POLITICA

Ion Cristoiu, ISI BATE JOC DE Carmen Iohannis: “Nu am văzut așa ceva nici pe vremea lui Nicolae Ceaușescu”

Într-un interviu acordat recent, Ion Cristoiu a comentat în stilul caracteristic prezența președintelui Klaus Iohannis la summitul NATO desfășurat recent la Londra. Reputatul jurnalist avertizează că astfel de acțiuni ce țin strict de protocolul unui șef al statului tind să devină instrumentele unei ample campanii de imagine, mai ales când vine vorba despre „presa de cartel”.

Ion Cristoiu, ironii acide pentru Carmen Iohannis: „Le eclipsează pe toate”

De ironiile gazetarului nu a scăpat nici soția președintelui, care i-a fost alături partenerului său de viață în prima deplasare externă din momentul validării celui de-al doilea mandat la Palatul Cotroceni. De altfel, Carmen Iohannis a ținut prima pagină a tabloidelor de la noi, fiind lăudată atât pentru ținuta aleasă, cât și pentru discuțiile purtate cu Regina Elisabeta a II-a. Nu puțini au fost cei care au susținut că „prima doamnă” a României a reușit prin apariția sa la acest eveniment să „le eclipseze pe toate”, chiar dacă printre invitate s-a numărat și Melania Trump.

Cristoiu nu este, însă, impresionat de superlativele cu care presa de scandal a asaltat-o pe soția șefului și susține că aceste practici amintesc de epoca Ceaușescu, când obișnuitele acțiuni de protocol erau tratate ca evenimente unice, atât pentru România comunistă, cât și pentru „mult iubitul conducător”. În plus, potrivit cunoscutului jurnalist, „tunul de imagine” dat de familia prezidențială nu a fost deloc ieftin, costând bugetul țării noastre 4 miliarde de dolari.

Ce a spus Ion Cristoiu

„Pe vremea lui Nicolae Ceauşescu era o misiune, o sarcină a presei de a arăta importanţa internaţională a lui Ceauşescu, care chiar era, adică chiar era. Asistăm acum la ora actuală la un fel de umflare cu gura a unui balon care se numeşte «importanţa internaţională a lui Klaus Iohannis».

De ce spun asta? Pentru că elemente de protocol sunt prezentate de presa mituită, aşa îi spun eu, de Cartel, ca fiind unicităţi.

De exemplu s-a făcut mare tărăboi de faptul că regina a stat de vorbă cu Carmen Iohannis, păi regina a stat de vorbă în cadrul unui protocol, nu are nicio semnificaţie. Aaa, dacă cu celelalte dădea mâna şi pe ea o îmbrăţişa şi spunea ceva la ureche, ziceam, aici e o chestie deosebită.

„Domnul Klaus Iohannis a fost, într-adevăr, invitat la un şpriţ restrâns împreună cu toţi cei care au aprobat, au pus în PIB 2%, numai că dejunul ăsta la care domnul Trump o fi dat vreo 100 de euro pentru fiecare persoană, hai 200, pe noi ne-a costat 4 miliarde, adică noi avem o presă atât de sărmană încât nu reuşeşte să disocieze între ce e avantaj naţional.

Un politician ca Trump zice mă «şi trebuie să obţinem de la românii ăia 4 miliarde», de aia s-a şi balansat problema cu deficitul că trebuia să plătim rachetele alea înainte. Şi îl întrebă pe consilier «şi domnule, şi Klaus Iohannis ce vrea?» şi dacă era alt preşedinte, (…) cum spunea Cătălin Ivan sau cine era, Cataramă, «românii spun aşa: renunţăm la 5G, dar daţi-ne şi dumneavoastră o afacere» şi vin consilierii şi spun «domnule preşedintele vrea să luaţi un dejun restrâns», bine zice ăla că nu mă costă nimic, de abia şi mănânc, deci aceasta nu a avut nicio semnificaţie.

„Nu mai spun de toate prostiile alea că doamna Iohannis a eclipsat-o pe Melania Trump. Să ştiţi că Bogdan Iacob tot el a făcut acum un bilanţ senzaţional, cred că l-a şi publicat, în care a arătat că ea a eclipsat pe toţi. Mai ţineţi minte?

A devenit un clişeu, a eclipsat-o pe regina Iordaniei, a eclipsat-o pe prinţesa Spaniei, a eclipsat-o pe Melania Trump, a eclipsat-o pe doamna Macron, înţeleg că ea le eclipsează pe toate, acum nu vreau eu, sunt bărbat, nu vreau să fiu răutăcios să spun, domnule, chiar aşa?

Dar este ruşinos că am o asemenea presă care ori ne crede proşti, ceea ce poate are dreptate că noi înghiţim toate astea şi în care transformă în elemente de protocol… vă dau un exemplu: deci zice titlu, nu mai dau că toate au fost titluri, «Klaus Iohannis va fi primit de regina Angliei», el a fost primit împreună cu toţi ăia… Nu mai spun că la astea cu regina Angliei, e păcat”, a explicat Ion Cristoiu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.