OPINIIPOLITICA

Iohannis – un PARSIV SADIC, în serie

Cînd cu o mască rîzi şi cu alta îţi baţi joc de popor, e musai să fii alungat! E cazul turistului de la Cotroceni! Francezii au ridicat rapid capacul de pe oala lui Macron. De peste două săptămîni ciorba Franţei dă în mod violent pe foc. Mii de demonstranţi francezi vor debarcarea preşedintelui, în urma aplicării unor scumpiri şi creşteri nejustificate de taxe. Noi, deşi ne-am săturat de penalistul cu imunitate crescută, care potrivit unui post naţional de televiziune bate toate recordurile la dosare penale pitite, nu mişcăm nici măcar din urechi. Oengeurile lui Şöröş fac legea şi ne rînd în nas prin statul paralel. Turistului profesionist nu-i reproşează mai nimeni divizarea pe faţă a naţiunii române în scopuri pur politice, nici scoaterea la vedere a dosarelor vechi, în care Justiţia a decis irevocabil că „stimabilul” a folosit acte false. Sau că, la Bruxelles personajul ia poziţia de drepţi în faţa lui Merkel, fără să aibă vreun sentiment pentru ţară. După modul în care turistul îl vede „penal” pe Dragnea, poate să se considere liniştit mai penal decît acesta, fiindcă numărul dosarelor turistului creşte de la o zi la alta. El n-are treabă cu familia creştină, despre creştini afirmînd public că ar fi extremişti. O demonstrează absenţa sfidătoare de la evenimentul de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Iohannis ar trebui să ştie că Biserica Ortodoxă este mama Neamului Românesc, precum afirma Eminescu.

Pornind de la Guvern, Parlament, Justiţie, consilii judeţene, primării, pînă în măduva structurilor de stat, financiare, bancare şi de care or mai fi ele, dăm de un dezastru total. Ar fi momentul cel mai potrivit ca turistul să plece de bună voie şi să lase locul unui român competent şi patriot! Pălăria care a fost pusă pe capul lui e mult prea mare! Prea mult a urzit la dezbinarea şi asmuţirea românilor împotriva românilor, la nesiguranţa zilei de mîine şi a transformat instituţia preşedinţiei într-un serviciu privat. Aş vrea să ningă cu demisii! Să scăpăm odată pentru totdeauna de incompetenţi, ignoranţi şi corupţi! Haideţi, demisia!, sau îi aşteptaţi pe „mascaţi”?

Turistul se crede şmecheraş, deşi ar trebui legat pentru umilirea României şi împărţirea ei în două tabere, pentru retrocedările uriaşe pe care le-a semnat cu patru luni înainte şi pentru altele şi mai rele, ştie, Luluţa şi bravii ei ostaşi mai bine! Comportamentul lui sfidător invită la revoltă. Iohannis, e genul acela de om care dacă îl auzi sîsîind şi rînjind printre dinţi, îţi vine parcă mai uşor să-l vezi pe bicicletă, iar dacă-l vezi pe bicicletă parcă ţi-ai dori să-l vezi căzînd. Cinismul lui e greu de suportat! Ne-a prostit acasă la noi şi la stînga şi la dreapta, iar la Bruxelles ne-a făcut de-a dreptul proşti: cum că România n-ar fi în stare să preia preşedinţia rotativă a U.E. Între timp a schimbat-o ca la Ploieşti! Dacă nu scăpăm de ‘mnealui, afectatul, efectatul, defectatul, Satul Român va fi privatizat şi condus de oengeurile lui Söröş, aceleaşi care îi plăteşte pe haştagiştii lui.

Că D.I.I.C.O.T. investighează finanţarea mişcării haştag, e apă de ploaie! Mare brînză nu va ieşi!Băsescu, şi el cu un picior în groapă, îi ia apărarea nevestei lui Iohannis. De, „corb la corb nu-şi scote ochii”. Tudorel Toader, cel mai bun ministru al Justiţiei de după 89, nu dansează bătuta Bruxelles-lui şi afirmă fără teamă că şefii Europei nu-s şefii lui. Vorba aceea: să nu trimiţi niciodată nişte oi ca să omoare un lup, pentru că oile nu-s decît momeală! Raportul M.C.V. împotriva ţării noastre vorbeşte de la sine despre modul în care este tratată România pe plan extern, despre felul în care nocivul turist a reprezentat cauzele României. K.W.I. este genul acela de om, care atunci cînd aude de Merkel şi de „valorile europene” cade pe spate, fără să-l ducă mintea la consecinţe, şi-i declară: „Folosiţi-mă aşa cum credeţi că e mai bine!”, aşa cum şefa F.M.I., Cristine Lagarde, îi scria lui Sarkozy în scrisoarea găsită de poliţie în apartamentul său, aceasta fiind cercetată şi acuzată în dosarul Bernard Tapie, cu un prejudiciu de 400 de milioane de euro. Occidentul are şi el corupţie, cât cuprinde!

Vedeţi bine, cine conduce finanţele mondiale şi de unde au luat de bun„ai noştri” comportamentul de slugă coruptă! Uite că şi moftangiul a consimţit că poate fi folosit de cămătarii Europei la treburile „casnice”, inclusiv, ca preş, la intrare. Un om care a ars gazul pe meridiane şi paralele! Circ grandios! Asta ne-a oferit moftangiul de cînd a fost „pus” pe fotoliu să execute ordinele dresorilor externi, cărora nu le pasă de bietele „animale” româneşti. Cînd se întocmesc topuri ale celor mai mari idioţi lideri politici ai secolului nostru, cu cifre record de idioţenii în dreptul fiecăruia, ar trebui să-l adăugăm şi pe moftangiu, pentru că tot timpul a dat cîte un şut în fund României, în faţa mai marilor săi. Să ne amintim o temă mai veche: rezistenţa românului la batjocură – ca moştenire genetică -, cum neruşinarea şi parşivenia au devenit „calităţile” ăluia de la Cotroceni!

Dacă îi este scris să se trezească la timp, fiecare popor are ora genetică a deşteptării. Parcă nicăieri în lume hiclenirea aleşilor şi a legiuitorilor n-a umblat cu astfel de făcături pe care istoria nu le va mai descîlci uşor. Cam aşa a murit şi Imperiul Bizantin. Politicienii şi înstăriţii se băteau între ei pentru putere, iar turcii au profitat de învălmăşeală, ocupînd în voie ce mai rămăsese din imperiu. Se mai băteau pentru putere şi în momentul în care turcii intraseră în Constantinopol. Turistul în discuţie n-a făcut nimic bun pentru ţară. Putem doar să ne înfuriem pe el ca pe un parşiv sadic în serie, care a umilit grosier România. I-a ucis perspectiva, siguranţa şi i-a afectat grav independenţa. Eventual, ne poate fi milă de el ca de un uriaş cu mintea în colţuri şi cu vorbe de lut otrăvitoare, care tot timpul scrîşneşte din dinţi cu nesuferit zîmbet publicitar, deşi scîrţîie şi tremură ca piftia de frică. Nu ne e deloc uşor să trăim într-o astfel de lume, în care istoria îşi pierde cursul, furat de astfel de ipochimeni.

România e acum raiul escrocilor şi samsarilor occidentali, care şi-au dat mîna cu autorităţile române. Iată o Românie legată la cap cu problemele pe care le-a creat această europenizare falsă, care a subjugat ţările estice ca să umple visteriile ţărilor vestice, această maşinărie infernală cu multe şi periculoase viteze! Acest iarmaroc U.E., neloial pentru fiecare stat, dar pertinent instituţiilor sale, deloc benefic progresului economic şi social trîmbiţat. Hitler a dorit şi el o Europă unită, o monedă unică, o economie unică pe care să o manevreze în favoarea Germaniei. O economie unde celelalte ţări să se împrumute, să sărăcească, iar Germania să progreseze. În Al Doilea Război Mondial au murit milioane de oameni pentru ca Europa să nu fie sub papucul Germaniei. Ne-au băgat în N.A.T.O. şi U.E. pentru interese ascunse, jefuiri şi umilinţe! Doar ca să ne servească statutul de colonie obedientă. Merkel, Junkers (cel pe care l-am văzut cu toţii mort de beat) ne-au legat fedeleş cu sfori străine Ţării, şi n-avem decît să mergem în sensul indicatoarelor plantate de mai marii Europei, sprijiniţi în cîrje de alienaţii noştri, adică să rămînem în jug, slugărind organismelor cu mască de unitate.

Ce va face N.A.T.O. pentru România, dacă cumva pofta unora pentru Transilvania va creşte? (Să avem în vedere recenta declaraţie a unui consilier al preşedintelui Ungariei, care spune că: „Ungaria nu va renunţa la ţinuturile din Bazinul Carpatic”.) Păi, cam ce a făcut pentru Iugoslavia: numeroase crime de război, cînd au fost rase din temelii peste 50 de biserici ortodoxe, cînd a folosit muniţie interzisă, conţinând reziduuri radioactive de Uraniu 238! Piloţii N.A.T.O. care au bombardat Iugoslavia au dat dovadă de multă cruzime şi cinism, scriind – la ordinul maleficei Madleine Albright – pe bombele lansate în noaptea de Paşti, „Paşte Fericit”. NATO a cadorisit Europa cu una dintre cele mai sîngeroase serii de conflicte armate de la Al Doilea Război Mondial încoace, numite Războaiele Iugoslave, venite pe fondul unor amestecuri ale „guvernului” mondial din umbră, care a pus la cale şi a generat îndelungate conflicte etnice, soldate cu mii de morţi. Cam asta e tot ce ştie N.A.T.O. să ofere la vreme de necaz!

Privită cu scepticism de la primii paşi, U. E. face extrem de mult rău ţărilor estice, inclusiv României, cu toate că în acest moment nu duce lipsa contestatarilor. Asaltată şi de imigranţi, Uniunea e devenit cu adevărat vulnerabilă! Sentimentul de apartenenţă la spaţiul comun al uniunii este timid şi refractar, bătrînul continent este zdruncinat de contradicţii, imigranţi şi mişcări sociale. Căile politicii au fost întotdeauna îmbîcsite de interese meschine, trădări şi crime, şantaj şi slugărnicie, ură şi dispreţ faţă de omul de rînd, de care istoria a tras întotdeauna cu dinţii. Aceasta este guvernarea democrată şi justiţia ei, aceasta este moralitatea capitalistă – parafrazîndu-l pe Pierre-Joseph Proudhon. Oare suprasaturaţia de la noi şi de pretutindeni va schimba istoria? Nu se ştie, însă, se prea poate ca în următorii ani, popoarele să pună la colţ clasele politice, Uniunea Europeană şi noua dezordine mondială (a se înţelege noua sclavie mondială). Nu sîntem singura ţară care se luptă cu problema asta, dar sîntem singurii din această parte de lume care nu luăm în serios, la nivel de stat, aceste mari ameninţări. Liderii noştri duc în derizoriu chestiunea siguranţei naţionale, asaltată, pas cu pas, de vectori de influenţă vizibili şi invizibili, fiind susţinuţi de „idioţii utili”, bine înşurubaţi în acest sistem intern, ce le permite să acţioneze împotriva intereselor noastre naţionale. Singura speranţă a ţării este ca forţele naţionale patriotice să prindă curaj, să preia cît mai repede puterea şi apoi să îi tragă la răspundere pe toţi cei care au lucrat la atomizarea, jefuirea şi înstrăinarea României! – Autor: Maria Diana Popescu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.