GENERAL

Iși face apariția MARIA, un nou uragan PERICULOS

Maria s-a transformat în uragan şi se îndreaptă spre Caraibe, care au fost recent parţial devastate de Irma, cu o viteză a vântului de 120 de kilometri pe oră, a anunţat duminică seară Centrul Naţional American pentru Uragane (NHC), transmite AFP.

La orele 21.00 GMT, furtuna tropicală Maria a fost avansată în uragan de categoria 1, nivelul cel mai scăzut pe scara Saffir-Simpson care numără cinci, iar ochiul său se afla la 225 de kilometri nord-est de Barbados, potrivit NHC. Înaintează cu o viteză de 24 de kilometri pe oră în direcţia vest-nord-vest.

„Potrivit estimărilor traiectoriei, ochiul uraganului va trece luni seară pe deasupra Insulelor Sub Vânt, iar marţi peste extremitatea de nord-est a Mării Caraibelor”, a precizat NHC.

Alerte pentru uragan au fost declanşate în Saint Kitts şi Nevis, precum şi în Montserrat (Marea Britanie).

Au mai fost plasate în stare de alertă Insulele Virgine Britanice şi Americane, insulele din Antilele franceze Guadelupa şi Martinica, Antigua şi Barbuda, Sfânta Lucia, precum şi Sint Eustatius şi Saba din Antilele Olandeze.

Franţa, Marea Britanie şi Olanda sunt în centrul unor polemici legate de mijloacele puse în aplicare după trecerea uraganului Irma care a devastat teritoriile lor de peste mări în urmă cu aproape două săptămâni.

Guvernele francez, britanic şi olandez sunt acuzate mai ales că au întârziat să trimite ajutoare şi întăriri poliţieneşti în aceste insule, pradă haosului şi uneori confruntate cu jafuri după trecerea uraganului care a făcut vreo 40 de morţi în Caraibe.

Sursa: blacknews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.