Ion Cristoiu: Academicianul Eugen Mihăescu susține că Rusia va câștiga până în primăvară
Marele grafician Eugen Mihăescu a publicat nu demult, pe siturile cristoiublog și cotidianul.ro un text publicistic de ținută intitulat Adevărul spus în șoaptă.
Adevărul invocat de Eugen Mihăescu?
Rusia va cîștiga Războiul cu Occidentul.
Acest adevăr nu poate fi spus decît în șoaptă – susține autorul –, pentru că la noi, în România, funcționează cenzura.
Eugen Mihăescu e un mare artist.
Marii artiști se definesc prin indiferența totală față de ceea ce spune lumea despre ei.
E această indiferență și o condiție a marii creații.
Nu ai cum rămîne în posteritate decît dacă ești un mare creator.
Și nu poți fi mare creator, dacă în actul creației te gîndești la ce-o să spună contemporanii despre opera ta.
Pentru că nu de puține ori, contemporanii au primit negativ o capodoperă.
Fie că le contrazicea viziunea lor tradițională despre artă, fie că li se părea că încalcă normele bunului simț comun.
De cînd îl știu Eugen Mihăescu a fost un rebel față de cei de la Putere, față de adevărurile de a gata, față de ordinea de lucruri stabilită. Așa se explică, de exemplu, implicarea sa activă pro-sârbă și anti NATO din timpul agresiunii împotriva Belgradului.
Denunțarea lui Vladimir Putin pînă la caricaturizarea imbecilă, tratarea rușilor de azi drept niște sălbatici ajunși în Ucraina direct din comuna primitivă, cântarea Ucrainei ca fiind un exemplu de stat de drept, de democrație și de libertate a presei – sînt cîteva din locurile comune ale presei noastre transformate în meterhana de război.
Eugen Mihăescu îndrăznește să spună că Ucraiana sovietică ne-a răpit Bucovina de Nord și că în postcomunism a fost o asupritoare a minorității românești.
Eugen Mihăescu îndrăznește să-și exprime admirația față de Vladimir Putin, să elogieze pe ruși și să susțină că Rusia va cîștiga în Războiul cu Occidentul.
Numai că – afirmă el în tableta Adevărul spus în șoaptă – acest adevăr al lui – precizez – nu poate fi spus în România de azi decît în șoaptă.
Publicîndu-i tableta, m-am gîndit să-l invit la emisiunea mea de interviuri Față-n față cu Ion Cristoiu, pentru a-i da posibilitatea să-și spună Adevărul în gura mare.
Și l-a spus.
Și despre Joe Biden pe care-l vede ca o caricatură îmbătrînită.
Și despre admirația sa față de Vladimir Putin în care vede un Salvator al Lumii de la decadența susținută de Occident.
Și despre încîntarea pe care i-a stîrnit-o vizita la Moscova ca senator al României.
Și despre faptul Rusia va cîștiga acest Război.
Despre această ultimă susținere în cadrul interviului a avut loc următorul dialog:
„I. Cristoiu: Eu vă întreb încă o dată: Adevărul, despre care spuneți că ar trebui spus, nu în șoaptă, este care? Că, pînă la urmă, în cazul acestui război, sunteți de acord că este între Rusia și Occident, va învinge Rusia?
E. Mihăescu: Da, bineînțeles.
I. Cristoiu: Eu nu cred. E dreptul meu să nu cred.
E. Mihăescu: Vom vedea, dar bineînțeles, tot respectul.
I. Cristoiu: Sunt întru totul de acord cu ce spuneți dvs. că fiecare avem dreptul să spunem adevărul cu voce tare. De ce în România acest adevăr, al dvs., trebuie să-l spunem în șoaptă?
E. Mihăescu: De vină e nenorocirea ce a fost, că șopteam cînd ne întâlneam…
I. Cristoiu: Și cum de s-a ajuns să-l spunem în șoaptă, într-o presă liberă, asta vă întreb.
E. Mihăescu: Păi nu mai e presă, nu mai e liberă. Atîta vreme cît eu nu pot să ascult Russia Today, că e tăiată, și orice fel de informație, mai rău decît pe vremurile alea, mi se pare o aberație. Este ceva nemaipomenit.
I. Cristoiu: Încă o dată, cum s-a ajuns la mecanismul ca, după 30 de ani, să spunem ceva în șoaptă, cînd… în 90 nu spuneam în șoaptă.
E. Mihăescu: E vina noastră, pe undeva. Românul ajunge să șoptească ceva, se teme. ”
La o nouă întrebare a mea, interlocutorul a răspuns:
„E. Mihăescu: Occidentul pe care-l cunosc bine, că am trăit 30 de ani acolo, e pierdut. El (Dumnezeu) nu va lăsa ca Rusia să fie pierdută. Eu aș vrea să trăiesc pînă la primăvară sau la vară, sau la anul ori peste doi ani, cînd va cîștiga Rusia.”
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: