JUSTITIENOUTATI

INTERLOPI CU EPOLEȚI | Trei POLIȚIȘTI SĂLTAȚI DE D.G.A. după ce au fost prinși cu MITĂ

Trei agenţi de poliţie au fost reţinuţi marţi după ce au pretins şi primit bani de la şoferii opriţi în trafic pentru a nu-i amenda, a anunţat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi.

Ofiţeri de poliţie ai DGA Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie la Posturile de Poliţie Cristeşti şi Lespezi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Secţia de Poliţie Rurală 6 Paşcani, într-o cauză penală care vizează săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe linie rutieră.

Potrivit unui comunicat remis presei, au fost puse în aplicare patru mandate de aducere privind patru suspecţi, dintre care trei au calitatea de agenţi de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 6 Paşcani.

„În fapt, faţă de cei trei agenţi de poliţie se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, constând în aceea că, având atribuţii pe linia controlului rutier şi în baza aceloraşi rezoluţii infracţionale, au pretins şi primit diferite sume de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic pentru a nu-i sancţiona contravenţional. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a pus în mişcare acţiunea penală faţă de cei trei agenţi de poliţie pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi a dispus reţinerea acestora pentru 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de 11 octombrie, să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă”, menţionează sursa citată.

Aceeaşi sursă precizează că documentarea activităţii infracţionale s-a realizat cu sprijinul structurilor de specialitate ale DGA şi cel al Direcţiei Operaţiuni Speciale – BOS Iaşi din cadrul Poliţiei Române.

De asemenea, s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.