POLITICA

ÎNREGISTRARE EXPLOZIVĂ dintr-o şedinţă PSD | Cum se dă adunarea în Satu Mare, de la primari la popi. Tehnicile care aduc la vot şi babele în patru labe

vpp

Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost înregistrat în timp ce ţipa la colegii săi de partid şi-i ameninţa pe directorii de şcoli, pe şefii de deconcentrate, dar şi pe preoţii din judeţ că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele.

„Deci noi facem ce trebuie pentru judeţ şi ne pişăm pe şefii noştri…..Nu se mai poate să-l dăm în aia, nici pe el, nici pe … de la municipiu. Nu există asemenea vocabular, să-l dăm in aia sau în aia de Ponta sau de Dragnea. Nu există aşa ceva şi nu va mai exista, garantez eu. În judeţul Satu Mare, cât sunt eu aici nu vor mai exista aşa feluri de oameni. Să-i ia mama dracului pe toti, că n-am nevoie de toţi nenorociţii în jurul meu”, a spus Mircea Govor.

În înregistrarea obţinută de gândul,  şeful PSD îşi ameninţă primarii şi consilierii ca vor nu vor mai primi bani de la Consiliul Judetean sau de la bugetul de stat în cazul în care nu vor avea rezultate în turul doi al prezidentialelor, după ce în alegerile din 2 Noiembrie Victor Ponta a fost devansat de Klaus Iohannis.

„Deci nu se mai poate. Dacă vreţi să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu cu asta basta. (…) Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa. (…) Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă”, a afirmat şeful PSD Satu Mare.

Nici membri clerului nu au scăpat de admonestările lui Govor:

Am vorbit cu preasfinţitul, am vorbit cu toţi popii. Exact cum vorbesc cu voi, aşa am vorbit şi cu ei şi am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. (neinteligibil)  Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, s-aduceţi să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la uşa nu mai veniţi. […] Deci preasfinţitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. […] Şi încă ceva, la toţi popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am şi spus. Toţi au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă  la mama dracului, nu mă interesează. Deci s-o terminat. Deci de-acum înainte intru până mă duc la…. Păi da ce suntem  noi, mă, casă de binefacere, suntem proşti? Nu mai suntem proşti, am fost destul”.

Preşedintele  PSD Satu Mare refuză să meargă pe încredere cu preoţii din propriul fief cărora le va fi supravegheată evlavia electorală de reprezentanţi ai partidului ce vor raporta prin SMS.

“[…] a spus presfinţitul: trimiţi în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS şi-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta să nu-l văd.”

Conform planului lui Govor directorii de deconcentrate, profesorii din judeţi trebuie să fie fie prezenţi câte doi în faţa secţiilor de votare  şi să vorbească cu oamenii.

Deci am hotărât în felul următor: la fiecare secţie de votare vreau să văd doi oameni în faţa secţiei de votare, din care să fie consilieri locali, în special dacă avem, să fie directori/profesori de şcoli, să fie poştaşul din sat, să fie reprezentantul direcţiei sanitar-veterinare (…) În faţa secţiei de votare să fie la intrare doi oameni care să stea de vorbă cu omul: Bună ziua, bine aţi venit, vă aşteptăm să veniti să fiţi de partea noastră şi la revedere. 

El dă exemplul de bună organizare unde 20 de oameni au scos oamenii la vot.

„Or umblat din casă în casă, or făcut ce-a trebuit. 20 de persoane or strâns cred şi babele care umblă în patru labe. Aşa se face, măi fraţilor! De aia sunt rezultate. Oamenii au dreptul să voteze. Trebuie să-i facem să voteze”.

Govor a stabilit şi strategia de lucru cu UDMR-ul fără a le acorda acestora prea multă încredere.

Cei de la UDMR ne-au promis că vin cu noi. Ei sunt şmecheri,  lucrează la două capete, dar nu funcţionează. Vom avea în fiecare localitate câte un ungur de-al lor şi câte unul de-al nostru. Şi vom sta să vedem ce vor să facă.  De asemenea, din momentul în care am bătut palmă cu ei şi le cerem acelaşi lucru în biserică trebuie să meargă în biserică (neinteligibil). Nu mai merge aşa. Nu mai avem ce face. Vom avea oameni în fiecare biserică ungurească”.

Coordonatorul campaniei lui Victor Ponta din judeţ şi-a transmis ideile pe un ton categoric, nelasând loc de interpretări pentru oamenii săi.

“Păi, staţi un pic, fraţilor, chiar credeţi că-s aici pe post de slugă? Pe post de păpuşă? Acum să fiu corect şi domn că nu am cum să stric atmosfera în partid? Da’staţi un pic. Nu sunt subalternul domnului primar.  Nici a domnului Roica, nici a domnului celălalt. Deocamdată, politic eu conduc partidul ăsta. Când vor conduce ei, ceea ce nu va fi niciodată, că era vai şi-amar de partidul ăsta. Era praf şi pulbere. La fel cum e organizaţia municipală, la fel cum e primăria, la fel cum îs toate. Aşa era”

Contactat de gandul.info pesedistul a declarat că el coordonează toată campania electorală la nivelul judeţului şi că această se „desfăşoară în condiţii foarte bune, civilizat şi facem treabă bună”, însă a negat veridicitatea înregistrării.

„Nu am chemat niciun director de deconcentrate de la vreo instituţie de stat, pe care să-l implic în campania electorală. Toţi cei care participă la campania electorală sunt militanţii noştri, sunt membrii noştri de partid şi cu ei facem campanie. Eu nu iau oamenii din instituţiile statului să-i oblig la aşa ceva”, a spus preşedintele PSD Satu Mare.

Întrebat despre discuţiile purtate cu preoţii din judeţ, Govor a răspuns: „cu preoţii am tot timpul un dialog continuu, am o relaţie foarte bună cu preoţii din judeţul Satu Mare, deci sunt discuţii frecvente, nu doar de acuma”. Social-democratul a adăugat că nu le-a impus acestora pe cine să susţină în campania electorală, dar „fiecare om ştie ce are de făcut, cum îl trage inima şi conştiinţa”.

„Eu cu preoţii mă întâlnesc de foarte mulţi ani, am o relaţie foarte bună şi discutăm tot felul de lucruri. Biserica Ortodoxă este biserica majoritară în România şi este firesc să vorbim cu ei”, a subliniat Mircea Govor.

El a negat orice discuţie avută despre schimbarea şefilor de deconcentrate şi a directorilor de şcoli dacă Victor Ponta pierde alegerile prezidenţiale. În privinţa ameninţării primarilor cu tăierea fondurilor, preşedintele PSD Satu Mare a declarat pentru gândul că doar Guvernul Ponta a alocat bani pentru judeţ.

”Singurul guvern care a sprijinit judeţul Satu Mare este guvernul Ponta. La noi nu e diferenţă între primarii de culoare politică. Le-am spus primarilor mei că dacă pierdem alegerile există pericolul să nu mai primim niciun ban”, a spus Govor. El a ţinut să precizeze că nu numeşte directorii de deconcentrate şi că acesta este atributul prefectului.

„Astea sunt poveşti, e o făcătură. Într-o şedinţă de partid poate fi înregistrat tot ce discutăm. Eu am discut pur şi simplu activitatea de partid cu colegii mei. Mi se pare deplasată situaţia”, a comentat înregistrarea Mircea Govor.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.