GENERAL

Informatia momentului despre Zelenski! Ce i-a transmis președintele Statelor Unite, Joe Biden

Informația dimineții despre Zelenski! Anunțul cumplit a venit în miez de noapte. S-a aflat chiar acum ce i-ar fi transmis președintele Statelor Unite, Joe Biden, liderului de la Kiev. Avertismentul se referă la invazia provocată de Vladimir Putin, însă, nu a fost luat în seamă.

Este informația momentului despre războiul din Ucraina. Președintele Statelor Unite, Joe Biden a afirmat că americanii au lansat în trecut o serie de avertismente cu privire la intențiile lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, „nu a vrut să audă”, însă, semnalele venite dintre SUA înainte ca Rusia să-i invadeze ţara.

Joe Biden a insistat că americanii aveau informații că Vladimir Putin urma să treacă peste graniță și să atace Ucraina.

„Mulţi oameni au crezut că exagerez” când am vorbit despre un atac rus asupra Ucrainei înainte de a începe, a declarat preşedintele american, citat de AFP.

Joe Biden avea informații despre intențiile lui Vadimir Putin
Liderul de la Casa Albă a făcut aceste afirmații în cursul unei recepţii la Los Angeles, destinată strângerii de fonduri pentru Partidul Democrat.

„Dar ştiam că avem informaţii în acest sens. (Preşedintele rus Vladimir Putin) urma să treacă graniţa. Nu era nicio îndoială, iar Zelenski nu a vrut să audă asta”, a adăugat el în faţa jurnaliştilor.

Statele Unite au început să avertizeze despre pregătirile pentru o invazie a Ucrainei cu mult înainte ca preşedintele rus să anunţe la 24 februarie o „operaţiune specială” împotriva ţării. Aceste avertismente au suscitat neîncredere şi chiar critici mai mult sau mai puţin voalate din partea unor aliaţi europeni care considerau la acea vreme că Statele Unite sunt prea alarmiste.

Zelenski susține că armata Ucrainei pierde 100 de soldați pe zi în război
Ucraina rezistă de peste trei luni de zile în fața atacului constant al forțelor ruse. Pierderile sunt imense, iar acest lucru a fost devoalat chiar de către Zelenski în urmă cu câteva zile. El a susținut, într-un interviu acordat postului TV Newsmax, că pierde 60-100 de soldați pe zi ca morți în luptă și ceva în jur de 500 de persoane ca răniți în luptă.

Zelenski a susținut că cea mai dificilă situație este în estul Ucrainei și în sudul regiunilor Doneț și Luhansk. Ucraina și poporul său sunt „perimetrul defensiv” pentru întreaga lume împotriva agresiunii militare a lui Vladimir Putin.

„Rusia nu se va opri în Ucraina, cu siguranță. Celelalte țări, fostele republici ale URSS și membrii UE – unele dintre ele sunt deja națiuni membre NATO – sunt deja amenințate”, a adăugat președintele ucrainean.

Liderul de la Kiev a mai atras atenția asupra „slăbiciunii” lui Vladimir Putin și a armatei ruse, nu doar în eșecul de a ocupa o țară vecină, mică, ci și în încercările de a-l elimina pe el din funcția de conducere a statului ucrainean.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.