ION ANTONESCU, CEA MAI CONTROVERSATĂ PERSONALITATE POLITICĂ A ROMÂNIEI
România a participat la cel de al Doilea Război Mondial, în perioada 22 iunie 1941-9 mai 1945. Până în 23 august 1944, România a luptat alături de armata nazistă, cu 473000 de soldați. A fost cel mai mare contingent, după cel nazist, care a ajuns în URSS, alături de naziști, până în Astrahan.
După 23 august 1944, România s-a alăturat forțelor aliate cu un contingent format din 397000 de soldați, care au ajuns până în Cehoslovacia. Opt luni armata României a luptat alături de aliați.
În anul 1947, Conferința de Pace de la Paris, România este nevoită să cedeze teritorii URSS-ului și Bulgariei. A fost un preț pe care România trebuia să-l plătească?
Mareșalul Antonescu este o personalitate controversată. El va fi executat, în anul 1946, acuzat că a omorât 300000 de evrei. Este executat pe 1 iunie. Pe doi iunie ar fi împlinit 67 de ani.
El a optat pentru alianța cu Germania hitleristă, în ideea că va recupera teritoriile ocupate de URSS. În prima fază, el a acordat putere deplină Gărzii de Fier, partid fascist,va promulga legi anti evreiești.
În iunie 1941, trupele românești vor participa la operațiunea Barbarossa, prin care a fost ocupată Odessa.
În una dintre discuțiile pe care le-a avut cu Hitler, Antonescu spunea că nu-l interesează ideologia nazistă și face totul pentru interesele României.
Viața mareșalului a fost plină de controverse. Soacra sa se numea Frida Cuperman și era de origine evreiască, la fel ca și amanta sa, Rașela Mendel, cu care a fost la un pas de a se căsători.
În jurnalul său personal, Joseph Goebbles scria că Antonescu este un conducător susținut de către masoni și dușmani ai Germaniei. Minoritățile noastre din Transilvania duc o viață grea. Reich-ul face un efort pentru nimic.
Până în anul 1942, Antonescu a permis evreilor să părăsească România și să meargă în Palestina. Mareșalul Ion Antonescu a fost singurul om de stat din Europa, care a avut 20 de întrevederi cu Hitler.
Se spune că era respectat de Hitler, iar părerile lui contau în deciziile pe care le-a luat Hitler. Întrevederile durau și câteva zile. Stenogramele arată modul incisiv în care Antonescu apăra interesele României.
Execuția lui Antonescu s-a făcut în apropierea închisorii de la Jilava. Antonescu a cerut să fie executat de armată, dar rugămintea nu i-a fost ascultată. El a fost împușcat de către gardienii publici. La executarea sa au asistat soția și mama sa.
În momentul tragerii, Antonescu a salutat, după care a căzut. După câteva secunde, a ridicat mâna dreaptă și s-a adresat plutonului de execuție mai trageți o dată că nu m-ați omorât. Femeile au jucat un rol covârșitor în viața personală a lui Antonescu. A fost acuzat că s-a căsătorit cu Maria, când aceasta nu era divorțată de fostul soț.
Influența pe care a avut-o Maria în viața sa a fost una foarte importantă. Aceasta îi făcea concurență reginei Elena în pretențiile pe care le avea. Trenuri speciale pentru călătorii, banchete, bijuterii.
Veturia Goga, văduva lui Octavian Goga era o apropiată a familiei Antonescu. Se spune că, prin vrăji, aceasta încerca să-l vindece pe mareșal de o boală incurabilă. În ceea ce privește relația dintre Elena Lupescu și Maria Antonescu, este de notorietate adversitatea dintre cele două.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: