Întâlnire-surpriză! Cu cine s-a văzut iubitul Elenei Udrea – Paparazzi i-au prins în ‘flagrant’
Pentru câteva zile, iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, s-a întors în România. Acesta a avut o întâlnire-surpriză cu fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, Honorius.
Honorius este tânărul care administrează în prezent cam toate afacerile familiei, după ce seniorul s-a retras din activitate. Imaginile surprinse de Wowbiz.ro îi prezintă pe cei doi bărbaţi discutând relaxat la o terasă din centrul Capitalei. Cei doi au ieşit pentru câteva minute în frig, timp în care Honorius a tras cu sete dintr-o ţigară, iar Adrian a întreţinut discuţia. După un timp, zgribuliţi, cei doi au intrat înăuntru şi şi-au continuat acolo conversaţia.
Pentru cei care nu-şi mai amintesc, Alexandrov este naş de cununie a lui Prigoană jr. Ce-i drept, unul mai degrabă de conjunctură, pentru că, în 2016, atunci când Honorius s-a căsătorit cu iubita lui, Corina, Adrian a fost partener al naşei Elena Udrea. Iar fosta blondă de la Cotroceni are destul de multe lucruri în comun cu socrul mare, ţinând cont că pe vremea când făcea legea în PDL, aceasta l-a susţinut pe Silviu Prigoană în cursa pentru Primăria Bucureşti. Fostul partener al Adrianei Bahmuţeanu a fost însă bătut atunci de Sorin Oprescu la scor (56,6% la 15,6%), scrie sursa citată.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: