceri din România.
„Astăzi îşi doreşte ca RCS & RDS să devină cel mai important grup de comunicaţii din Europa, iar mâine îşi va dori din lume. Pentru că ăsta este Zoly”, a dezvăluit apăsat unul dintre apropiaţii miliardarului, cu care am discutat.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: