Ion Spânu: Hellvig, fostul șef al SRI, geopolitician de mîna a doua, analist politic penibil

N-am cum să mă raliez la concluzia celor care apreciază ultima postare a lui Eduar Hellvig, fostul șef al SRI, care vrea să arate lumii că ar fi tocmai potrivit pentru funcția de Președinte al României! O iluzie garantată dacă ne gîndim că se bazează doar pe lingușelile unor prieteni care-l consideră deștept nevoie mare după ce a obținut un doctorat în „științe politice” la SNSPA, facultatea de propagandiști. Anterior, absolvise tot o facultate de științe politice la Cluj, în fieful „Grupului de la Cluj”, urmată de o bursă Soros, în urma căreia a devenit politruc de profesie, fiind „agățat” de băieții care l-au trimis la Centrul de Studii Post-Comuniste a Universității Maryland, College Park. În 2015, a acceptat să fie director al SRI, propus de Klaus Iohannis, pe care l-a slujit credincios pînă în ziua de azi.

În acest om să-mi pun eu speranțele unui viitor pentru România? Pe bune?
Aflu că Petru Romoșan zice: „Orban Viktor se comportă ca un analist, din acest unghi Hellvig i-a dat clasă”! Chiar așa?
Ia, să vedem și analizăm ce a scris pe blogul lui Eduard Hellvig în postarea care are titlul „Un apel pentru realism și pragmatism din partea României”.

Prima observație: acest text de 3-4 file are la sfîrșit 11 referințe critice, menite să-l convingă pe Octavian Hoandră cît de citit este fostul șef al SRI:
– Foroohar, R. (2022). After Neoliberalism. All Economics Is Local. Foreign Affairs. Nov/Dec 2022, Vol. 101 Issue 6, p134-145
– Fukuyama, F. (1992). The End of History and the Last Man. New York: Free Press.
– Fukuyama, F. (2022). Liberalism and Its Discontents. Farrar, Straus and Giroux.
– Gest, J. (2022). Majority Minority. Oxford: Oxford University Press
– Ikenberry, G. J. (2022). Why American Power Endures: The U.S.-Led Order Isn’t in Decline. Foreign Affairs. Nov/Dec 2022, Vol. 101 Issue 6, p56-73.
– Inglehart, R. (1977). The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles Among Western Publics. Princeton University Press.
– Inglehart, R. (2018). Cultural Evolution: People’s Motivations are Changing, and Reshaping the World. Cambridge: Cambridge University Press.
– Mazaar, M. J. (2022). What Makes a Power Great: The Real Drivers of Rise and Fall. Foreign Affairs. Jul/Aug 2022, Vol. 101 Issue 4, p52-63.
– McLuhan, M. (1962). The Gutenberg Galaxy: The Making of Typographic Man. Toronto: University of Toronto Press.
– Norris, P., & Inglehart, R. (2019). Cultural Backlash: Trump, Brexit, and Authoritarian Populism. Cambridge: Cambridge University Press.

Cum, domne, să faci așa ceva, știind că o astfel de hemoragie de lecturi nu face altceva decît să sublinieze lipsa de originalitate a eseului și, mai mult decît atît, grandomania autorului, care crede că, în acest fel, epatează în rîndul ne-cititorilor de literatură politică americană, deși stilul său arată că nu și-a însușit cele spuse de autorii citați, ci doar le-a menționat pe nemestecate cîteva expresii!

Cînd ne uităm pe textul lui Hellvig, ne minunăm cîtă superficialitate dovedește geopoliticianul de la SRI:
– „Presiunea provine din polarizarea tot mai mare impusă de ceea ce analiștii numesc „minoritățile majoritare” (Gest, 2022) în statele pluraliste”.
– „Există o agresiune generalizată împotriva democrației liberale (Fukuyama, 2022)”
– „Conceptul de „sat global” (McLuhan, 1962)”

– „Studii extinse (de exemplu, World Values Survey) și autori renumiți (precum Pippa Norris sau Ronald Inglehart – vezi, de exemplu, Inglehart, 1977; Inglehart, 2018; Norris & Inglehart, 2019) au reafirmat constant, în decursul ultimelor decenii, rolul valorilor și culturii în succesul democrației și chiar în eficiența dezvoltării economice”.
– „Analiștii discută despre o așa-numită lume post-neoliberală (Foroohar, 2022)”
– „Chiar și tulburările și diviziunile interne nu au afectat poziția SUA ca sursă de stabilitate, prosperitate și democrație mai puternică decât orice alte alternative (Ikenberry, 2022)”.
– „Lumea nu este dominată de o competiție directă între modele; a devenit un mediu de tip „pick & choose” în care țările optează pentru diverse caracteristici preferate din fiecare model, un fel de „conviețuire a soft power” (Repnikova, 2022).

Asta face într-o bună parte a textului Eduard Hellvig, niște însăilări provenite din lecturi supericiale, preluarea unor concepte ale altora, unele de o banalitate cumplită, pe care autorul le aruncă haotic în eseul său.
Cînd nu face asta, Hellvig o dă pe propagandă și lansează el însuși un concept. E drept, cam agramat, cu un dezacord de toată frumusețea: „Ultimele 10-15 ani au adus multe ilustrații ale puterii României”!

Mai jos citim încă o formulare redundantă, într-o limbă imposibilă, care contrastează flagrant cu epatarea dorită de autor: „Astăzi asistăm la agresiuni militare pe care credeam că nu mai sunt posibile”!
Și încă un dezacord spectaculos, specific „elitiștilor” făcuți la SNSPA sau la Soros: „Dar în umbra acestui război, stimulată de el, se petrece un fenomen semnificativ, chiar dacă mai puțin analizat: o afirmare a rezilienței din partea noilor societăți democratice, țările Europei de Est”.

Să recapitulăm și să corectăm: nu „ultimele 10-15 ani”, ci „ultimii 10-15 ani”, căci gramatica spune că „an” este substantiv masculin (un an, doi ani), deci ultimii, nu ultimele. De asemenea, nu se spune „agresiuni militare pe care credeam că nu mai sunt posibile”, ci „agresiuni militare care credeam că nu mai sunt posibile”. Și, desigur, nu se spune „în umbra acestui război, stimulată de el, se petrece un fenomen”, ci, așa cum știe și un elev de clasa a IV-a, „în umbra acestui război, stimulat de el, se petrece un fenomen”, căci se face acordul logic între „război” și „fenomen”, deci corect este ca și verbul „a stimula” să se acorde cu cele două substantive pe care le determină! Nu cred că Hellvig s-a gîndit că „stimulată” era „umbra”, ci „fenomenul”!

Deși îmi este greu să continui lectura unui text agramat, cum este al lui Hellvig, citez, totuși, un strălucit pasaj care poate fi inclus în orice antologie a penibilului sau populismului:

„Avem propriul nostru „to do list” – România încă mai are mult de realizat. Trebuie să creștem ritmul, dezvoltând o conștientizare de sine despre rolul și identitatea noastră, deoarece încă nu am reușit să acceptăm numeroasele aspecte coexistente ale identității noastre naționale.

Avem nevoie de o capacitate militară sporită și o prezență NATO crescută în România. Amenințările rămân ridicate aici, atât de aproape de „Zid”. Dacă România este lăsată pe cont propriu, ar putea să-și apere șansele, dar nu ar putea juca un rol mai mare în promovarea influenței occidentale în regiune.”

Și mă întreb: ce au văzut lăudătorii lui Hellvig în acest text agramat, superficial, snob și populist? Vreau și eu să mi se dea un singur exemplu, unul singur, de idee desprinsă din acest text, care să justifice laudele.

Hellvig se vrea suveranist. Ok, dreptul lui, dar „suveranistul” se dovedește a fi exact invers, adică susținătorul ideilor neomarxiste, cultivate și de SUA și de UE, care proslăvesc noile valori: migrația, LGBTQ și războiul, cele pe care le ironizase Viktor Orban în discursul său de la Tușnad! Deci, cine este suveranist dintre Orban și Hellvig?

Pentru însăilările astea penibile zicea Petru Romoșan că Hellvig „i-a dat clasă” lui Victor Orban? Serios? Păi, dacă i se cîntă osanale lui Hellvig și cînd și-a dat demisia din funcția de director al SRI, putem să înțelegem ce sentimente aveau aplaudacii săi de acum atunci cînd Hellvig era pe cai mari ca șef al noii Securități?
Putem.