Iohannis și Cioloș încalcă Constituția. A început colonizarea României cu imigranți musulmani
Sunt sigur că peste câțiva ani cărțile de istorie vor scrie că data de 3 martie 2016 este prima zi în care a a început procesul de colonizare și islamizare a României.Primii refugiați musulmani, cu încălcarea tuturor legilor țări și a legislației internaționale, au sosit la Galați pentru a fi cazați într-un centru pentru azilanți organizat de Prefectură, fără acordul populației locale și fără să se organizeze un referendum pentru acceptarea sau nu de imigranți într-un oraș din România. S-a dovedit că președintele României, Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș au mințit poporul român, una zicând în interior pentru cetățenii români și alta au semnat la Bruxelles și Berlin, ca să facă pe plac cancelarului german Angela Merkel, adevăratul Fuhrer al Europei unite pentru interesele capitalului nemțesc.
Cu o demagogie demnă de Gh. Dej și ciraci comuniști, Klaus Iohannis și Dacian Cioloș i-au mințit pe români că nu vor accepta cotele obligatorii de imigranți, iar presa mainstream care trăiește din firimiturile pecuniare aruncate de serviciile secrete au manipulat opinia publică, că liderii României se opun primirii de imigranți musulmani. Deși toate sondajele de opinie au dovedit că românii resping primirea de imigranți musulmani pe teritoriul național, Klaus Iohannis și Dacian Cioloș au încălcat grav și flagrant Constituția României, articolul 3, alin. 4, care prevede că ”pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”, de dragul inteeselor germane și să dovedească, încă, odată că România e o subcolonie a Bruxellului și Berlinului. Pentru această încălare periculoasă a Constituției României parchetul general ar trebui să se sesizeze pentru începerea urmăririi penale a celor care au instigat la încălcarea legii fundamentale și la colonizarea teritoriului național cu populații străine.
Din păcate azi, la Galați, doar un grup de tineri membrii PRU au ieșit în stradă ca să protesteze în fața prefecturii pentru încălcarea Constituției României și să înmâneze un memoriu de protest prefectului, prin care se cere respingerea refugiaților musulmani și organizarea de referendum local.Tot în acest context, Partidul Noua Dreaptă a trimis câteva comunicate de presă de protest față de încălcarea Constituției și colonizarea prin islamizare a țării. Restul populației e în adormire, iar instituțiile statului nu reacționează la aceasă ilegalitate, fiind controlate politic.
Totuși aceste proteste firave pentru încălcarea Cosntituției României sunt doar la început. Românii se vor mobiliza în favoarea respectării legii fundamentale și împotriva colonizării țării cu populații străine. Asistăm de fapt, pe lângă încălcarea legilor țării, și la o politică deliberată de islamizare a României în interesul unor cercuri fundamentaliste și socialiste de la Bruxelles și Berlin, care visează la instaurarea, pe viitor, a unui califat musulman unit european, cu obiective ascunse anti-israeliene.
România e invadată de astăzi, de către populații străine cu complicitatea președinției și guvernului, iar instituțiile statului plătite să apere siguranța națională tac complice la această islamizare de durată. În SUA, dacă autoritățile centrale și locale încalcă Constituția patrulele cetățenești au obligația morală și legală să apere legea fundamentală și legalitatea. În România se pune fireasca întrebare: cine mai apără azi Constituția și legile țării, când chiar CSAT e complice penal la încălcarea legii fundamentale?
Am ajuns timpurile ca cetățenii români să se trezească din adormire, să explodeze ”mămăliga românească” și să se implice civic în protejarea drepturilor, democrației și Constituției în fața acestei ofensive demografice organizate a Islamului, în colaborare cu președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș. Imigranții musulmani au adus în Europa nesiguranța, violențele, violurile, frica, bolile și Coranul, iar România se află în prima linie a invaziei islamice ca pe vremea lui Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare.
Atunci au fost voievozi care cu crucea într-o mână și sabia în alta au apărat țara și creștinătatea, azi însă cine ne apără? Bruxellul a hotărât recent ca România, Bulgaria, Grecia, Macedonia și Serbia să devină rezervații pentru refugiații musulmani. E vremea ca toți românii să iasă în stradă, nu nu numai Patrulele lui Vlad Țepeș și Noua Dreaptă, și să se organizeze pentru auto-apărare în fața unui nou tip de război hibrid, în care conducătorii și liderii politici în general se cumpără cu bani foarte mulți prin conturi provenite din țările bogate ale Orientului Mijlociu. Ionuț Țene – Napocanews
VEZI SI: PRIMELE IMAGINI cu sosirea REFUGIATILOR in Romania
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Peteitie impotriva cotelor de migranti si a unei mega-moschei in Bucuresti.
Semnati si distribuiti, daca va pasa! https://www.petitieonline.net/petitie/48114146/
Nu-nteleg de ce se mira toata lumea.E vorba de planul Kalergi,inca o etapa a gunoaielor luciferiene insprea noua ordine mondiala.Redau textual din cartea Praktische Idealismus pe care o gasiti in format electronic INCA online,citez:,,ne-am propus sa transformam europenii intr-o rasa metisa".Kalergi asta-i o alta trompeta a sionistilor ,fondator al noului babylon ue.
DESPRE CONSTITUŢIE: “Balanţa constituţională va fi în curând răsturnată, deoarece noi am falsificat-o în aşa fel ca să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce, în sfârşit, se va prăbuşi. Creştinii credeau că au făurit-o destul de puternică şi aşteptau întotdeauna ca cele două talere să fie în echilibru.
Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sunt neadevărate. Toate aceste aşa-zise "drepturi ale poporului" nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodată.
Pentru muncitorul proletar, încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o crudă soartă, ce preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri? Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.
Constituţia este totdeauna şcoala neînţelegerilor ce apar între partide.
Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama credulităţii creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia care, după cum ştiţi, nu este altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor.
Vom motiva acest drept spunând că preşedintele, ca şef al întregii armate a ţării, trebuie să o aibă la dispoziţia sa, pentru a apăra noua Constituţie republicană, al cărei reprezentant direct răspunzător va fi.
Constituţie republicană, dreptul de interpelare, sub pretext de a apăra secretul politic. Vom restrânge prin noua Constituţie numărul reprezentanţilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micşora cu atât mai mult pasiunile politice şi pasiunea pentru politică. Dacă, contrar oricăror aşteptări ale noastre, ele totuşi se trezesc chiar în situaţia acestui mic număr de reprezentanţi, îl vom reduce la minimum printr-un apel la majoritatea poporului.
Preşedintele-marionetă va interpreta după voinţa noastră legile existente, care după cum se ştie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi că trebuie şi va avea dreptul de a propune legi provizorii şi chiar o nouă schimmbare a Constituţiei, sub pretextul binelui suprem al Statului.
Aceste măsuri stabilite aici şi puse în practică ne vor da putinţa de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliţi să introducem în Constituţiile Statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimţite la suprimarea oricărei Constituţii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocraţia noastră.
Recunoaşterea autocraţiei noastre poate sosi şi înainte de suprimarea Constituţiei, dacă popoarele, obosite de neorânduielile şi caracterul uşuratic al conducătorilor lor, vor ajunge să strige: "Alungaţi-i şi daţi-ne un rege universal, care să ne poată uni pe toţi şi să distrugă cauzele neînţelegerilor noastre: graniţele naţiunilor, religiile, calculele Statelor; un rege care să ne dea acea pace şi acea siguranţă pe care nu o putem obţine de la conducătorii şi reprezentanţii noştri."
Programul tainic al noii Constituţii. Iată care este programul noii Constituţii pe care noi o pregătim: vom crea Legea, Dreptul şi Tribunalul: 1) sub formă de propuneri ale corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub formă de ordine generale, prin acte ale Senatului şi prin decizii ale Consiliului de Stat, sub formă de ordine ministeriale; 3) în cazul când vom găsi că este folositor, sub forma de lovitură de Stat.
Vreau să zic că ne vom ocupa cu mai multă atenţie de liberatea presei, de dreptul de asociaţie, de libertatea conştiinţei, de principiul electiv şi de multe alte lucruri care vor trebui să dispară din repertoriul omenirii şi care urmează să fie cu desăvârşire schimbate de îndată ce noua Constituţie a noastră va fi proclamată.
Ziarele noastre vor fi de toate tendinţele: unele aristocratice, altele republicane, altele revoluţionare sau chiar anarhiste, bineînţeles atât timp cât va dăinui Constituţia.
Intrăm astfel şi mai adânc în sufletul satanic, perfid şi criminal al francmasonului; mai întâi el caută să distrugă sistematic ordinea stabilită prin Constituţie. Constituţia este legea de bază a Statului, care stabileşte un echilibru între puterile Statului: între Conducătorul acestuia, persoanele care cârmuiesc şi popor. El caută să sfarme această cumpănă dreaptă, căutând prin puterea aurului şi mai ales prin minciunile din presă să despartă pe conducători de poporul pe care îl conduc. Pentru a ajunge cât mai repede aici, ei împing pe toţi ambiţioşii să dea asalt puterii, îndeamnă pe toţi nepricepuţii să vorbească verzi şi uscate în Parlament, pentru a împiedica guvernele să facă legi, ei pun ziariştii să atace tot ce este bun, spiritual, divin şi cinstit în ţară, pentru ca poporul, care în naivitatea sa crede foarte uşor, să nu mai aibă încredere în nimeni şi să ceară mereu schimbare de guvern.
Mai departe francmasonii vor reduce tot mai mult drepturile şi garanţiile constituţionale, pentru ca astfel să facă loc unei guvernări AUTOCRATE, care odată cu reducerea garanţiilor constituţionale, va săpa tot mai adânc prăpastia dintre popoare şi guvernele lor.” http://dezvaluiri.go.ro/protocoale.htm