Ion Cristoiu, de partea Dianei Șoșoacă. Analiza USTURATOARE despre conflictul cu RaiUno
Jurnalistul Ion Cristoiu, analiză despre scandalul Diana Șoșoacă – Rai Uno:
”Raiuno e un post de stat al Italiei. Telespectatorii din peninsulă știu că e un post de casă al premierului Italiei, Mario Draghi. În Uniunea Europeană, Italia condusă de Mario Draghi s-a evidențiat drept țara care a luat cele mai dure măsuri, multe grave încălcări ale drepturilor omului împotriva celor care nu s-au vaccinat. RAI Uno, televiziunea sa de casă, duce o campanie violentă împotriva antivacciniștilor, atingînd prin proporții pe cele duse de regimurile staliniste împotriva chiaburilor.
Una dintre luptătoarele dedicate trup și suflet acestei campanii e Lucia Goracci. Bodan Iacob a arătat pe inPolitics.ro că ea atacă violent pe orice jurnalist de la RAI Uno care îndrăznește să dea atenție punctelor de vedere ale antivacciniștilor. Recent, ea s-a stropșit la Reporters sans frontiers, pentru c-a îndrăznit să aprecieze gestul unui redactor de la RAI uno de a invita în studio și un antivaccinist.
Sub stindardul luptei duse de Guvernul Italiei împotriva antivacciniștilor, Lucia Goracci a descins în România cu scopul vădit de a dovedi că românii sunt o pacoste pentru UE și, evident, pentru Italia lui Mario Draghi, deoarece nu se vaccinează, și că sînt niște prostălăi, deoarece ascultă de antivacciniști precum Diana Șoșoacă. Era de la sine înțeles că în cadrul reportajului tendențios pe care urmărea să-l facă în România, ziarista de la RAI uno avea nevoie de un interviu cu Diana Șoșoacă. Un interviu nu pentru a vedea cu o curiozitate de jurnalist profesionist ce gîndește o antivaccinistă celebră, ci pentru a demonstra italienilor ce nenorocită e Diana Șoșoacă și, dat fiind că românii o ascultă, ce idioți sînt românii.
Scandalul Șoșoacă acoperă votarea certificatului verde și furtul din banii publici pentru manipularea din media
Șase semne care ne arată că ”salvarea” ucide. Virusul care a smintit lumea
Dezvăluiri șocante. Filmul momentului în lume!
Tranziția de la democrație la tiranie va duce la dezintegrarea UE
Aceste adevăruri au fost ocolite (au fost și cîteva fericite excepții, pe lîngă Bogdan Iacob, au fost și Victor Ciutacu și Cornel Nistorescu) de presa din România, cu dublu interes:
De a-i mai da o scatoalcă Dianei Șoșoacă.
De a linge mîna Guvernului provaccinist, pentru că din ea se scurg paralele pe rupte.
Ele, aceste adevăruri, se cer evidențiate, pentru că duc spre o concluzie cu valoare de axiomă:
Lucia Goracci i-a luat un interviu Dianei Șoșoacă nu în ipostaza acesteia de senatoare, ci de antivaccinistă. De altfel, așa cum au arătat faptele, ea a obținut acceptul Dianei Șoșoacă pentru un interviu folosind mijloacele tipice la îndemînă unui jurnalist străin cînd vrea să obțină un interviu unei persoane particulare. Ziarista n-a apelat la conducerea Parlamentului pentru ca Diana Șoșoacă să-i vorbească despre activitate sa de senator. Beneficiind în România de o „Călăuză”, jurnalista italiană s-a pisicit pe lîngă Diana Șoșoacă pentru a obține un interviu. Și a obținut. Cea mai bună dovadă că așa e o reprezintă invitarea jurnalistei și a „Călăuzei” de către Diana Șoșoacă la cabinetul ei de avocatură, în spațiul ei privat. Toate mărturiile – inclusiv ale „Călăuzei” autohtone – arată că Diana Șoșoacă a primit cu amabilitate echipa de la RAI Uno. Nu știa cine-i luptătoarea Gorraci. Era convinsă că e o antivaccinistă venită să-i asculte și să-i publiciteze trăirile. Pe parcursul interviului, Diana Șoșoacă și-a dat seama că jurnalista, cu complicitatea Călăuzei, a tras-o pe sfoară. Lucia Goracci nu voia să-i audă punctele de vedere. Voia să polemizeze cu antivaccinista Diana Șoșoacă de pe pozițiile ei de provaccinistă care i-ar vrea pe antivacciniști trimiși în fața plutonului de execuție. Cînd și-a dat seama, Diana Șoșoacă a reacționat violent. Exact asta aștepta provaccinista lui Mario Draghi. S-a născut astfel un scandal în care amîndouă persoanele feminine nu și-au dezmințit disponibilitățile de a-și ridica fustele în cap. Ceea ce a urmat – apelul la 112, venirea Poliției, plîngerea la Poliție din partea italiencei țin de un spectacol cunoscut atît italienilor, cît și românilor:
Tărăboiul de maidan.
Pînă aici nimic deosebit față de cea a unei păruieli de mahala. Din periferiile Bucureștilor sau din periferiile Napolelui. Deosebirea începe cînd presa din Italia începe să mintă cu nerușinare. Sechestrarea echipei de către Diana Șoșoacă devine pentru Rainews (alt post guvernamental), sechestrarea unei jurnaliste străine timp de opt ore de către Poliția română. Și că jurnalista n-a scăpat din ghearele Poliției române decît prin intervenția ambasadorului Italiei la București. O minciună sfruntată pe care domnul ambasador n-a găsit de cuviință s-o dezmintă.
Oficialii italieni nu scapă prilejul de a se da patrioți. Unii dintre ei s-au apucat să acuze statul român de încălcarea libertății de exprimare, de comportament neeuropean.
Revăzînd datele scandalului, descoperim imediat că statul român n-are nici o vină. Jurnalista din Italia n-a apelat la statul român pentru a-i lua un interviu antivaccinistei Diana Șoșoacă. Deși ar fi trebuit să știe (de la „Călăuză”) că Diana Șoșoacă are ieșiri neprevăzute față de jurnaliști, Lucia Goracci n-a cerut să fie însoțită în spațiul privat al Dianei Șoșoacă de un echipaj de poliție. Jurnalista a apelat la căile tradiționale de a obține un interviu de la o vedetă a antivaccinismului. Un mijloc folosit de jurnaliști cînd vor să obțină un interviu de la o persoană privată, dar care știu că sînt și riscuri. Riscuri pe care și le asumă. Nimeni din statul român n-a știut de venirea unui jurnalist din Italia ca să-i ia un interviu unui antivaccinist. Conflictul dintre Diana Șoșoacă și Lucia Goracci nu e un conflict dintre un funcționar al statului român, obligat prin statut să dea informații presei, ci dintre o jurnalistă cu tupeu și o persoană imprevizibilă. E un conflict fără nici o legătură cu libertatea presei. Jurnalista italiană a mers în spațiul privat al Dianei Șoșoacă pentru a-i lua un interviu. La fel de bine putea să meargă acasă la Nuțu Cămătaru să-i ia un interviu. Dacă un jurnalist român- să presupunem – merge acasă la un mafiot italian pentru a-i lua interviu, răspunde statul italian pentru aventura sa? Acestea sunt riscuri ale meseriei. Puteam vorbi de un atentat la libertatea presei dacă Lucia Goracci se adresa unui funcționar al statului român.
Orice om normal își dă seama că declarațiile oficialilor italieni sînt gesturi politicianiste. Și dacă ne gîndim la ce s-a întîmplat în România, declarații jignitoare la adresa statului român, tratată de Italia ca o colonie. Singura de altfel în Europa.
Cum reacționează Guvernul României, guvernul Coaliției PNL, PSD, UDMR, Minorități?
Tăindu-le macaroana politicienilor italieni reamintindu-le că Statul român nu are nici o responsabilitate în cearta dintre două femei? Că jurnalista de la RAI-uno și-a asumat riscuri pe cont propriu cînd a mers acasă la Diana Șoșoacă? Dacă mergea la un bărbat și acesta da s-o violeze, Doamne ferește! însemna că Statul român a înlesnit un atentat la libertatea Presei? Din cîte se știe, un viol are ca victimă o femeie și nu Presa. Nu de alta, dar și de genul feminin Presa nu poate fi violată.
După ambasadorul nostru la Roma, lovit de o diaree de lirism, după o declarație slugarnică a MAE, a venit un Comunicat din partea Guvernului semnat de Nicolae-Ionel Ciucă, premierul Coaliției PNL-PSD.
Citind acest Comunicat te întrebi dacă premierul Guvernului de Uniune Națională a avut la îndemînă un WC ca să nu facă în pantaloni de frică:
„Guvernul României condamnă cu fermitate orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor sau de obstrucționare a dreptului la liberă informare a cetățenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie și accesul la informații sunt garanții ale unei democraţii consolidate și ale funcționării statului de drept. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă consideră inacceptabil acest incident și respinge categoric manifestarea diferențelor de opinii prin violență. Prim-ministrul României este preocupat de acest caz, care trebuie clarificat în regim de urgență de instituțiile abilitate ale statului.”
„Acțiune de intimidare a jurnaliștilor”, „dreptul la opinie”, „accesul la informații”.
Ai impresia că Nicolae Ciucă n-a fost informat despre ce-i vorba.
Ai impresia, doar.
În realitate, Nicolae Ciucă a fost informat.
Dar în loc să răspundă ferm politrucilor din Italia că în acest Scandal statul român n-are nici o responsabilitate, deoarece ziarista n-a avut de a face cu un funcționar al statului român, că ea n-a cerut protecția statului român înainte de a se aventura în spațiul privat al unei persoane, premierul României se face ghiocel.
Avînd grijă să nu-i cadă epoleții cînd se apleacă.”
Sursa: cristoiublog.ro/ oficialmedia.com
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: