Ipocrizia e de Aur

Într-un sat de pe plaiurile mioritice ale României doi țărani se certau în mod constant. Zi de zi, noapte de noapte, vechi litigii erau aduse la viața și cei doi nu reușeau să le rezolve. Reușeau în schimb să-și arunce înjurături și amenințări reciproce în mod constant. Ulterior un tâlhar vine în vizită și se decide să-l ia la bătaie pe unul dintre țărani. După o bătaie strașnică, tot în termeni mioritici, acesta îi fură propritatea. Între timp celălalt țăran asistă pasiv de pe margine. Nici chiar pasiv, fiindcă în fapt acesta își deschide punga cu semințe de pe stadion și urmărește cu amuzament, chiar bucurie, soarta nefastă a vecinului său. Nu vrea să-i sară în ajutor fiindcă, vorba vine, vecinul și-o merită. Doar că ulterior se trezește și el țintă a tâlharului. Primește o bătaie la fel de sănătoasă și îi dispare zâmbetul tâmp de pe față.

Cam așa arată și narativul AUR și al liderilor acestui partid politice cu privire la criza din Ucraina. Un partid care se vrea unionist și naționalist, creștin și conservator, AUR privește cu indiferență, chiar bucurie, soarta Ucrainei sub asediul forțelor rusești. O scurtă vizită pe Facebook-ul oficial al partidului, pe pagina lui George Simeon sau a unor membri și simpatizanți AUR relevă tocmai acest lucru. Narativul este același: Ucraina a oprimat minoritatea românească, Ucrainea ne-a furat teritorii, noi de ce să-i ajutăm ? Lasă că și-o merită.

Poziția este oarecum contradictorie tocmai cu pretențiile acestui partid și ale membrilor săi. Ipocrizia este o realitate recurentă în narativul construit de naționaliști, fiindcă, în fond, atitudinea lor pare contradictorie tocmai ideilor pe care și le asumă.

În primul rând unionismul și naționalismul.

În această privință este destul de greu să găsești scuze. Vorbim fie de ipocrizie și rea credință, fie de prostie în formă pură. Asta deoarece o țară situată pe flancul estic al NATO precum România are tot interesul să susțină nu doar independența Ucrainei, ci și aderarea acesteia la NATO și la Uniunea Europeană. O extindere a flancului estic, dincolo de granițele României, o extindere cu alte cuvinte a unei periferii vulnerabile care ar ușura o parte din povara unor țări precum România și Polonia ca țări de graniță. Se presupune că naționalismul ar implica susținerea intereselor economice și geopolitice ale țării tale, în acest caz nu pare să fie vorba, sau poate doar niște indivizi veniți de pe stadion la tribuna parlamentului nu înțeleg foarte bine geopolitica. Sau poate ne înșelăm noi, poate o Ucraină ocupată de Rusia este în interesul României. O vecinătate directă cu Rusia sigur ne-ar avantaja pe noi sau pe românii din Ucraina. Cel puțin în lumea lui George Simeon.

Românii din Ucraina despre care se uită adesea că o bună parte a statului lor legal și economic este rezultatul unor ani buni în care Ucraina s-a regăsit în sfera de influență a Federației Ruse. Românii din Ucraina care sunt adesea invocați drept scuză pentru a asista pasiv la invadarea Ucrainei, de parcă aceștia ar putea să trăiască mai bine sub ocupație rusească sau ar avea șansa unui statut mai bun în Maica Rusie. În realitate, tocmai soarta românofonilor de pe teritoriul Ucrainei ar trebui să ne atragă înspre a sprijini Ucraina. Tocmai că printr-un astfel de sprijin apare perspectiva îmbunătățirii relațiilor bilaterale și, prin urmare, a statului acelor etnici români ce trăiesc astăzi pe teritoriul Ucrainei. Mai mult, tocmai prin perspectiva aderării la UE acestor etnici români li s-ar deschide mai multe perspective. Sub forma cetățeniei europene, sub forma drepturilor minorităților așa cum sunt ele asumate și respectate în cadrul construcției europene, și a siguranței lor într-o țară care, poate, într-o bună zi nu se va afla sub tirul artileriei rusești.

Unionismul celor de la AUR se regăsește și el într-o postură destul de ciudată. Suficient de ciudată încât să producă sciziuni în rândul partidului populist și să-l facă pe Marius Lulea, unul dintre prietenii vechi ai lui Simeon și bancherul AUR, ca să spunem așa (un fel de Engels pentru Marx-ul Simeon în termeni financiari), să-l critice pe Simeon în privința poziției sale față de situația din Ucraina. Din nou, poate ne înșelăm noi și o Ucraină ocupată de Rusia sau aflată în sfera de influență a Rusie avantajează Republica Moldova și curentul unionist. Cu siguranță unirea celor două țări românești devine mai probabilă sub umbra ursului de la răsărit care va aproba benvelor un astfel de demers. Și cu siguranță situația incomodă a Transnistriei se va rezolva odată ce trupele rusești ajung la graniță.

Ar fi frumos dacă ipocrizia de AUR s-ar termina aici, însă nu e cazul. Asta deoarece cei din AUR se pretind și creștini. Cu un teolog precum Claudiu Târziu undeva în conducerea partidului. Târziu a primit acest teolog și știrile despre poziția Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române față de partidulețul lor, o poziție prin care Patriarhia aruncă, în definitiv, la coșul de gunoi al proiectelor eșuate și proiectul AUR, alături de cel al CpF. Cei din AUR se pretind creștini, dar au lipsit la orele de catehizare și evanghelizare, în special când apostolul Pavel vorbește despre cum în Hristos nu ar mai fi nici elini, nici iudei, nici alte neamuri, ci toți sunt unul în Hristos. Prevestitor al globalizării și al temutei cetățenii universale. Au lipsit și la fericiri și întregul discurs despre milă, iubirea aproapelui, aproapele pe care Iisus îl identifică cu un străin, nu cu un iudeu asemeni lui. Creștinismul celor din AUR se naște în naționalism. Suntem creștini fiindcă suntem români și s-a întâmplat ca românii să fie predominant creștini ortodoxi. Dar se termină acolo. Nu ne ajutăm aproapele fiindcă nu e român. Asta deși atât la nivelul Bisericii Ortodoxe, cât și al celei Catolice, se desfășoară eforturi de a sprijini refugiații veniți din Ucraina și a îndemna părțile aflate în conflict la pace. Chiar o condamnare recentă a Patriarhiei Moscovei pentru sprijinirea războiului.

La fel ca-n povestea de la începutul acestui articol, George Simeon stă pe uliță cu prietenii săi și împreună aceștia zâmbesc tâmp uitându-se la cum Ucraina este bătută de vecinul mai puțin prietenos, Rusia. Tâlharul. Zâmbesc tâmp și mănâncă semințe, ca pe stadion. Atâta pot. Și-o merită, strigă aceștia în cor. Doar că în politică și cu atât mai mult în geopolitică acest lucru nu prea contează. Că Ucraina ne este sau nu simpatică, acest lucru e, în fond, irelevant. Contează cum ne afectează ce se petrece astăzi în Ucraina. Pe noi, dar și obiectivele noastre regionale, atâtea câte avem și așa prost conturate cum sunt. Ori din acest punct de vedere cred că vecinătatea directă cu Rusia ar fi oleacă opusă intereselor României, dar și ale Republicii Moldova. Cu atât mai mult dacă te declari unionist, ar fi oarecum penibil să ignori consecințele pe care acest război le-ar putea avea. Sau creștin, să privești încă lumea prin termenii naționalităților deși acele câteva epistole apostolice ar spune altceva. Fericiți făcătorii de pace ? E bine, nu tot creștinul neaoș își permite să mai și citească din Noul Testament. Preferă verdele din mânăstiri.

În realitate Simeon joacă un joc politic, știind foarte bine că printre naționaliști Putin are o reputație bună. Țarul pravoslavnic de la Kremlin care se opune agendei globalizării, SUA, UE, drepturile LGBTQ, care apără națiunea pravoslavnică. AUR nu și-ar permite să piardă un important segment electoral doar de dragul Ucrainei. Asta sau doar nu reușesc să înțeleagă complexitatea interdepenței în relațiile internaționale, chiar și atunci când vorbim de două țări vecine, aflate în același complex regional de securitate. În ambele cazuri, îmi e greu să văd cum prezența unor astfel de indivizi în Parlamentul României ar putea să fie benefică. E păcat că Sputnik a dispărut din peisaj. Nu trebuie să simpatizezi cu Rusia pentru a fi util Rusiei.

Alexandru Suditoiu