NATIONALPOLITICASTIRI

IOHANNIS A MINȚIT CU BÂSTROE. SIE L-A DAT DE GOL: A FOST INFORMAT!

O informație oferită în exclusivitate de publicația Financial Intelligence demonstrează că Klaus Iohannis a mințit când și-a agitat pumnul prin aer la Varșovia susținând că nu există informații clare cu privire la Canalul Bâstroe. El a mai afirmat atunci că totul este o inflamare electorală iar presa și politicienii ar trebui să facă „ciocul mic” pe acest subiect, ceea ce s-a și întâmplat în linii mari. Mai mult, au apărut chiar dezinformări strategice din partea unor falsificatori de informații.

La data acestor afirmații ale lui Iohannis care intră tangențial în sfera faptelor de trădare națională, Comisia Dunării deja informase ActiveNews că lucrările ucrainene s-au efectuat fără acordul acesteia iar Ministerul Infrastrucurii de la Kiev recunoscuse oficial că Ucraina a săpat până la 7 metri cel puțin, planul fiind să ajungă la 8,3 metri.

Ucraina, așadar, se lăuda oficial că a ajuns la 7 metri adâncime pe Bâstroe și Iohannis susținea că mai trebuie verificat. Să nu fie „fake news”. Un simplu sonar al unui pescar putea să verifice imediat, ca să nu mai vorbim de sateliții NATO și ai partenerilor strategici, SUA.

Într-un material exclusiv pe care îl va publica ActiveNews în scurt timp vom demonstra că autoritățile statului român știau de cel puțin de un an de planurile exacte ale Ucrainei.

Iată că se confirmă și oficial: SIE a informat Președinția României cu privire la lucrările Ucrainei pe canalul Bâstroe, potrivit unui răspuns transmis special către Financial Intelligence.

La întrebarea publicației citate dacă SIE a avertizat autoritățile competente ale statului cu privire la lucrările Ucrainei pe canalul Bâstroe, oficialii SIE au transmis:

„Urmare solicitării dumneavoastră, transmisă electronic și înregistrată în instituția noastră, vă asigurăm că, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin potrivit cadrului normativ în vigoare și prin raportare la specificul activității, Serviciul de Informații Externe, punând accent pe dimensiunea anticipativă, a acționat și acționează constant pentru informarea beneficiarilor expres și limitativ prevăzuți de Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu privire la riscurile și amenințările externe care pot aduce atingere securității naționale sau care contravin intereselor statului român, în această categorie fiind inclus și subiectul vizat”.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la finalul săptămânii trecute, că există informații și date cum că pe Canalul Bâstroe s-a dragat mai mult de 2,5 metri adâncime, cum era prevăzut într-un document agreat de România și Ucraina. De aceea, a fost semnalată Comisia Europeană, a precizat premierul, care a adăugat că aceste aspecte se pot rezolva în forurile internaționale.

În realitate, Ucraina a adâncit canalul cu peste 8 metri, încălcând toate convențiile bilaterale și internaționale în domeniu, atentând grav la Biosfera UNESCO Delta Dunării și integritatea României. VOM REVENI PE ACEST SUBIECT!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.