NOUTATIPOLITICA

Iohannis execută la americani: MAIA SANDU, PREȘEDINTA ROMÂNIEI!

”Klaus Iohannis a revenit în Parlamentul României după o absență de 4 ani” ! Și asta pentru a participa la o ”lălăită” Conferință despre ”Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”. Stranie coincidență, exact atunci ajungând la București și Maia Sandu…

Iohannis îi face loc la Cotroceni…
Astfel că altfel anonima Conferință s-a transformat într-un veritabil ”Omagiu” adus ”femeii” Maia Sandu, așa cum nici măcar aparatul securisto – politic comunist nu i-a asigurat vreodată fostei ”prime tovarășe”! Semnalul fiind dat de către chiar Klaus Iohannis. Cel care s-a arătat mai curtenitor față de noua sa favorită decât în toți cei opt ani de mandat până acum, cu un alt interlocutor. Iar dacă până și altfel atât de ”geloasa” iohannistă Alina Gorghiu s-a întrecut în ploconelile aduse ”rivalei” sale, atunci la ce să ne mai mirăm că propaganda operativă a titrat isteric că ”Maia Sandu, aplaudată minute în șir, în picioare, de tot Parlamentul României”! Manifestarea marcând astfel asumarea de către șeful statului, pe persoană fizică, a noului ”proiect de țară” pentru România: MAIA SANDU, PREȘEDINTE!

”Pila lui Alex”!
Acum, ce este drept, în ciuda demonstrației de bună voință a președintelui, cel care a vrut astfel să își asigure iohanniștii din sistem rămași loiali că ”Maia este pariul meu”, șeful statului nu a făcut decât să execute la americani!

”Iepurii” Ciucă și Geoană
Pentru că nu avea el cum să stabilească succesoarea la conducerea României! Și mai ales ”să facă” astfel, tocmai el, contra vântului american, pentru că s-ar fi ”udat” imediat pe pantofi! Astfel că, doar pentru a mai salva din aparența de ”bărbat de stat”, Iohannis a plusat că varianta de lucru a candidaturii istorice a Maiei Sandu la președinția României, în 2024, îi aparține lui. La fel ca și ”gogorița” deja livrată anturajului prezidențial cum că astfel va lăsa în urmă ”Unirea simbolică” a celor două state de pe malurile Prutului. Pentru că, în realitate, surprinzătoarea mutare i-a venit ”destinatarului” Klaus Iohannis în plic! Maia Sandu fiind ”pila lui Alex”…

”Lui i se predă România”…
Plecăciunile în fața Maiei Sandu confirmând noul experiment sortit de tot mai influenta rețea globalisto – soroșistă oricum eșuatului stat român… Pentru că Maia Sandu se află sub directa protecție a lui Alexander Soros! Cel în a cărui prezență se simte atât de confortabil în vizitele private, făcute la invitația acestuia, în Statele Unite ale Americii.

Alexander! Lui îi predă ”Soros tatăl” România!
Iar cum în ciuda asigurărilor tot mai entuziasmante că ”nemuritorul Soros Tatăl” este mai activ decât oricând în așteptarea celor 93 de anișori ai săi, toată ”lumea bună” progresistă conștientizează că Alexander Soros este ”alesul” la butoanele operative ale ”DEEP State”. Cu bune și cu rele… Cu viața lui de playboy și petrecerile ”prietenoase” LGBTQ date în luxosul conac de 85 de milioane de dolari din Hamptons. Ca și cu ”funcția supremă” de membru al elitistei asociații Tinerii Lideri Mondiali din cadrul Forumului Economic Mondial. Cea care a pus ”umărul”, dar mai ales banii controversatului miliardar nonagenar la alegerea, în fruntea multor democrații occidentale, a unor ”tinere speranțe” sorosiste.

Delia Dinu, ”misiune imposibilă” de a o mărita pe Maia Sandu
În plus, staff-ul Fundației pentru o Societate Deschisă a accelerat ritmul postărilor pe rețelele sociale cu privire la participarea ”politologului” Alexander Soros la tot mai multe evenimente de promovare a unor lideri politici europeni. Inepuizabila ”fabrică de bani” a Fundației Open Society asigurând și promovarea imaginii de ”unul dintre cei mai mari filantropi ai lumii” a lui Alexander Soros. Cel care, totuși, chiar și la această vârstă de 36 de ani își câștigă ”pâinea cea de toate zilele” doar ca vicepreședinte al fundației tatălui. Interesant este însă că, deși considerat cel mai important contribuabil financiar la tabăra democrată, din punct de vedere filantropic Alexander Soros s-a remarcat doar prin înființarea propriei fundații… Una care militează exclusiv pentru ”sprijinirea lucrătorilor casnici”!!!

Ce mi-e Ciucă, ce mi-e Geoană…
Și uite cum, mai ales dacă Administrația Democrată reușește să rămână la putere peste Ocean, ”experimentul Maia” este privit ca întrunind cele mai multe ”bile albe” din ”fișa postului” prevăzută pentru viitorul șf al statului român. Este femeie… Este prietenoasă cu comunitatea LGBTQ…

Laura Codruța Kovesi, gata căsătorită…
Este suită oricând, atunci când dinamica operativă o va impune, pe ”valul emoțional” pe care teribila rețea soroșistă îl poate crea pentru a ”gâdila orgoliul” alegătorilor cu posibilitatea unei amăgitoare Uniri naționale… Dar mai ales astfel se transmite cel mai concis mesaj de ”ciocul mic și joc de glezne” pentru Nicolae Ionel Ciucă și Mircea Geoană. Cei doi principali ”iepuri” în cursa prezidențială. Însă cum stânga social – democrată și dreapta liberală sunt ”condamnate” să rămână la guvernare, ”Marea Liniște de 10 ani” ar putea începe prin impunerea arbitrajului Maiei Sandu. De departe cea mai conectată la rețeaua progresistă…

De la Risipești, Fălești… la Washington!
Biografia oficială a acesteia nefăcând decât să legendeze și mai mult varianta contrainformativă de lucru a ”creșterii” acesteia de către americani. Altfel fiind greu de crezut traseul halucinant al basarabencei născută în 1972, în satul Risipeni, raionul Fălești. Și care, în 1994, la doar 22 de ani era numită direct șef adjunct de Direcție în Ministerul Economiei. Devenea apoi economistul Oficiului Băncii Mondiale la Chișinău și director de dezvoltare la Ministerul Economiei și Comerțului. Apoi, după patru ani ca și ”consultant în diferite proiecte în domeniul bunei guvernări și reformei administrației publice” obținea titlul de ”Master în politici publice, după finalizarea studiilor la Școala Kennedy a Univeristății Harvard din SUA”! Fără a se ști încă dacă a absolvit prestigioasa și pe măsură costisitoarea Harvard pe banii ei – de unde? – sau în urma primirii unei burse de studii – de la cine? După care a fost angajată direct Consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale la Washington.

Se caută un ”prinț consort”…
Astfel că este omenește de înțeles de ce, cu o asemenea carieră profesională în spate, Maia Sandu nu a fost niciodată deconspirată public a avea un prieten. Însă foarte posibila sa intrare în cursa prezidențială pentru România – după ce își va termina ”la țanc” mandatul din fruntea Republicii Moldova! – va impune și găsirea de îndată a unui fel de ”prinț consort”. Mai ales că posibila sa rivală ”europeană”, Laura Codruța Kovesi tocmai ce a anunțat că ”sunt căsătorită de mai mulți ani…”. Așa că șefei de Protocol de la Cotroceni se pare că îi va reveni nu doar misunea de a pregăti instalarea altui președinte, după Băsescu și Iohannis. Delia Dinu urmând a prelua și responsabilitatea tot mai deselor ”vizite private” pe care Maia Sandu le face în România, păzită tot mai îndeaproape de cei mai arătoși SPP-iști ai lui Pahonțu…

Ziarul National

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.