GENERAL

Informare de ULTIMA ORA. Cod galben de furtuni și vijelii. Ce zone sunt vizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben de vijelie pentru mai multe județe din România. După o scurtă perioadă de timp însorită, vremea rea își face simțită, din nou, prezența.

Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe județe din România.Ce zone sunt vizate
Potrivit ANM, descărcările electrice, vijeliile și ploile vor afecta peste jumătate de țară. În urma unei avertizări de tip cod galben, ANM informează că, în 29 de județe, vor avea loc vijelii.

În informarea meteo mai este specificat faptul că instabilitatea atmosferică va fi în vigoare până joi la ora 20:00. Aceasta va fi accentuată temporar în ud-vest, centru și nord-est, apoi cu precădere în sud, centru și est. Instabilitatea se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30…35 l/mp. Potrivit ANM, aceste fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte. Amintim că avertizarea de cod galben va expira miercuri, la ora 11:00.

Ce zone sunt vizate
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, precum și în vestul și nordul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp.

Avertizarea vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea și Buzău.

Temporar vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, cu rafale ce vor depăși 80…90 km/h.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.