Ipocrizie fără limite marca Angela Merkel privind imigranţii musulmani
Nu sunt absurd! Sunt momente în istorie când e necesar, uman şi creştin să primeşti refugiaţi şi nenorociţii soartei la tine în ţară, să-i găzduieşti şi să-i salvezi, dar nu migranţi economici sau luptători ISIS. După ce Germania nazistă a atacat Polonia la 1 septembrie 1939 peste o sută de mii de polonezi, în frunte cu guvernul şi preşedintele lor, şi-au găsit refugiu în România. I-am primit bine şi am fost ospitalieri. Circa 70% dintre aceştia au rămas în România. În copilăria mea din cartierul munictoresc clujean Mănăştur am cunoscut fii şi nepoţi de polonezi rămaşi la noi în ţară, diferenţa că ei erau blonzi şi catolici, dar prin căsătorie, unii dintre ei, au devenit ortodocşi. Deci e uman şi moral să primeşti refugiaţi, dacă copiii şi femeile de sirieni fug de război ca să nu fie ucişi, dar putem să primim cel mult 1785 cât prevăd locurile de centrele de refugiaţi construite pe banii europeni, la noi în ţară. În schimb migranţii economici trebuie trimişi înapoi de unde au plecat, iar luptătorii ISIS să fie arestaţi, pentru a nu a avea timp să-şi facă cuib şi să pună bombe în autobuze sau la metrou. Dar de tot acest val imens de refugiaţi musulmani e de vină politic şi moral cancelarul german Angela Merkel. Ea i-a invitat să vină pe refugiaţii sirieni spre Germania, uitând că aceştia nu sunt fraţii lor est-germani din DDR, care vor să-şi reunifice ţara. Cei un milion de refugiaţi musulmani, mulţi dintre ei afgani şi irakieni vor schimba structura etnică a Germaniei, după ce îşi vor reîntregi familia. Acum Angela Merkel după ce s-a văzut părăsită de colegii parlamentari din Bundestag, de aliaţii creştini sociali din Bavaria şi contrazisă de ministrul de interne, le închide în nas refugiaţilor musulmani graniţele, opresc trenurile şi blochează autostrăzile.
VEZI SI: CRIZA REFUGIATILOR: Cinci lucruri pe care televiziunile din vest NU le prezinta
Angela Merkel e ipocrită să ceară cote obligatorii de imigranţi pentru ţările europene după ce i-a invitat pe refugiaţi la ea acasă. Să-i ia şi să-i integreze, nu să închidă graniţele Germaniei imigranţilor în nas după ce i-a invitat să vină cu braţele deschise şi cu fanfara la gară. Ca să fie ipocriza dusă până la capăt Angela Merkel critică ţările din grupul de la Vişegrad, România şi Grecia că nu sunt solidare şi că nu acceptă cotele obligatorii de imigranţi. Nu Iohannis sau Orban i-a invitat pe migranţii musulmani în Europa, ci Angela Merkel, deci să-şi asume responsabilitatea. Numai să integrezi imigranţi musulmani e mai greu. Mai mult, Angela Merkel are şi o vinovăţie penală că a instigat la încălcarea legislaţiei frontaliere, a spaţiului Schengen şi a acordului de la Dublin. Cred că nemţii în sinea lor îl admiră pe Viktor Orban că a securizat cu gard metalic frontiera Ungariei cu Serbia şi ieri au intrat în ţară doar 70 de migranţi. Viktor Orban face treburile murdare în interesul Angelei Merkel, care nu recunoaşte public că a greşit când le-a dat speranţe false milioanelor de imigranţi musulmani. În subsidiar sunt mai mult ca sigur că serviciile secrete germane se bucură şi-l sprijină pe Viktor Orban să blocheze culoarul imigranţilor spre inima Germaniei. O parte dintre imigranţi îşi vor schimba traseul spre România, prin Banat, de aceea Budapesta vrea să ridice gard metalic la frontiera cu România, într-un spirit cu totul în afara Europei, ce aminteşte de războiul rece. Pentru criza imigranţilor musulmani cancelarul Angela Merkel, care e vinovată moral, trebuie să plătească politic, chiar şi cu o demisie. În această criză Angela Merkel s-a dovedit ipocrită şi incapabilă să gestioneze cea mai gravă criză europeană de după cel de-al doilea război mondial, iar Germania a dovedit a nu ştiu câta oară că e o ţară care nu reuşeşte să-şi asume rolul de lider raţional în Europa, să ofere o stare de siguranţă aliaţilor europeni. Ţări ca Ungaria, România, Polonia, Cehia sau Slovacia au reacţionat mai ferm şi mai înţelept în această criză, dovedind o experienţă şi maturitate mai mare decât puternica Germanie, împiedicată în propriile ei angoase istorice. Afluxul major de imigranţi musulmani va schimba caracterul creştin al Europei şi, pe viitor, transformarea U.E. în Califat Islamic. Cine va lua locul Germaniei la butoanele Europei? SUA sau Rusia? Aceasta e întrebarea… – Articol de Ionut Tene
VEZI SI: VOR SA NE TAIE GATUL! VIDEO – Copiii “imigranților” musulmani dau de gol planurile acestora
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Merkel este o naiva ignoranta ; islamul instiga la distrugere CRESTINISMULUI ce este greu de inteles ?????
Down with Angela Merkel ! Make her resign or impeach her !
pai daca nu facem zid si noi,o sa l rugam pe Orban sa faca la noi :))
Grecia si Turcia se razbuna pe Comunitatea Europeana facilitand libera trecere si mai ales necontrolata spre inima Europei. Armatele Europei ar trebui sa patruleze pe Mediterana sa-i pescuiasca sa-i trieze si sa-i debarce inapoi in Siria sau de unde vin.