Iohannis joacă alba-neagra cu viitorul României
Klaus Iohannis joacă alba-neagra cu viitorul României, din disperarea de a prinde un „transfer” peste hotare, la Bruxelles. În pofida numeroaselor presiuni exercitate asupra sa și prin care i se cere să înceteze a mai vorbi despre candidatura la NATO, liderul de la Cotroceni rezistă și merge înainte cu planul pe care-l are în cap. La fel cum ne-a ignorat pe noi 10 ani, tot așa îi tratează cu indiferență și pe șefii marilor cancelarii, doar că atitudinea sa sfidătoare s-ar putea întoarce fix împotriva României!
Jurnaliștii de la Politico se miră și ei de jocul pe care-l face Iohannis. Cu toate că până și Joe Biden i-a spus răspicat – NU TE VREM secretar general al NATO! -, președintele român continuă să insiste cu o candidatură (ar fi o premieră în istorie!) deopotrivă șocantă și surprinzătoare.
De când și-a anunțat intenția de a candida, fostul primar din Sibiu nu a convins nicio țară din grupul celor 32 care compun Alianța Nord-Atlantică; doar Ungaria a îndrăznit să anunțe că Iohannis este o alternativă, însă Viktor Orban are propriul său meci pe care-l duce în prelungiri, fiind greu de crezut că, la vot, va îndrăzni să exprime altceva decât numele sugerat de SUA. În rest, toți ceilalți 29 de membri NATO au înțeles mesajul Casei Albe, exprimându-și public sprijinul pentru olandezul Mark Rutte.
Cine pe cine strânge cu ușa?
Klaus Iohannis știe că nu are șanse să-i ia locul lui Jens Stoltenberg dacă America nu-l sprijină, de aceea și joacă la ruletă candidatura, crezând că poate „șantaja” Occidentul. Miza sunt, de fapt, negocierile de după alegerile europarlamentare, când sasul va scoate asul din mânecă (așa spun apropiații săi că s-ar fi lăudat). Trocul gândit de Iohannis e următorul – un post de vază la Bruxelles la schimb cu eliberarea drumului către șefia NATO pentru Mark Rutte.
O afacere simplă și care nu poate da greș, crede Iohannis. De fapt, o să vedem că această „combinație” n-are cum să țină la nivelul la care se învârte ruleta, astfel de găinării putând reuși doar pe Dâmbovița, nicidecum la vest de Nădlac. Politico o spune pe șleau – Klaus Iohannis se folosește de NATO pentru a pune presiune pe liderii europeni, căci încep negocierile după alegerile din 9 iunie și președintele României speră să aibă o „mână bună” la masa tratativelor. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca alianța militară condusă de SUA să fie atrasă în chestiunile ce țin de politica internă a Uniunii Europene. Până acum, Organizația Atlanticului de Nord avea legătură cu Bruxellesul doar prin prisma faptului că își are sediul comandamentului central european aici, în acest oraș belgian. Altfel, NATO n-a acceptat vreodată să facă politică.
Până unde va merge răbdarea Americii?
Chestiunea asupra căreia se discută acum este până unde va merge răbdarea Americii. Joe Biden are destule probleme în State și numai un ghimpe în coastă nu-i trebuie.
Iohannis poate fi eliminat din joc foarte ușor, în sens metaforic, dar efectele acțiunilor sale pot fi resimțite din plin de România. Și chiar pe termen lung! Un singur telefon de la Casa Albă, iar Bucureștiul pierde mult, foarte mult, dacă nu chiar totul. La nivelul celor mai importante structuri ale țării se discută inclusiv despre temerea că securitatea țării este pusă în pericol prin jocul ăsta. SUA investesc masiv în baza de la Kogălniceanu, dar la rândul lor cer respect reciproc și înțelegere, or acțiunile lui Iohannis nu sunt ale unui partener strategic în care poți avea maximă încredere.
În plus de atât, inclusiv aderarea la Spațiul Schengen, pe care România o are în plan pentru finalul acestui an, ar putea fi suspendată. Când te iei la trântă cu Vestul, ori ai tot ce-ți trebuie pentru o bătălie totală, ori joci la cacealma, dar riști să te arzi. Iar decontul se trimite poporului și poate consta chiar și-n blocarea unor fonduri europene – noi, românii, suntem obișnuiți cu nedreptățile, așa că nu ne mai poate surprinde nimic.
În timp ce Klaus Iohannis joacă alba-neagra cu viitorul țării, la București bubuie scandalul „Coldea”. România riscă să își piardă credibilitatea în lumea intelligence-ului după ce foști generali SRI au apărut în acest dosar. Mai este un denunțător, iar alți ofițeri de rang înalt au intrat pe radarul procurorilor. Dumitru Cocoru, Adrian Ciocârlan, plus afaceristul Bogdan Neidoni sunt în atenția anchetatorilor. Trafic de influență, mită, amenințări, spectrul infracțiunilor este larg și se extinde cu fiecare coală de delațiuni scrisă.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: