Ion Cristoiu, SCENARIU BOMBA. Klaus Iohannis ar putea fi RETRAS din cursa pentru Cotroceni. Va veni CANDIDATUL POPORULUI
Dacă președintele Klaus Iohannis nu crește în sondaje ar putea fi retras din cursa pentru Cotroceni după un scenariu experimentat deja, susține jurnalistul Ion Cristoiu.
Acesta a analizat situația actuală și a făcut trimitere la celebra scenă a retragerii lui Teodor Stolojan, în 2004, și preluarea ștafetei de Traian Băsescu. Cristoiu spune că Laura Codruța Kovesi va fi considerată soluția salvatoare, cerută de popor. „Va fi plânsul lui Traian. Stolojan era blocat în 2004, nu mai creştea şi atunci au făcut sondaje în 2004, din câte vedeţi viaţa e făcută din sondaje. Şi atunci au spus „are potenţial Traian”. Traian Băsescu a promis electoratului din Bucureşti că nu renunţă la funcţia de primar şi atunci au înscenat povestea că ăla e bolnav şi atunci Băsescu de aceea a plâns, a plâns că moare Stolojan. Ca să vedeţi ce comedie, că uite, slavă Domnului, ăsta trăieşte bine mersi. Şi atunci s-a făcut această schimbare mult în avantajul lui Traian, al dreptei. Dacă vii înainte de campanie sau cu o lună, două, şi spui „jale mare, domnul Iohannis are 20% şi Dragnea 80%”, atunci începe alarma. Şi începe presiunea electoratului, „băi faceţi şi voi ceva, găsiţi o soluţie. Să se retragă ăla şi să o rugăm în genunchi pe Codruţa”. Nu vi se pare normal? Va fi o situaţie de alarmă”, a explicat jurnalistul la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” de la Mediafax.
El a explicat că dacă Iohannis se va menţine foarte jos, nimeni nu îşi îngăduie să piardă Preşedinţia şi va rămâne pe tuşă. Întrebat dacă este posibil ca Iohannis să se retragă sau să fie retras, Ion Cristoiu a răspuns: „Să fie retras, că nu e după el. Nu îşi îngăduie nimeni să piardă preşedinţia (…) e după Codruţa. Dintre concurenţii lui, e cea mai bine plasată şi la care se lucrează. Noi am spus că în cazul ei sunt două scenarii: ăla cu procurorul european şi cel electoral, la care se lucrează întruna”, a spus Ion Cristoiu. El crede că acest scenariu este posibil deoarece se poate lucra foarte ușor cu emoțiile electoratului. „Trebuie să creezi o emoţie de jale mare: Ciuma roşie pune mâna. Ce credeţi, ca să salvăm ţara trebuie să se sacrifice Codruţa care poate să fie procuror şi să renunţe. Renunţă ca să nu vină ciuma roşie”, a afirmat Cristoiu. Jurnalistul a explicat că „aleasa” este Kovesi deoarece „cariera ei politică este mult mai bine lucrată, ea este hărțuită, victima lui Dragnea, a ciumei roșii”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: