Ioana Ene Dogioiu, atac DUR la Klaus Iohannis
„Domnul Iohannis, coborât parca de pe Lună, a constatat, abia la 18 mii de cazuri și aproape 600 de decese/zi, gravitatea situației și faptul că valul al patrulea nu a fost bine pregătit“, susține jurnalista Ioana Ene Dogioiu într-un articol dur la adresa președintelui Iohannis.
În articol, Dogioiu scrie, printre altele:
„(…) Dezicerea dlui Iohannis de Cîțu a fost destul de clar transmisă partidului prin severitatea criticilor: “Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților. Cifrele arată că nu s-a făcut ce trebuia până acum”.
Dar mai ales prin preluarea acțiunii la Cotroceni: “am decis să convoc mâine o ședință cu responsabilii guvernamentali implicați, pentru instituirea unor măsuri restrictive clare, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”.
Cu alte cuvinte președintele Iohannis, într-un târziu, l-a concediat pe Florin Cîțu transmițând implicit partidului că președintele PNL nu mai are sprijinul de la Cotroceni. Cât de curând va afla și dl Cîțu cât de președinte este, de fapt.
(..)
Din cauza președintelui a ajuns în situația să-și ia lumea în cap.
Ar fi bine că măcar în ceasul al 14-lea președintele să își ia rolul în serios, să ia măsurile care să salveze vieți și miercuri seară, după inevitabila respingere a guvernului Cioloș, să desemneze un premier și să își folosească autoritatea asupra PNL pentru ca el să treacă“.
Sursa: cotidianul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: