Iohannis: Am şanse rezonabile să fiu secretar general al NATO
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru funcţia de secretar general al NATO, considerând că şansele sale sunt „rezonabile”, scrie Agerpres.
„Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO şi da, sunt câteva afirmaţii în spaţiul public. În continuare, consider că şansele mele sunt rezonabile”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
El a fost întrebat dacă ia în calcul să se retragă sau să negocieze pentru o altă funcţie la nivelul UE în contextul în care unele dintre cele mai influente ţări NATO au declarat public că îl susţin pe premierul olandez, Mark Rutte, pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.
Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, la care participă şi premierii Belgiei, Ungariei şi Croaţiei.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: