Ioana Ene Dogioiu da de pamant cu Klaus Iohannis, după escapada la piramide
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu îl critică dur pe Klaus Iohannis, după escapada la piramidele din Egipt. Ea arată faptul că Iohannis nu are ”pic de rușine” și se afișează ostentativ în calitate de turist relaxat, asta în timp ce România este într-o criză fără precedent.
”Faptul că președintele României aflat în vizită oficială în Egipt a dat o fuga până la piramide nu e o problemă în sine. Nici faptul că într-o țară străină cu trecut de atentate, un președinte de stat a avut un dispozitiv important de securitate, iar nu e nemaipomenit. Dacă situația era normală și toate în bună regulă în România, probabil că atât vizita, cât și pozele treceau neobservate. Cel mult, așa cum s-a mai întâmplat, ar fi fost comentată ținuta familiei prezidențiale sau alte detalii picante.
Dar România este în plin dezastru pe aproape toate planurile. E mai ușor de enumerat ce nu e în criză. Se moare ca în război, prețurile cresc galopant, iarna e o amenințare fioroasă, de aprope 2 luni nu avem un guvern solid.
În aceste condiții, problema nu e că președintele s-a dus la piramide ca un turist relaxat. Problema principală este că i-a ars să o facă, a avut chef, impuls să se ducă, că a avut dispoziția necesară.
Un președinte dedicat, responsabil, conștient de misiunea sa, nu ar fi avut stare pentru așa ceva. Să zicem că vizita, demult programată, nu putea fi amânată. Dar dincolo de protocolul oficial obligatoriu, unui om apăsat, “zdrobit” ca să o parafrazăm pe dna Turcan, de situația țării sale nu are chef să se distreze. Nu are dispoziția necesară (…)
Faptul că președintele nu și-a pus problema că poporul l-ar putea vedea în ipostaze turistice total inadecvate arată că dlui Iohannis nici măcar nu îi pasă ce crede poporul. Nu ia în calcul efectul, este complet lipsit de rușine față de acest popor, nu se simte în niciun fel obligat față de el. Și cum nu mai are alegeri de câștigat, de ce s-ar mai reține de la vreuna dintre plăcerile funcției?
Ce autoritate mai poate spera dl Iohannis să aibă în fața unui popor pe care îl sfidează grosier? Ce credibilitate? Ce e poporul pentru dl Iohannis? Truditorii umili care cară blocurile de piatră ale piramidei peste care să trântească paltonul?
Dar acest canion pe care l-a săpat nu îl privește doar pe domnia sa. În acest canion nu se prăbușesc doar procentele încrederii în domnia sale. Se prăbușește și ce mai rămăsese din încrederea acestui popor în politic. De la partide, puțini mai aveau așteptări. Dar președintele este votat uninominal, legătura alegătorului cu el e personală, nu intermediată de o listă și o siglă. În orice sondaj el se află în topul încrederii.
Dl Iohannis îngroapă și acest reper. Și este foarte posibil ca după lamentabilul său mandat, prezența la alegerile prezidențiale să ajungă la fel ca la parlamentare.
Dl Iohannis nu distruge doar mandatul domniei sale. Distruge simbolistica unei instituții esențiale. Dar nu mă aștept să înțeleagă. Și chiar dacă ar înțelege, cu siguranță nu îi pasă.”, scrie Ioana Ene Dogioiu, într-un editorial în Spotmedia.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: