Într-o liniște suspectă, in decembrie 2019, omenirea a pășit în era războiului spațial!
O știre care ar fi trebuit să îngrijoreze întreaga lume a trecut aproape neobservată. Prea ocupați cu sărbătorile Crăciunului, la noi, în România, vestea n-a interesat pe nimeni. S-a confirmat, astfel, nepăsarea ancestrală a trăitorului de pe plaiurile mioritice și încrederea sa fără de margini în milostenia nemăsurată a Domnului. Cu totul altfel ar fi fost dacă, înainte de Crăciun, s-ar fi anunțat sosirea moaștelor a nu mai știu care sfânt martir. În mod sigur, ziarele ar fi comentat evenimentul sub titluri cât palma și mii de enoriași ar fi fost deja îngenunchiați pe caldarâmul ud, așteptând să-i pupe osemintele. Impertinenții noștri politicieni, cei răspunzători de viitorul țării, urmăriți atent de camerele de luat vederi ale televiziunilor prietene, s-ar fi și aranjat în ordinea ierarhică a demnității, înghesuindu-se să treacă în față pentru a fi ei primii văzuți de Cel de Sus.
A fost oficializată Forța Spațială a SUA!
Știrea despre care vorbeam ne atenționa, discret (din motive evidente), că în clinchetul clopoțeilor Crăciunului, anul 2019 a intrat în istoria omenirii ca acel an în care s-a schimbat pentru totdeauna (într-o direcție infinit mai periculoasă) modul de desfășurare a războiului. Cu câteva zile în urmă, escaladarea militară mondială s-a extins și în a patra dimensiune. Ce înseamnă „a patra dimensiune”? Înseamnă că de acum războiul a depășit limitele strict terestre: uscatul, apele și atmosfera. De acum, de la acest sfârșit de deceniu doi al secolului XXI, orice înfruntare militară va include drept zonă de conflict și spațiul cosmic! Adică, tot ceea ce se află deasupra atmosferei terestre. Chiar tot! Fără nicio altă limită.
La 20 decembrie 2019, după o serie de măsuri preliminare (unele mai discrete, altele mai zgomotoase) cu ocazia anunțării unui buget pentru apărare de 738 miliarde dolari, președintele Trump a aprobat și operaționalizarea unei noi categorii de forțe armate. Categorie care intră imediat în componența armatei SUA: Forța Spațială a Statelor Unite! Forțele armate americane cuprindeau cinci categorii de forțe: Army, Air Force, Navy, Marine Corps și Coast Guard. Prin această a șasea, denumită Space Force, în mod oficial, puterea militară a SUA s-a extins în spațiu. Mai sus de atmosfera terestră! Spuneam „s-a extins de acum”, nu pentru că americanii nu s-ar fi aflat deja acolo. Nici pentru că celelalte mari puteri militare ale lumii nu s-ar fi zbenguit și ele dincolo de atmosferă… Doar că, până în prezent, niciuna dintre ele nu a destinat în mod expres o categorie de forțe armate spațiului și nu a recunoscut oficial că a hotărât să depășească, unilateral, limitele de bun simț privitoare la spațiul cosmic. Limite recunoscute și respectate (de ochii lumii, bine înțeles) de toate puterile militare existente, mari sau mici.
Tot de ochii lumii, acestei noi categorii de forțe, estimată oficial la 16.000 persoane (militari și civili), Administrația americană i-a alocat, pentru anul curent, neînsemnata sumă de 40 milioane dolari.
Forța Spațială a SUA are două atribuții principale. Prima, să asigure cu de la sine putere, pentru Statele Unite, libertatea executării operațiilor militare în spațiu, dinspre spațiu și înspre spațiul extra atmosferic. A doua, să realizeze, din spațiu extra atmosferic, operații militare prompte și sustenabile.
Ce ar mai trebui să știm? Ar mai trebui să cunoaștem că Forța Spațială are ca misiune protejarea intereselor Statelor Unite în spațiul din afara atmosferei terestre, descurajarea oricărei agresiuni în, dinspre și către spațiul extraatmosferic, precum și conducerea tuturor operațiunilor militare spațiale ale SUA.
Mai trebuie să știm că aceste misiuni militare se vor desfășura într-o zonă până acum liberă, ne delimitată prin granițe. Adică, într-o arie care până în prezent a aparținut în aceeași proporție tuturor statelor lumii, mici sau mari și unde toate au avut drepturi egale.
Ar trebui să ne alarmeze? Cu siguranță! Pentru că este, în mod evident, primul semn important al declanșării unei noi și de dimensiuni ne mai întâlnite curse a înarmărilor. Ar mai trebui să fim îngrijorați și pentru că este primul semn evident care arată până unde se poate ajunge după ce cursa nebunească a fost redeschisă recent, la 2 februarie 2019, prin retragerea unilaterală a SUA din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (INF Treaty).
La ce trebuie să ne așteptăm?
Trebuie să ne așteptăm la o reacție rapidă și serioasă a Federației Ruse și la escaladarea fără precedent a cursei înarmărilor în spațiul extraterestru. De altfel, președintele Putin a declarat imediat că expansiunea forței militare americane în spațiu este considerată o amenințare pentru Federația Rusă și că această acțiune nu va rămâne fără răspuns. A mai declarat că că Federația Rusă va lua măsuri imediate de dezvoltare a propriilor forțe spațiale. „Conducerea politico-militară a Statelor Unite consideră în mod deschis spațiul ca un teatru militar și plănuiește să ducă acolo operații militare.”, a mai declarat Vladimir Putin cu puțin înainte ca Președintele Trump să anunțe înființarea Forței Spațiale.[1].
Mai trebuie să ne așteptăm ca cealaltă mare putere militară, China, să ia imediat atitudine. Ceea ce s-a și întâmplat. China și-a exprimat adânca îngrijorare și opoziția fermă față de un astfel de act necugetat din partea SUA. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe chinez, Geng Shuang, afirma la 23 decembrie 2019 că „acțiunea SUA reprezintă o serioasă violare a consensului internațional privitor la utilizarea pașnică a spațiului extraatmosferic, subminând echilibrul și stabilitatea strategice globale și relevă o directă amenințare la pacea și securitatea spațiului extra atmospheric.” [2] Geng a mai adăugat că țara s-a s-a opus consecvent înarmării spațiului și crede că trebuie negociate tratate internaționale privitoare la controlul armamentelor dispuse în spațiul extra atmosferic. „Noi sperăm că întreaga comunitate internațională, în special puterile majore în cauză, vor adopta o atitudine atentă și responsabilă în scopul de a preveni ca spațiul extra atmosferic să devină un nou câmp de luptă și vor lucra împreună pentru menținerea unei păci liniștite, durabile, în acel spațiu.”, a mai declarat el.
Sunt de așteptat reacțiile, din ce în ce mai serioase, altor state care, pe bună dreptate, se simt amenințate și care nu se numără printre prietenii SUA.
Ne mai așteptăm ca în spațiul de deaspra atmosferei terestre să fie amplasată (în afara a ceea ce există acum) o întreagă flotă de sateliți militari de cercetare, de avertizare asupra unor lovituri din spațiu, din atmosferă sau terestre. Și, în plus, ceea ce este extrem de grav, va trebui să ne așteptăm la plasarea a mii de arme în spațiu, inclusiv armament nuclear.
Ca o urmare firească, este de așteptat ca strategiile de apărare existente până în acest moment să cunoască noi și importante modificări, adaptându-se noii realități. De asemenea, ne așteptăm ca sume imense, de ordinul multelor trilioane de dolari, să fie transferate din domeniul civil spre cel militar. Industria spațială a fost, este și va fi extrem de costisitoare. Cu atât mai mult cea spațial – militară!
Trebuie să mai știm că, începând de acum, faimoasele scuturi antirachetă care împânzesc lumea vor deveni, în scurt timp, inutile. Atacul din spațiu este, practic, imposibil de contracarat de pe sol. Lovitura vine de niciunde către oriunde, cu o viteză imensă. Timpul necesar de reacție se reduce de la ordinul minutelor (în cazul rachetelor cu rază medie sau lungă de acțiune), la secunde. Spațiul extra atmosferic, aglomerat și acum până la limita suportabilului, populat de aproximativ 2000 de sateliți cunoscuți (poate încă pe atâția sunt secreți, nedeclarați și descoperiți numai datorită sistemelor de avertizare sau din întâmplare) va deveni neîncăpător. Se estimează că, urmare a extinderii activității militare în spațiul extra atmosferic, mai multe mii de sateliți militari vor fi lansați în deceniul următor. Ei se vor adăuga celor 12.000 sateliți civili destinați internetului, de tipul Starlink, anunțați deja de compania spațială SpaceX. În aceste condiții, posibilitatea apariției unui accident nefericit, cu urmări incalculabile pentru noi toți, devine extrem de probabilă.
Ce putem face noi?
Iată o întrebare interesantă. Răspunsul nu este deloc simplu. Prima reacție, tipic românească, ar fi de tipul „Eu sunt mic nu știu nimic, tata-n pod jupoie oaia…”
Luând lucrurile în serios, în primul rând trebuie să conștientizăm situația în care ne aflăm și să nu băgăm capul în nisip ca struțul, închipindu-ne că, dacă rămânem nepăsători, problema nu există pentru noi. Apoi, România este parte a acelei alianțe militare care, prin forța sa principală de lovire, a creat premizele apariției acestei situații extrem de periculoase pentru pacea lumii. Gestul politic de a militariza spațiul pare asemănător unei invazii și este atât de riscant încât poate fi hotărâtor pentru existența ori dispariția vieții pe planeta Terra. Prin urmare, să ne asumăm consecințele!
De-am avea suficientă demnitate, prin vocile românești prezente în diferitele foruri și organizații internaționale am putea sprijini ideea elaborării unor acorduri internaționale care să reglementeze modul de utilizare a spațiului în scopuri militare și pentru stabilirea unor sisteme viabile de supraveghere reciprocă și control.
Ceea ce mai putem face, este să ne punem întrebări. Și să căutăm răspunsuri. Ca exemplu, ne putem întreba: De ce acum? De ce la sfârșit de an 2019, în ajun de Crăciun, și de ce cu operaționalizare imediată? Ne mai putem întreba, și nu fără temei, ce se ascunde în spatele acestei decizii cu miros de amenințare? Pentru că, așa cum bine știm, în practica americană rar se întâmplă să se ia o hotărâre la cel mai înalt nivel dacă nu au fost asigurate, pe termen imediat și viitor, posibilele reacții la riposta adversarului și dacă nu au fost asigurate din toate punctele de vedere variantele de răspuns, ori variante de escaladare a amenințării pentru atingerea unui scop strategic deja conturat. Să dețină SUA, deja, o armă secretă menită să-i asigure supremația în spațiu?
Și, în stil caracteristic, mai în glumă, mai în serios, putem să ne rugăm (inclusiv la sfintele moaște). Să ne rugăm ca acea clipă în care va trebui să răspundem, ca popor, pentru faptele nesăbuite ale aleșilor noștri, să vină cât mai târziu…
Teodor PALADE
[1] „Russian president warns over expansion of US space force”, BBC News, 04.12. 2019 [2] Associated Press, 23.12.2019, ora 11.23 GMTSUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: