Ipocrizia sistemelor democratice

Ce este democraţia? Puterea poporului (demos, kratos). Mai exact, o formă de organizare și conducere politică a societății, în care puterea supremă este exercitată de popor. Din start, realizăm că însăşi definiţia sistemelor democratice este o utopie.

Cum ar putea un popor să exercite puterea? Prin decizia majorităţii, evident. Un om, un vot, indivizi egali, puterea majorităţii şi restul balivernelor repetate ca un huruit de moară stricată. Statistic este demonstrat că în orice comunitate, indiferent de organizare, majoritatea este alcătuită din oameni simpli. Mai exact, cei mulţi şi proşti.

Oare în ce univers paralel, indiferent de mediu şi specie, cei mulţi şi proşti iau deciziile? Cei mulţi şi proşti exercită puterea în detrimentul celor puţini şi inteligenţi. Da, sigur. Asta se poate întâmpla doar în fantasmagoria legendelor democratice. Altfel, este împotriva naturii. Niciodată turma de bivoli nu va vâna haita de hiene. Chit că sunt mai mari, mai puternici şi mai numeroşi.

Până şi principiile de bază ale democraţiei sunt construite pe nişte munţi de ipocrizie. Suveranitatea poporului? Da, atât timp cât altă democraţie mai mare este de acord cu activitatea democraţiei tale mai mici. Domnia majoritatii? Sigur. Fiecare bivol este domnitor în căpşorul lui cornut, până îl haleşte hiena.

Respectarea procedurilor legale? Da, asta dacă nu eşti în vârful lanţului trofic. “When the President does it, that means that it’s not illegal.” Citat din Richard Nixon, unul dintre tăticii democraţiei. Declaraţia respectivă l-a costat scump. Nu pentru că ar fi falsă. Ci pentru că Nixon a fost suficient de naiv încât să ignore adevăratul principiu al democraţiei: Ipocrizia

Garantarea drepturilor fundamentale ale omului? Da, dar nu ale fiecărui om în parte. Asta, din nou, ar fi ceva imposibil, cu toată bunăvoința haitei de hiene. “Unde-i lege nu-i tocmeală”, “Toţi suntem egali în faţa legii”. De câte ori aţi auzit demagogiile astea perfide? Nu, nu suntem toţi egali în faţa legii. Nu, nu avem toţi drepturi egale. Pentru că, surpriză, mare surpriză… Nu ne-am născut şi nu suntem egali!

Caz concret: Dacă eu, cetăţean al statului democratic România, de etnie română, întreţin relaţii sexuale cu o minoră, sunt acuzat de viol. Dacă un alt cetăţean al statului democratic România, de etnie ţigănească, întreţine relaţii sexuale cu o minoră, se pune de o nuntă cu lăutari, elicoptere şi naşi politicieni. Dar nimeni şi nimic nu este mai presus de lege. Doar legea ţigănească. Şi alte legi.

Cazul concret se poate lejer extrapola pentru alte sisteme democratice. Comunităţile amish din SUA sunt democratice? Se respectă drepturile omului? Dar în comunitatea creştină Gloriavale din Noua Zeelandă, altă democraţie de succes, se respectă drepturile omului? Principiile şi legile democratice? Aproximativ. Cu excepţia fetelor care sunt obligate să se mărite de la prima menstruaţie şi apoi să toarne câte 15-20 de copii. Şi cu alte câteva excepţii…

Şi totuşi, cum de rezistă democraţia? Cum rezistă şi câştigă acest sistem profund ipocrit şi plin de excepţii scandaloase? Sistemul democratic este un organism care supravieţuieşte hrănindu-se cu propriile tumori. Marile defecte sunt în acelaşi timp principalele calităţi. Democraţia funcţionează tocmai datorită ipocriziei, minciunilor şi manipulărilor care ţin liniştită turma de bivoli.

Funcţionează datorită abuzurilor, datorită excepţiilor. Orice individ şi orice lege trebuie să se supună sacrificiului pentru interesul general. Da, minore de 12-13 ani sunt măritate cu forţa. Ce s-ar întâmpla dacă s-a aplica legea şi pentru ei, câteva milioane? Multe milioane. Nu mai bine ascundem problema sub legi ţigăneşti şi comunităţi creştine?

Până la urmă, tot ceea ce contează este funcţionalitatea sistemului, productivitatea societăţii. Iar pentru asta avem nevoie de ipocrizie, manipulare, bivoli şi hiene.  – Autor: Dani Corban, Reactii.ro