SOCIETATESPIRITUALITATE

ÎPS Teodosie se implică în scandalul azilelor groazei. Ce a spus despre soții Firea-Pandele

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, îi apară pe soții Firea-Pandele în scandalul azilelor groazei, dar și pe Marius Budăi, ministrul Muncii, precizând că aceștia nu trebuie să își dea demisia. Despre primarul din Voluntari, acesta a spus că este un om care face mult bine.

Într-o declarație pentru euronews.ro, ÎPS Teodosie a spus că lucrurile trebuie luate în responsabilitate directă, nu indirectă, iar vinovații cu adevărat sunt cei care i-au chinuit pe bătrâni. Despre cuplul Firea-Pandele, acesta a avut numai cuvinte de laudă.

”Monștrii sunt aceia care și-au bătut joc de bătrâni, nu cei care apar la televizor. Depinde despre cine este vorba. Vreau să mă abțin și să nu comentez despre declarațiile lui Bănescu. Mi-a fost student, l-am cunoscut altfel, dar s-a schimbat mult, e greu de înțeles.

Un om nu poate să facă totul. Sunt niște subalterni care au responsabilități. Pandele este un om care face foarte mult bine. Vină indirectă poate să aibă, directă nu, este un om care ajută foarte mult. Îl știu de când eram la București și l-am cunoscut. E un om deosebit, la fel ca și soția lui.

Este punctul meu de vedere, în lumina învățăturii și practicii bisericii eu nu mă abat de la disciplina bisericii. Biserica s-a implicat și implică foarte mult, nu ne e indiferentă suferința niciunui om….”, a explicat arhiepiscopul Tomisului.

Azilele groazei: Poliția și DIICOT s-au autosesizat din luna februarie. MAI va verifica plângerile

Poliția și DIICOT s-au autosesizat încă din luna februarie a acestui an referitor la situația din unele centre pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile, potrivit Agerpres, care citează surse oficiale.

Sursa citată arată că Ministerul Afacerilor Interne va verifica, în acest caz, dacă au existat plângeri la Poliție ale persoanelor care locuiau în vecinătatea azilelor și care au observat starea persoanelor internate.

Totodată, Agerpres arată că ancheta în acest caz este „una amplă” și „vizează o rețea”.

Legea arată că instituția care trebuie să controleze standardele în centrele pentru instituționalizarea persoanelor vulnerabile sunt Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Sursa citată precizează că au fost efectuate controale la cele două centre rezidențiale din Ilfov, cele mai recente fiind pe 26 ianuarie și 15 februarie. În urma controalelor respective s-au dat amenzi pe motive de nerespectarea igienei, rezultatele fiind trimise la Ministerul Sănătății, mai exact la Inspecția Sanitară de Stat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.