Israel în direct

Imaginați-vă că m-aș apuca să lansez de la mine din curte un atac asupra conducerii României. Cu tehnologia casnică existentă poți să fabrici rachete artizanale pe care să le direcționezi la câțiva kilometri distanță. Cum credeți că ar fi atacul? Cu siguranță, să vezi o rachetă care-i explodează Plăvanului în ogradă e ceva spectaculos. Sau, la fel, să-l vezi pe Ciolacu evacuat din Palatul Victoriei. Fără doar și poate ar ieși un spectacol mediatic pe cinste, dar întrebarea e cât ar dura până la anihilarea mea? O oră, o jumătate de oră sau mai puțin?

De cele mai multe ori nu s-ar ajunge aici deoarece, pe măsură ce aș cumpăra diverse materiale periculoase, serviciilor cu ochi albaștri le-ar sări în față ciudatele mele apetențe pentru materiale explozive și, fără doar și poate, m-aș trezi anihilat cu mult înainte de „complotul meu”.

În mare cam acesta este raportul de forțe dintre palestinieni și israelieni. E clar că atacul palestinian a fost spectaculos. Și era logic să fie așa. Se știa că palestinienii au produs intern un mare număr de rachete(înțeleg că peste 50 000), se știa că se pregătesc pentru o operațiune spectaculoasă, dar evreii spun că nu știau când. Ceea ce mi-e greu să înțeleg.

Într-o zonă plină ochi de agenți de-ai Mossad nu pot să înțeleg cum de izbucnește un asemenea eveniment. În plus, la frâiele Israelului se mai află și Netaniahu, acest Pinocchio arhetipal.

Atacul palestinian, cu toate că a ocupat întreaga mass medie oficială, nu poate scăpa de latura sa comică. Oamenii ăia au atacat cu … parapanta, fiind dotați cu șlapi. Hai să fim serioși, se vede de la o poștă că totul are o mare doză de hilar. „Dar au reușit să ia o groază de prizonieri, să doboare echipament s.a.m.d.”. Da, așa e, doar că totul s-a întâmplat pur și simplu pentru că forțele de apărare israeliene au fost luate pe nepregătite. Și ar mai fi ceva: cum de au apărut corespondenții de război în mai puțin de o oră fix pe lina frontului. Cum de se aflau toți, absolut întâmplător, în Israel.

Ceea ce știu este că lui Netaniahu îi convine de minune situația deoarece astfel se întrerupe șirul de proteste împotriva sa. De aceea pot bănui că serviciile de informații ale Israelului au lăsat voit garda jos. Și nu numai situația politică o impune, ci și necesitatea de a distruge arsenalul militar al palestinienilor. Replica va fi în mod sigur dură, oamenii simpli fiind cei care vor plăti din nou la modul foarte dur.

Fac o paranteză pentru a evidenția și o altă latură. Snowden sugerează că Israelul a investit enorm în strategii complicate de spionaj facilitate de puterea telefoanelor de ultime generații. Asta le-a permis spionilor israelieni să nu mai desfășoare foarte multă muncă de teren pe care au înlocuit-o cu cea de birou. Aici vede Snowden o degradare a performanțelor Mossanului.

Există însă câteva chestiuni care merită avute în vedere. În primul rând observăm cum apărarea antiaeriană a Israelului a picat spectaculos. Rachetele palestinienilor nu sunt bijuterii tehnologice. Însă sunt multe. În fața ploii de rachete, sistemul ultra-tehnologizat al Israelului a cedat. E o lecție care trebuie înțeleasă profund: degeaba ai tehnologie ultrasofisticată și extrem de scumpă întrucât, de cele mai multe ori, cantitatea de „echipament rudimentar” care te atacă te poate epuiza. E o lecție pe care au învățat-o inclusiv nemții pe frontul din Rusia, în Al Doilea Război Mondial.

Apoi o chestiune nespusă încă pe la televiziunile care raportează de la fața locului. Palestinienii dețin o grămadă de echipament militar … american. Și nu vorbesc doar despre banalele M-16, ci despre echipamente mult mai sensibile. De unde le au palestinienii? Aici vine partea interesantă întrucât nu există decât un singur loc de scurgere al acestor echipamente și acel loc e Ucraina.

În urmă cu vreo două luni surse media israeliene reclamau că mai multe echipamente americane puternice ar fi ajuns în Iran unde li s-ar fi făcut reverse engineering, acum urmând să apară versiuni iraniene ale acestora. Însă e o groază de echipament occidental în mâinile palestinienilor, iar asta ne arată că a existat o rută de aprovizionare direct din Ucraina. Mai țineți minte când vă povesteam despre evenimentele interesante de la Istanbul? Ceea ce știm este că elicopterele israeliene au fost date jos cu ajutorul unor manpad-uri Stinger. Iar Stinger-urile nu aveau de unde să ajungă acolo decât din Ucraina.

Și uite-așa ajungem într-un setup interesant. Pe de o parte e o chestie care-i convine politic lui Netaniahu. De partea cealaltă armata are mână liberă pentru a pătrunde adânc în teritoriul palestinienilor și pentru a distruge absolut totul acolo. Ați văzut probabil distrugerea turnurilor rezidențiale din Gaza. De asemenea, cu „dovada” corupției din Ucraina în mână, americanii pot începe „să se îndoiască” de capacitatea ucrainenilor de a face ceva, astfel încât vor grăbi pacea cu Rusia pentru a nu se face definitiv de rahat acolo. Iar focusul se va muta pe Orientul Mijlociu unde o grămadă de țări nu mai răspund comenzilor americane.

Chiar și așa, în ciuda calculelor care arată că toată lumea din zona Occidentului câștigă, putem lesne observa câteva elemente care sugerează schimbări majore. În primul rând, victoriile palestiniene n-ar fi trebuit să se petreacă dacă ținem cont de diferențele fabuloase de finanțare dintre cele două forțe. Asta arată că tehnologia militară se democratizează, putând produce surprize interesante. De asemenea avem o poziție destul de ingrată a Israelului. Statele arabe din jurul său nu mai răspund comenzilor americane. Regimul sirian a supraviețuit, în ciuda presiunii imense de a-i pune capăt, în Liban forțele anti-israeliene sunt la butoane, Arabia Saudită s-a deplasat spre Iran. Doar Iordania a mai rămas într-o echilibristică favorabilă Israelului. Ceea ce e ciudat din punct de vedere strategic.

Diferența militară dintre Israel și contestatarii săi nu mai e nici pe departe atât de mare precum era în urmă cu doar 5 ani. Iar SUA, ca putere care se destramă, nu mai poate face mare lucru. În aceste condiții, situația de acum din Israel nu e foarte ofertantă. În plus, trebuie să vedem adevărul, anume acela că palestinienilor li s-a luat o groază de pământ. Aici e elefantul din magazinul de porțelanuri, realitatea peste care nu se poate trece. Și sursa unui conflict care, de data aceasta, poate deveni cu adevărat exploziv.

Dacă Bibi și-a pus în cap să rezolve conflictul politic intern prin declanșarea acestei operațiuni s-a jucat prostește cu focul. Având în vedere complexitatea regiunii și egalizarea puterii militare, e posibil ca situația să nu se mai rezolve așa rapid cum s-a rezolvat până acum. Oricum, conflictul de acolo, dacă se prelungește, va goli și mai mult Bugetul SUA. Iar asta convine multora! Părerea mea e că prin multe birouri de la vârful „puterilor contestatare” a reapărut zâmbetul pe buze.