INVENTIE AUTENTIC ROMANEASCA – DACIA cu şase roţi. A investit circa 3.500 euro dar a meritat efortul pentru MASINA MINUNE (VIDEO)
Dacia cu şase roţi. Este vorba despre o invenţie a unui mecanic auto din Alba. A cheltuit cam 3.500 de euro pentru a o realiza, dar efortul a meritat din plin. Proprietarul putea chiar să are câmpul cu maşina sa, dar şi să ajungă în locuri în care o altă maşină nu ar fi putut niciodată.
Constructorul ei este Moise Davidaş un fost maistru mecanic, acum în vârstă de 75 de ani, din satul Ampoiţa, judeţul Alba. După pensionare, fiind obişnuit cu activitatea, pe lângă muncile câmpului şi ale gospodăriei, nu a renunţat la dragostea să pentru motoare. Şi atât de mare s-a dovedit pasiunea să pentru mecanică auto încât a inventat un nou tip de maşină.
A modificat un autoturism pentru uzul populaţiei din zonă rurală. Acesta a adaptat autoturismul „Dacia” pe care îl avea pentru a putea fi folosit la arat, săpat, transport şi călătorie pe orice tip de teren.
Ideea a prins contur în mintea maistrului Davidaş în anul 1995, când a elaborat şi proiectul viitorului autoturism „Dacia-cu-şase roţi”. Pensionar fiind şi cu fonduri limitate i-a luat aproape 15 ani până când şi-a văzut proiectul materializat. A reuşit chiar să o şi înmatriculeze astfel încât să poată umbla cu maşina pe drumurile publice. Maistrul Davidaş s-a folosit de ”Dacia cu plug” mai mulţi ani. Acum nu mai prea o scoate din garaj şi o ţine doar pentru o admira el şi prietenii lui.
Prototipul diferă acum de orice tip cunoscut de maşină.
Trenul de rulare permite întrebuinţarea aceluiaşi tip de anvelope (de autoturism „Dacia”) sau şenile de cauciuc, în funcţie de cerinţe. Datorită modificărilor, maşina are acum cea mai înaltă gardă la sol, fiind adaptată circulaţiei pe orice tip de teren, oricât ar fi acesta de accidentat. Concepţia trenului de rulare, reductoarele şi şasiul sunt 100% originale. Trenul de rulare este prevăzut cu patru roţi în spate şi două în faţă. Maşina mai are o a şaptea roată, de asemenea originală, care reprezintă un al treilea sistem de frânare (sistem de cremalieră), necesar în caz de avarii, la munte, pe teren acoperit cu polei sau zăpadă.
Dacia putea să fie utilizată mai ales la muncile agricole
Pentru realizarea acestui prototip, Moise Davidaş a investit aproximativ 3.500 de euro. La momentul respectiv a dorit să înregistreze invenţia la Oficiul de Standarde, Invenţii şi Mărci de la Bucureşti, dar, în final, nu a reuşit acest lucru. De asemenea, maistrul mecanic a dorit şi o producţie de serie pentru ”utilajul” său, dar nici acest vis nu s-a materializat. Rămâne însă cu mulţumirea de a fi realizat un lucru deosebit cu care puţin oameni se pot mândri în viaţă. (Articol preluat de pe extranews.ro)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: