Iohannis este în stare de șoc. Ce a declarat Tudorel Toader
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, într-un interviu difuzat marți seara de Antena 3, referindu-se la acuzarea președintelui Klaus Iohannis de înaltă trădare, că nu este greu să arunci o anatemă despre cineva, el precizând că până acum nu s-a apelat la el pentru această chestiune și că nici nu l-ar deranja dacă nu s-ar apela.
„Gândiţi-vă, eram judecător la CCR, 10 ani de zile, şi a fost perioada în care Curtea a fost cea mai solicitată, cu probleme foarte dificile, de mare rezonanţă, de mare impact social, economic şi făceau miting şi închideam geamul ca să nu auzim zgomotul de afară.
Când am dat decizia cu CNSAS la Batiştei fotografiile noastre erau arse de manifestanţi. Vă spun ceea ce sigur nu ştiţi. Ajunsesem acasă, la Iaşi – era incredibil. Eram şi la început ca judecător. Când vedeai că fotografiile, inclusiv a mea, erau ba rupte, ba arse. Dădeam decizii de mare impact pentru societate. Ieşea un personaj, să nu spunem care – deşi identificabil. Și dacă decizia îi era favorabilă, judecătorii CCR erau şi frumoşi, şi deştepţi, cum vreţi dvs.
Săptămâna următoare, acelaşi personaj. Dacă primea o decizie care nu îi era în aşteptările dânsului, Curtea era fix invers. Deci, nu poţi să te apleci să spunem aşa spre toate opţiunile unora şi altora. Preşedintele de atunci era mai bine consiliat decât preşedintele de astăzi. Preşedintele de atunci – să nu credeţi că e vreo febleţe de-a mea – avea un fler, simţea lucrurile şi le prezenta într-o manieră cel puţin credibilă. Preşedintele de azi, nu am nimic cu dânsul, dar nu are acest fler, această abilitate socială – sec îţi spune că ‘nu sunt de acord cu…, dar am să mă documentez.’ Păi, trebuie să fii documentat când faci enunţuri şi când dai o soluţie, „, a spus Tudorel Toader, în interviul exclusiv acordat jurnalistei Oana Zamfir, la Antena 3.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: