INTERNATIONALMILITARNOUTATISTIRI

Irak – stare de urgenta

insurgents-156128039__714606c-500x333

Asta se intampla in Irak… au cam intrat in haos:

Insurgenţii islamişti ocupă puncte vitale: Mosul, al doilea oraş ca mărime din ţară, şi Tikrit, localitatea natală a fostului președinte, Saddam Hussein. Ei sunt aproape să pună stăpânire pe alte două localități. Asta după ce au l-au răpit pe consulul Turciei şi pe alţi 49 de conaţionali.

Jihadiştii îşi îndeamnă susţinătorii să avanseze către capitala Bagdad. Devin extrem de periculoşi pentru că au furat 430 de milioane de dolari de la banca centrală şi acum au bani pentru arme.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut comunităţii internaţionale să se unească pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de Irak, contruntat cu o gravă provocare. Consiliul de Securitate al ONU se va reuni la 18.30 pentru a discuta situaţia din Irak.

S-au dat lupte grele la periferia oraşului Kirkuk, până când armata a reuşit să respingă atacurile insurgenţilor. Islamiştii au atacat şi un centru industrial cu 200 de mii de locuitori, bogat în petrol, unde sunt cele mai mari rafinării din Irak şi numeroase centrale electrice.

Gruparea afiliată Al-Qaida a cucerit şi Tikritul şi se îndreaptă spre Samarra, oraş de care numai câţiva kilometri îi despart de Bagdad. Speriat de amploarea ofensivei, Guvernul irakian a cerut Parlamentului instaurarea stării de urgenţă în nordul ţării şi a ameninţat cu înarmarea populaţiei. „Nu vom îngădui ca această situaţie să continue, indiferent care vor fi costurile. Ne pregătim, vom reorganiza forţele armate. A avut loc o conspiraţie, dar îi vom face faţă”, a declarat premierul irakian, Nouri al-Maliki.

 

Între timp, cel puţin 500.000 de oameni au fugit din Mosul, primul oraş ocupat de insurgenţi, de teama violenţelor. Soldaţii şi poliţiştii au plecat primii. Au lăsat în urmă arme şi vehicule blindate pe care le folosesc acum militanţii islamişti. La ieşirile din oraş s-au format cozi uriaşe de maşini şi familii întregi aşteaptă să se îmbarce în autobuze şi să ajungă în locuri mai sigure.

Iraqp5

Islamiştii din gruparea Statul Islamic în Irak şi Levant, la mai puţin de 100 km de Bagdad. Parlamentul va decreta STARE DE URGENŢĂ

Jihadiştii din Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), care au lansat o ofensivă-fulger în nordul şi centrul Irakului, îşi îndeamnă susţinătorii să avanseze către Bagdad, potrivit unui purtător de cuvânt al SIIL, citat de reţeaua americană de supraveghere a site-urilor islamiste. Rebelii se aflau, joi, la mai puţin de 100 de kilometri de Bagdad.

Rebelii se aflau, joi, la mai puţin de 100 de kilometri de Bagdad, după ce au preluat controlul asupra unor teritorii extinse din nordul Irakului, unde au lansat o ofensivă fulgerătoare la începutul săptămânii, au anunţat joi mai mulţi oficiali citaţi de AFP.

Rebelii au preluat controlul asupra oraşului Dhuluiya, situat la 90 de kilometri nord de Bagdad, au precizat un colonel al poliţiei şi locuitori contactaţi prin telefon de AFP.

Un localnic a povestit pentru AFP că bărbaţi înarmaţi patrulează pe străzi, în timp ce forţele guvernamentale sunt absente din acest sector.

Înainte de sosirea în oraş, insurgenţii au încercat să preia Samarra, dar au fost împiedicaţi de forţele guvernamentale.

În Samarra, un atentat împotriva unui mausoleu şiit în februarie 2006 a declanşat un conflict sângeros între sunniţi şi şiiţi şi a provocat zeci de mii de morţi până la începutul lui 2008, în plină prezenţă a trupelor americane.

Parlamentul se va reuni joi pentru a decreta stare de urgenţă, la apelul Guvernului lui Nuri al-Maliki. Reuniunea urmează să înceapă la ora 12.00 (12.00 ora României). 

De marţi, combatanţii din cadrul organizaţiei Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au ocupat, în nordul ţării, cel de-al doilea oraş ca mărime din Irak, Mosul, şi provincia Ninive din care face parte acesta, precum şi sectoare din două provincii vecine, Kirkuk şi Salaheddine, majoritar sunnite. Miercuri, ei au preluat controlul oraşului Tikrit, situat la 160 de kilometri nord de Bagdad.

Purtătorul lor de cuvânt, Abu Mohammed al-Adnani, le-a cerut miercuri să se îndrepte către Bagdad şi l-a criticat pe Maliki pentru “incompentenţă”, într-o înregistrare audio difuzată de reţeaua americană de supraveghere a site-urilor islamiste, SITE.

Într-o înregistrare audio datată de miercuri şi atribuită purtătorului de cuvânt al SIIL, Abu Mohammed al-Adnani, acesta din urmă le “spune soldaţilor să meargă la Bagdad” şi îl critică pe premierul irakian Nouri al-Maliki pentru “incompetenţă”, potrivit SITE, reţeaua americană de supraveghere a site-urilor islamiste.

“Continuaţi să vă extindeţi. Bătălia încă nu face ravagii, dar le va face la Bagdad şi la Karbala. Puneţi-vă centurile şi fiţi pregătiţi”, afirmă purtătorul de cuvânt, potrivit traducerii postate pe site-ul SITE.

“Mergeţi la Bagdad”, spune el în continuare.

Adresându-se lui Maliki, pe care îl califică un “vânzător de lenjerie de corp”, el declară: “Nimeni nu este mai nebun decât dumneavoastă, cu excepţia celor care vă acceptă ca premier şi comandant”.

“Aţi pierdut o ocazie istorică pentru poporul vostru de a controla Irakul şi şiiţii vă vor blestema întotdeauna, atâta timp cât vor trăi”, adaugă purtătorul de cuvânt.

Ultima cucerire a jihadiştilor sunniţi este oraşul Tikrit, la 160 de kilometri nord de Bagdad. Ei au mai încercat, fără succes, să ocupe Samarra, la aproximativ o sută de kilometri de capitala Irakului, potrivit unor martori.

Sursa: Rumania Military

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Irak – stare de urgenta

  • Nu credeti ca este ceva normal, dupa ce le-au facut Americanii impreuna cu asa zisele `willing calition`???

    Au violat legile internationale si au ignorat ONU !!!

    Aia sint adevarati barbati care nu vor sa suga pula americanilor si a jidanilor si nu le este frica sa moara pt. tara lor. Asta in contrast cu poporul Romin !!!! Poate invatati si voi ceva.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.